Caritas-ul urărilor

Sărbătorile de iarnă din anii noștri încep chiar înainte de noua sărbătoare a Halloween-ului, atunci când apar în toate magazinele cozonaci și „moși crăciuni“ din ciocolată. Măcar în timpul regimului ceaușist ne bucuram, cu ocazia sărbătorilor de iarnă (neconsiderate, din partea sistemului, ca fiind religioase), și pentru faptul că se „băgau“ la alimentare portocale înaintea Crăciunului. De fapt, din considerente ideologice, Moș Crăciun devenise Moș Gerilă (nume asezonat frigului din locuințe), așa cum astăzi i s-ar putea spune, din rațiuni promoționale, Moș Coca-Cola. Atunci nu ne-ar fi deranjat începerea de prin vară a pregătirii sărbătorilor de iarnă, deoarece ne bucura apariția fulgurantă a puținelor fructe exotice. De exemplu, înainte de fulguiala din 1989, eu știam că există doar o prințesă cu numele de Kivi (în romanul sadovenian Nopțile de Sânziene), o pasăre Kiwi, dar nu și un fruct care să aibă o asemenea denumire.

Cu câteva zile înaintea sărbătorilor, printre multiplele griji ce țineau de aprovizionare, o aveam cândva și pe aceea de a expedia felicitări. Le cumpăram de la librărie, le scriam, ne duceam și țineam rândul la poștă pentru a le timbra, apoi le trimiteam. Această „obligație“ necesita ceva timp și chiar niște bani, iar astăzi este bine că poșta electronică și telefonia mobilă au adus comodități de neînchipuit altădată. De toate acestea profită din plin „fiecașii“, care, atunci când nu iau totul de-a gata de pe internet, compun cu sfințenie, în funcție de înclinațiile poetice ale fiecăruia, un mesaj mai lung sau mai scurt, ce începe de obicei cu „Fie ca…“. Iar aceasta, fie că ne aflăm în preajma a ceea ce ei numesc, aproape invariabil, „magia sărbătorilor de iarnă“, fie că vor să ne anunțe că „lumina Învierii…“ etc. „Fie ca…“ anul acesta, „fie ca…“ anul ce vine și uite așa au ajuns ei să poarte numele de „fiecași“ (fie-ca-și). Desigur că urătorii aceștia de profesie pot să aibă sau nu legătură cu „șiiții“, prin care s-ar numi persoanele contaminate de persistenta aberație națională a lui „ca și“.

Sistemul de joc de-a sărbătorile al fiecașilor se aseamănă cu acela al fantomaticului joc piramidal Caritas: se trimite un singur mesaj de felicitare și se așteaptă de opt (sute de) ori mai multe răspunsuri cu felicitări, de la toate persoanele aflate în agenda electronică sau telefonică. Desigur că procedeul este de acceptat în cazul stațiilor de „emisie fără recepție“ mass-media, al revistelor și al instituțiilor (din partea șefilor sau al colegilor de rang egal). Dar nu cred că este un gest politicos să ajungă un astfel de mesaj colectiv la toți superiorii noștri de orice fel. Nu oricui îi este îngăduit să adreseze urări de revelion „tutulor“ prin ceaușistul „cetățeni ai României socialiste“ sau prin papalul „urbi et orbi“. Or, dacă mesajele nu sunt personalizate, „magia sărbătorilor de iarnă“ și „lumina Învierii“ se sting treptat.

A-ți lua de grija transmiterii unor urări, ce se vor sincere, tuturor corespondenților, printr-o simplă „trăsătură de tastatură“, înseamnă a nu ura nimănui nimic în cadrul acestui joc de întrajutorare sărbătorească. Qui trop embrasse mal étreint! Fie ca și anul acesta să avem un Paște fericit! Iar fiecașului care ne urează, printr-o nefericită formulare, „Paște fericit!“ (fără protezarea cu „un“), ar trebui să-i răspundem prin „Paște tu fericit!“. Merită să fie trimis la păscut un asemenea behăitor, pentru a avea apoi ce să rumege în privința semnificației acestei mari sărbători creștine, pe care o tratează, în fond, ca pe un spasmatic spam.