Transatlantic e numele generic al unei mișcări dintr-o parte în cealaltă a oceanului, dintr-un secol în altul, locul geometric al unor traiectorii și vieți. Romanul este scris de cunoscutul prozator irlandez Colum McCann, autor printre altele a bestsellerului Apeirogon, o întrețesere de spații, de secole și relații. Rețeaua de fapte și personaje este prezentă și în romanul Transatlantic, o poveste care începe în insula Newfoundland de pe coasta estică a Americii de Nord cu aventura zborului cu bombardierul Vickers Vimy pilotat de Jack Alcock și Arthur Brown, transportând un săculeț poștal cu scrisori (Umbra norilor, 1919), și continuă, sfidând cronologia și geografia, cu turneul în Irlanda de la jumătatea secolului al XIX-lea a reformatorului social și oratorului american Frederick Douglass, scăpat din sclavie și devenit lider al mișcării aboliționiste (Eliberat, 1845-1846), pentru a reveni în secolul XX, la finalul acestuia, și a lăsa să se întrezărească posibilitățile negocierii de pace la Belfast, coordonate de senatorul american cu origini irlandeze George Mitchell (Para bellum, 1998). În cartea a doua sunt redesenate traiectele acestor personaje prin ochii altora, aparent marginale, într-o altfel de logică și pe alte coordonate geografice, istorice, textuale. Aceste personaje marginale se situează în proximitatea primelor, închizând funcțional rețeaua de întâmplări pe urmele sângelui și al textului din plicul nedesfăcut, trimis peste ocean cu zborul care deschide romanul. Întrețeserea dificil de urmărit de cititorul neobișnuit cu arhitectura fragmentată a romanelor lui McCann se limpezește pe parcursul lecturii, odată ce traversările Oceanului dinspre Vest spre Est, în sens invers în raport cu istoria și în ciuda cronologiei, sunt urmate în cartea a doua de așezări, având în prim plan amintitele personaje feminine care nu se bucură de notorietatea istorică a piloților Alcock și Brown, a reformatorului Douglass sau a senatorului Mitchell. Cartea a doua așază textul în acord cu cronologia, limpezindu-l cel puțin din această perspectivă, și debutează cu povestea primului dintre personajele feminine aparent minore, Lily Duggan, atinsă de visul american în perioada vizitei lui Frederick Douglass la Dublin, martoră a războiului civil și a propriilor pierderi (Casa gheții, 1863-1889), continuă cu povestea lui Emily, fiica lui Lily, devenită jurnalist și relatând în presa americană despre zborul transatlantic din St. John, Newfoundland (Rugăciune de seară, 1929) și se încheie cu povestea lui Lottie, fiica Emiliei, stabilită în Irlanda secesionistă, și a Hannei, nepoata, care își pierde fiul, ucis de o grupare teroristă irlandeză (Întunericul din zori, 1978). Celor șase capitole distribuite simetric în primele două cărți le urmează o a treia carte, cu un singur capitol, Grădina amintirii (2011), care continuă parcursul scrisorii trecute „din fiică în fiică pe parcursul mai multor vieți“ (p.303), într-un traiect care lasă impresia închiderii, dar care descrie mai degrabă „o aiuritoare bandă Möbius“ (p.304) în perpetua întoarcere acasă, în perpetua memorare a pierderilor, a morții lui Thaddeus, fiul lui Lily, ucis în războiul civil, și a lui Tomas, fiul Hannei, asasinat într-o altă perioadă a secesiunii, pe celălalt mal al Atlanticului, în Irlanda:
„Am în posesie, deja de mulți ani, o scrisoare nedeschisă. A călătorit cu un aparat de zbor Vickers Vimy peste Atlantic, în urmă cu aproape un secol, cea mai subțirică dintre epistole, nu mai mult de două pagini, posibil doar una. […] Nu mă codesc s-o scot din când în când la iveală și s-o examinez în căutarea oricărui indiciu, cât de mic, pe care l-ar putea dezvălui. Familia Jennings, Brown Street nr.9, Orașul Cork, Irlanda. Adresa e caligrafiată cu înflorituri, cu forme și bucle iscusite, o expoziție stilistică. Bunica mea, Emily Ehrlich, a scris cândva epistola, mama mea i-a intermediat trecerea prin lume, însă totul a început cu mama ei, străbunica mea, Lily Duggan, dacă se poate spune că vreun lucru începe cu adevărat. O slujnică imigrantă din Dublin care s-a mutat în nordul statului Missouri, unde s-a măritat cu un bărbat care tăia și ținea la păstrare gheață (pp.303-305).“
Acest ultim capitol, relatat de Hannah, încheie parcursul unui drum spre libertate al unei familii transatlantice, care leagă în bucla cu torsiune de 180° povestea unor tragedii repetate în timp, povestea unor încercări de secesiune, povestea unei păci întârziate, mereu așteptate, dar nepecetluite definitiv, povestea unor povești transportând, în însemnările din urmă cu un secol, drept mărturie numele unor eroi ficționali din spatele numelor unor alți eroi, consfințiți de istorie. Visul libertății purtat pe malurile Atlanticului, visul păcii de asemenea risipit între maluri, refac povestea prin care sunt scoase din anonimitate personajele care rescriu traseele și cele care le interiorizează, le îngroapă în povestea propriului sânge. Parcursul pe banda Möbius, care încheie vieți, dar care nu încheie lumea odată cu fiecare viață în parte, este un continuum care trebuie admirat. Acesta este îndemnul lui Colum McCann care și-a recuperat fragmentele risipite în carte refăcând cumva propriul parcurs transatlantic, de la Dublinul natal în New York, acolo unde locuiește, scrie, colaborează cu cele mai importante publicații și coordonează un program de creative writing.