Nu am vrut să surprind pe nimeni cu acest titlu. E doar o observație pe care o poate face oricine, acum, când democrația de 20 de ani din Afganistan s-a prăbușit. La noi, prin 1990, un anume Brucan afirma că trebuie 20 de ani ca oamenii să se acomodeze cu democrația. În realitate, spuneau alții, mai avizați, trebuie să mai treacă 20 de ani din momentul afirmației, adică, de fapt, mai niciodată oamenii nu acceptă în sinea lor democrația. Ceea ce se vede clar în Afganistan este că democrația nu poate fi exportată oriunde. Pentru că sunt, totuși, popoare mai apte să o accepte și altele, încă, total inapte pentru așa ceva.
Poate că, e o reducere la absurd (dacă-și mai aduce aminte cineva de acest procedeu aritmetic), până la urmă lumea nu se va mai împărți pe etnii și pe identități, ci pe preferințe politice. Adică: oamenii se vor refugia în regimurile care le convin, chiar dacă ele nu sunt în propriile lor țări. Talibanofilii în țările talibanizate, democratofilii în democrații. Pentru talibani va fi simplu: ei vor ucide exact atâția oameni câți li se va părea că nu pot suporta. Mai greu va fi în democrațiile consolidate, unde lucrurile sunt mai complicate, pentru că aici legile se respectă și nu se pot schimba chiar de la o clipă la alta, după voia celor care guvernează, trecător, țările respective. Sigur, ceea ce spun aici nu se va întâmpla decât ori foarte târziu, ori deloc, dar, acum, în zilele când se pune problema salvării de către democrații a cetățenilor afgani care se învățaseră cu acest fel de societate, îți poate trece și așa ceva prin cap.
Scenele îngrozitoare cu copiii aruncați peste gardurile aeroportului din Kabul, să fie măcar ei salvați, dacă părinții vor suferi rigorile talibane, adică sharia și, în final, moartea, cutremură o lume întreagă, am zice noi. Numai că lumea care se cutremură de aceste scene nu e lumea întreagă, pentru simplul motiv că alde talibanii afgani și cei din alte părți, nu doar că rămân nepăsători, dar, asemenea lui Putin, se fac că se tem să nu cumva să fugă din Afganistan teroriștii, ca să treacă la ideea ca afganii să nu mai fie scoși din acel infern. Așa cum nu era permisă nici exfiltrarea cetățenilor lagărului socialist din barăcile care-l compuneau. La prima auzire, îți vine să râzi sarcastic, ba chiar să te îngrozești cum un conducător de stat, fie acesta și Rusia, poate spune așa ceva. Sigur că nu vor scăpa doar copiii aceia aruncați peste gard, dar la asta e bine să mai reflectezi înainte de a face asemenea afirmații.
Eu personal am văzut, în prima mea copilărie (acum e a nu știu câta) o familie a unui ofițer sovietic, scăldată în lacrimi că trebuia să se întoarcă în „marea Uniune Sovietică“, prin 1946, după ce stătuseră vreo doi ani la noi, la Babadag, ca trupe de ocupație. Mai târziu, am citit că și pe vremea țarilor, marchizul de Custine afla ceva asemănător despre marinarii ruși care se întorceau în țara lor după ce stătuseră câteva săptămâni sau doar zile în Vest. I-a povestit marchizului, care făcea o escală în drum spre Rusia imperială din secolul al XVIII-lea, un hangiu german sau olandez că ei sunt veseli când ajung acolo și abătuți când pornesc înapoi spre patrie. Așa că nu mi-e greu să-i înțeleg pe bieții afgani pe care-i paște regimul taliban, ale cărui procedee barbare sunt, de fapt, niște strămoașe ale celor întrebuințate de comuniști. (Și ca s-o dau pe coarda razachie, nici eu când m-am întors prima dată din Vest în Estul comunist nu eram prea vesel, ba, aș spune, dimpotrivă.)
Am spus „la prima auzire“ a declarației lui Vl. Putin, pentru că, dacă te gândești mai bine, adulții care scapă acum de talibani poate nu se vor radicaliza peste ani, dar dintre copiii lor, acum salvați, se vor alege aproape sigur măcar câțiva teroriști islamiști de mâine, vezi atâtea cazuri din Franța și Germania. Se pare că, în unele cazuri, virusul identității se trezește după o lungă adormire, așa cum se întâmplă cu nu știu ce alte microorganisme toxice, nu neapărat corona…, care pot sta în adormire mai ceva decât spionii, pentru a ieși la iveală și a-și răspândi boala când te aștepți mai puțin. Dar asta nu înseamnă că oamenii aceia trebuie lăsați pradă shariei și procedeelor ei barbare. Datoria democrațiilor este să-i salveze pe toți cei care sunt amenințați cu moartea de regimuri criminale, chiar dacă, peste ani, li se va mulțumi cu vreun atentat și cu o ură densă adresată salvatorilor.
Și dacă am putea spune, parafrazând o lozincă veche, „democrați din toate țările, uniți-vă!“, putem fi siguri că și reversul, „talibani din toate țările, uniți-vă!“, va fi rostit de ceilalți.
Și uite așa, din nenorocire în nenorocire, lumea se va obișnui, poate, cu ideea că Pământul e al tuturor oamenilor, chiar dacă o împărțire ancestrală îl transformă încă într-o sumă de parcele și că oamenii sunt cu toții semenii noștri, indiferent ce limbă vorbesc și din ce parcelă de pe glob vin. Mai ales că nenorocirile abia au început, pentru că urmează refugiile celor din teritoriile ce vor fi acoperite de ape, insulele din Pacific și altele, oameni pe care va trebui să-i primim noi, cei ceva mai norocoși de data asta și să ne obișnuim și noi cu ideea că suntem cu toții doar pământeni, înainte de toate pământeni și abia pe urmă români, afgani, turci, americani, olandezi și așa mai departe. Sigur că până atunci va mai trece timp, dar acest timp a și început să treacă.