„De ce-aș fi trist? Și totuș…“

De ce au pomii mii de frunze? Dintr-un nesaț de a trăi. Din nevoia de a-și multiplica suprafața de contact cu aerul și cu lumina. Dacă aveau doar trunchi și ramuri ar fi primit mult mai puțin din oferta generoasă a lumii. Miile de cărți pe care le-am citit au fost pentru mine, la fel, un mod de a-mi multiplica suprafața de contact cu existența. Lucian Blaga, tânăr și exuberant, cerea munților un trup ca al lor, ca să poată simți deplin imensa bucurie de a trăi. O asemenea augmentare îți oferă biblioteca, dându-ți posibilitatea să trăiești într-o singură viață – unica ta viață – mai multe vieți.

Am avut noroc să-mi aleg literatura, încă din copilărie, nu doar ca hobby, ci ca mod de a fi. N-am regretat niciodată această alegere.

Aproape tot ce a fost frumos în viața mea s-a datorat literaturii. Cititul și scrisul mi-au intrat în sânge. Nu sunt cititor sau scriitor între anumite ore, ci necontenit, indiferent de situația în care mă aflu. Viața fără lumină electrică, mașină sau telefon mi s-ar părea inconfortabilă. Sau chiar grea. Dar viața fără literatură ar fi pentru mine îngrozitoare și de netrăit.

Nu mă plâng deci de soarta pe care am avut-o. Nu mă dezic de literatură. Și totuși există și în splendoarea literaturii ceva care mă deziluzionează. Începând de la cuvinte.

Dacă vrei să știi exact ce înseamnă un cuvânt, îl cauți într-un dicționar. Dar explicația pe care o găsești este alcătuită tot din cuvinte, aflate și ele în același dicționar. Cuvintele se explică unul pe altul, într-un spațiu închis ermetic, în care nu pătrunde nicio adiere de realitate. Ce înseamnă „iscusință“? „Pricepere“. Dar „pricepere“? „Iscusință“. Ce înseamnă „dragoste“? „Iubire“. Și „iubire“? „Dragoste“. Etc. Alte explicații sunt mai elaborate, dar sunt și ele compuse din cuvinte.

Dacă n-ai avea experiență de viață, n-ai înțelege nimic dintr-un dicționar. Înțelesul cuvântului „foc“ ți-apare în minte numai și numai pentru că, în copilărie, mama ți-a arătat cu degetul întins un foc și ți-a spus: „foc“. Trăirea de atunci dă viață cuvântului din dicționar. Dar unii oameni au o atât de sărăcăcioasă experiență de viață! Chiar dacă au trecut prin multe, au fost insuficient de receptivi sau cu totul opaci la epica vieții lor. Cum să te faci înțeles, ca scriitor, de asemenea oameni, cu ajutorul cuvintelor?

Putem învăța eventual de la Eminescu să folosim cu precădere cuvinte simple, din cele cunoscute de toată lumea și prin combinarea lor ingenioasă să ajungem la înțelesuri surprinzătoare (pentru care nu există cuvinte în dicționare). Dar câți au geniul lui Eminescu?

Literatura propriu-zisă, în care cred cu entuziasm, mă dezamăgește și ea printr-un fenomen asemănător cu pietrificarea lavei după erupție. Tot ceea ce părea la un moment dat exploziv, inaugurator, o sfidare a ordinii existente devine după un timp, prin consacrare, o configurație stabilă și inofensivă.

Iată poezia lui Nichita Stănescu. La apariție a uimit ca o aruncare în aer a gramaticii limbii române, ca o formă amețitoare de libertate, ca un joc zeiesc, nesupus niciunei reguli. Și acum? Acum toată această efervescență este depusă în biblioteci sub forma unor cărți cuminți, asemănătoare cu toate cărțile.

Este foarte tristă, pentru mine, o asemenea găsire a liniștii definitive chiar și de către spiritele cele mai răzvrătite. Textele lor dinamitarde iau toate forma unor obiecte de hârtie și carton, rânduite frumos alături de alte obiecte de hârtie și carton.

Ce a rămas din ardoarea morală a lui Dostoievski din Frații Karamazov? O carte. Dar din nebunia sublimă din poeziile lui Rimbaud? O carte. Dar din neliniștea răvășitoare din poeziile Magdei Isanos? O carte.

Chiar și textele celor mai teribiliști scriitori de avangardă se consacră, se clasicizează, devin piese de muzeu. Nu mai epatează pe nimeni, nu mai provoacă nici aderări zgomotoase, nici contestări violente. Sunt și ele, acolo, printre alte mii de texte, care n-au declanșat niciun scandal.

Mă doare sufletul să văd drama zgu duitoare a Annei Karenina închisă între coperțile unei cărți. Cândva am împrumutat romanul de la o bibliotecă publică și am tresărit descoperind pe pagina de gardă un număr de inventar.

Un număr de inventar!