Un pronume buclucaș

Dicționarele Robert sunt considerate ca fiind „de stânga“. Un rol important l-a jucat aici cel care a fost, ani de zile, sufletul întreprinderii, eminentul lexicograf Alain Rey, care repeta insistent că dicționarul nu trebuie să reflecte limba unei elite, ci limba în toată diversitatea ei. Cu siguranță însă că Alain Rey nu-și imagina că acest generos deziderat va conduce la excese frizând absurdul. Noua ediție electronică din Le Petit Robert introduce și pronumele iel, cu pluralul iels: definiția precizează că acest pronume „este folosit pentru a evoca o persoană oricare ar fi genul ei“. Au venit apoi lămuriri suplimentare, conform cărora pronumele servește mai ales la desemnarea „unei persoane ce nu se înscrie într-un anume gen sau al cărei gen nu este cunoscut“. Partizanii lui iel au salutat, firește, evenimentul, văzându-l ca pe o eliberare de niște convenții depășite, constrângătoare, pentru că – spune unul dintre ei – „franceza împiedică astăzi construirea identitară liberă a indivizilor și, mai rău, întărește niște scheme depășite“. Intervievată de un ziarist, responsabila dicționarelor Robert, Marie-Hélène Drivant, era destul de iritată și i-a somat de mai multe ori pe contestatari „să se calmeze“, să nu mai „fantasmeze „ și să nu mai „delireze“. Toate pronumele rămân la locul lor, ne-a asigurat ea, și dacă a fost adăugat încă unul este pentru că acesta a fost impus de chiar evoluția limbii. Oare ? Așa să fie ?

N-am întâlnit niciodată până acum pronumele iel și am certitudinea că zdrobitoarea (ca să nu spun cvasi-totalitatea) vorbitorilor de franceză se găsesc în aceeași situație. El a apărut, sporadic, mai ales pe rețelele de socializare, promovat de comunitatea LGBT. „Oficializarea“ lui e consecința presiunii crescânde pe care o exercită categoria transgender. Reacțiile n-au întârziat să apară. Pentru cunoscutul filozof Robert Redeker, iel pretinde că reflectă o realitate sexuală ce e, de fapt, „incredibil de minoritară, cvasi-inexistentă“ („Pronumele iel lovește în constituirea simbolică a ființei umane“, în „Le Figaro“ din 23 noiembrie). Filozoful nu-și drămuiește vorbele: avem a face cu un „puci lexical“ ce urmărește modificarea realității după bunul plac al unora, este atacat dualismul sexelor pentru a impune niște schimbări antropologice. Toate pronumele au mai multe componente: biologică, gramaticală, socială, simbolică. Dinamitând raporturile dintre aceste componente, adepții ideologiei woke, adaugă Redeker, se comportă ca niște neo-bolșevici ce au drept țel crearea „omului nou“: ei fac astăzi o operă de subversiune pentru ca să-și asigure, mâine, poziția dominantă.

Fără echivoc este și luarea de atitudine a academicianului Jean-Marie Rouart („Pronumele factice iel în Le Robert, sau virusul deconstruirii limbii noastre“, în „Le Figaro“ din 19 noiembrie). Ce crimă, ce idee dementă, spune Rouart, să masacrezi limba franceză, limba care i-a permis lui Gide să vorbească deschis despre homosexualitate, Simonei de Beauvoir să teoretizeze feminismul și marchizului de Sade să-și povestească isprăvile câtuși de puțin corecte politic. Pentru Rouart, noul pronume trebuie pus în legătură cu aberația numită „scriitură incluzivă“. Practicată de secta neo-feministelor, de tot felul de stângiști exaltați, scriitura incluzivă face de nerecunoscut limba franceză și transformă învățarea ei într-o caznă cumplită. Crescuți de profesori adepți ai acestei forme de tortură, elevii vor respinge în bloc toată literatura franceză ca „reacționară“, „patriarhală“ și „misogină“. Pronumele iel se înscrie, conchide Rouart, în procesul de deconstruire a civilizației noastre.

Pe aceeași linie, a respingerii unei găselnițe lexicale stupide, se înscrie scriitorul și eseistul Alain Borer, specialist în Rimbaud („A valida pronumele iel este un act de autocolonizare“, în „Le Point“ din 22 noiembrie). El vede în gestul dicționarului Robert mai degrabă o operațiune de marketing. Printre oficialități, a fost o doamnă ministru care s-a declarat partizana lui „iel“, dar e mai curând un caz izolat. Ministrul Educației Jean-Michel Blanquer este împotrivă, iar doamna Brigitte Macron care – să nu uităm – este, „la bază“, profesoară, a fost categorică: „Există două pronume: el și ea. Atât“.

Dar, în ciuda acestor poziționări de bun-simț, pronumele cu pricina a rămas în dicționar și cu greu va mai putea fi scos de acolo; e cazul, dimpotrivă, să ne așteptăm și la alte surprize. Afirmația nefericită a lui Roland Barthes din cursul inaugural de la Collège de France, „orice limbă este fascistă“, pare să-i inspire și să-i mobilizeze pe adepții ideologiei woke. Numai că, atacând niște structuri pe care le consideră închistate, ei fac exact ceea ce, pentru Barthes, conferea limbii un caracter „fascist“: îi obligă pe ceilalți să vorbească într-un anume fel. Aflăm că la Comisia Europeană s-a redactat un soi de ghid al exprimării corecte: să se evite adresarea cu „Doamnelor și domnilor“ ce va fi înlocuită cu „Dragi colegi“; să nu se mai utilizeze numele de meserii folosind cuvântul generic masculin (gata, așadar, cu „policeman“, „businessman“ etc.). De o bună bucată de vreme nu se mai spune „bonjour à tous“, ci „bonjour à toutes et à tous“ (asta până când se va descoperi și se va adăuga un echivalent pentru iels).

Și sunt destule semne care ne avertizează că nu e indicat să glumim cu astfel de lucruri. Celebra scriitoare J.K.Rowling, creatoarea lui Harry Potter, a fost nu demult acuzată de transfobie (culpă gravissimă), pentru că și-a permis să spună că e inutilă perifraza: „persoană care are ciclu“ când poți spune, direct, „femeie“. Dumnezeule ! Ce mai freamăt, ce mai zbucium ! Cum poți afirma așa ceva când există femei trans care n-au ciclu precum și bărbați trans care au ? J.K.Rowling a fost insultată în fel și chip, trei militante (militanți ?) trans s-au fotografiat în fața locuinței ei, astfel ca numărul casei să fie vizibil și protestatarii să meargă la sigur, a primit multe amenințări cu moartea.

Te și miri de unde se pot ivi orbirea și fanatismul…