Trăim în prezent. Actualitatea imediată ne confiscă de multe ori interesul, ne macină simțurile fără a ne lăsa să ne proiectăm într-un timp indistinct, care să fie, însă, doar al nostru. În acest registru al unei visări multipolare ne trimite creația lui Dan Voinea, un nume aproape necunoscut publicului românesc. El face parte dintre acei foarte puțini artiști care, refuzând să expună cu orice preț, consideră că retragerea din spațiul public autohton, mult prea agitat și superficial, este favorabilă dezvoltării personale. Bucureștiul, locul unde și-a început drumul după absolvirea Facultății de Arte, în 1996, și unde a activat ani buni în mediul privat, a fost abandonat în favoarea unui sat din Oltenia, care oferă un mediu mai propice pentru el și mai ales pentru creația sa. Extragerea dintr-o lume pestriț orientală, superficială și mult prea zgomotoasă, a fost de fapt un moment de recul, necesar pentru o mai profundă introspecție și, totodată o temeinică deschidere spre zona occidentală, cu precădere cea Nord Americană. De aici și impresia pentru mulți dintre observatorii fenomenului vizual contemporan că el a apărut „de nicăieri“, în această vară, cu ocazia unui solo-show, intitulat Symbiosis. Meeting the masters deschis la Muzeul de Artă Timișoara. Titlul, provocator în multe sensuri, nu poate fi asimilat deplin decât în contextul viziunii curatoriale imaginate de Andreea Foanene. Proiectul, inedit din câte știu, în peisajul artistic românesc este conceput în trei etape distincte integrate circuitului muzeal. Prima se desfășoară în sala „Corneliu Baba“ unde, printre lucrările maestrului sunt inserate cele ale artistului, din ciclul Meeting Baba, State of Grace. Trebuie remarcat faptul că piesele expuse de Voinea, au fost elaborate anterior acestui proiect, în anii 2014-2016. Impactul pe care pictura lui Corneliu Baba, în special portretele, l-a avut asupra sa, datează din perioada studenției, când, în pofida trendurilor experimentaliste urmate cu entuziasm de majoritatea colegilor, Dan Voinea a rămas impresionat de Baba. Sensul acestei apropieri este unul dominant admirativ, fără a omite totuși o dimensiune competitivă. Trebuie reliefat aici tipul de recunoaștere și implicit raportare a discipolului la maestru, în ideea unui discurs pictural conceput pe aceleași coordonate ale realismului, dar cu o abordare personală. Dacă Baba mizează pe un filon epic ostentativ dramatizat, Voinea optează pentru un dramatism conținut al personajelor conturate mult mai realist și într-o paletă cromatică discretă, care evită centrele de atenție intenționat reliefate în pictura maestrului. O altă etapă, a parcursului curatorial este cea a „Modernilor“ unde, asemeni primei inserții, artistul relaționează cu piese de Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Marius Bunescu, Ștefan Dimitrescu ș.a. Dialogul cu pictura acestor personalități ale artei românești moderne se construiește dintr-o perspectivă ceva mai relaxată, dar și mai puțin empatică, raportarea nefiind la fel de punctual focusată. Piesele sunt alese pentru a rezona împreună, dar și ca un mic exercițiu terapeutic, de orgoliu, de aliniere neinhibată cu aceștia. Cea de-a treia secțiune a parcursului, Symbyosis, care a dat și numele manifestării, prezintă lucrările sale recente, grupate unitar în finalul acestui parcurs. Ajungând în acest punct poți înțelege complexitatea proiectului, dispus pe mai multe paliere de citire dar și de contextualizare. Tematic, artistul își continuă cercetarea asupra expresivității pe care poate să o ofere personajul uman sau animal integrat într-un spațiu care, cel mai adesea, conține elementele recognoscibile ale unui peisaj. Surpriza survine însă la nivelul conceptului dar și al imaginii, care comportă o sinteză destul de severă în raport cu perioadele anterioare. Gama sa de griuri colorate și de siena este acum abandonată în favoarea unor raporturi mai vii, unde relația de albastru cu verde și galben este cel mai des întâlnită.
Procesul de reinventare a paletei cromatice este un moment important în creația unui artist, însă esențială rămâne redimensionarea conceptului. O dată cu trecerea într-o nouă dimensiune când, rezolvată fiind „gâlceava“ sa cu înaintașii, începe o luptă mai grea, aceea cu sine. Suntem astfel martorii unui nou proces de recalibrare a discursului unde, deși păstrează componenta robustă a realismului, autorul devine profund subiectiv, manifestându-și propriile-i trăiri în raport cu sine dar și cu lumea actuală. Granița dintre real și ceea ce depășește firescul este indusă printr-o tehnică de tip literar, realitatea expusă, vizibilă, fiind translată de meta-realitatea care ne este indusă. Acest tipar de abordare artistică, aproape abandonat în prezent, era frecvent întâlnit înainte de ’89, când artiștii erau forțați să apeleze la această formă de a transmite privitorului adevăruri care nu puteau fi exprimate direct. Cu excepția acestui șablon de exprimare însă, pictura lui Dan Voinea nu are nimic în comun cu acea epocă. Imaginarul lui, realitatea conștiinței lui, cea mai adâncă, se coagulează în zona unui umanism de sorginte simbolică, în sensul convingerii că există o dimensiune ascunsă înțelegerii noastre superficiale, lumești, care ne coordonează în axele ei importante existența. Spre deosebire de realismul clasic, acest tip de percepție nu face altceva decât să descrie lumea văzută prin alți ochi. Această funcție integratoare, holistică, obținută prin juxtapunerea unor viziuni diametral opuse, polarizate, care există sau au existat în paralel, conferă picturii o greutate aparte, prin explorarea noțiunii de „adevăr“ care îl ajută să înțeleagă lumea înconjurătoare și, totodată, pe sine. Asistăm la un alt palier de lectură, al cărei sens poate fi pus în legătură cu gradul mare de indeterminare a ceea ce ar trebui să însemne existența umanității, dar și a sa. Este un mesaj neliniștitor, în contextul actual, când uniformizările epocii post-umaniste au cucerit spațiul social. El este prezent aproape în fiecare dintre compozițiile sale: Hybrid II, Hybrid V. In and Out, Hyena, Rouen Entrance Pilgrim VIII, care păstrează intenționat un sens nebulos, provocând privitorul să își creeze propriile rețele de semnificații. Acestea apelează la un fond general al trăirilor umane, facilitând o legătură importantă, simbioza dintre sine și alteritate: A perfect day to Dive, Sunbathing Terrace (Hybrid IV ). Intensitatea vibrațiilor interioare se materializează tehnic printr-o rafinată alternanță dintre virilitatea tușei încărcate de materie, în contrast cu o paletă predominant caldă. O formulă aparent simplă, expresivă și de impact. A fost și a rămas dorința lui constantă, aceea de a închega o pictură robustă, sinceră, încărcată de emoție, valabilă oricând și oriunde. Nu l-a preocupat niciodată gândul că nu e în „trend“ sau că nu e destul de nou, prin ceea ce propune. Fără a avea intenția de a inova limbajul sau structurile formei, Dan Voinea revitalizează moștenirea lăsată de arta modernă, mizând pe bogăția de resurse, încă neconsumate, ale acesteia. Iar întâlnirea fericită cu conceptul propus de curatorul Andreea Foanene a făcut dintr-o expoziție personală un eveniment artistic incitant.