Am excelenta carte (dăruită) a lui Adrian Mureșan, Vârstele subversiunii. N. Steinhardt și deconstrucția utopiilor, nu demult apărută. Cartea impune, după părerea mea, prin adecvarea discursului și a conexiunilor făcute între concepțiile diferiților autori, cunoscuți intelectuali europeni și ideile monahului de la Rohia. Maturitatea discursului critic, tonul lucid, non-encomiastic se impun iarăși de la primele pagini. Câteva sintagme ale lui Adrian Mureșan „miza pe interdiscipinaritate“ sau „omul-graniță“ pătrund în profunzimea personalității lui Steinhardt. Lucrarea lui George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt și paradoxurile libertății și volumul de față mi se par cele mai serioase contribuții între altele, foarte numeroase, nici acelea lipsite de miez, vezi volumele memorialistice ale discipolului său apropiat, Ioan Pintea. Toate sunt focalizate pe scrierile unui autor tradus și apreciat nu doar în România.
Premierea cărții lui Adrian Mureșan la Filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor, filială condusă de Irina Petraș, i-a dat ocazia tânărului autor, să mulțumească tuturor celor care l-au sprijinit în elaborarea lucrării sale. A fost un gest foarte în spiritul lui Steinhardt, în logica darului, a cărei expresie concentrată o vom găsi tot la autorul Jurnalului fericirii, în titlul unei cărți ale sale Dăruind vei dobândi. Spiritul de generozitate, obișnuința de a face daruri înseamnă mai mult decât politețe și civilizație. ,,Iubirea este rațiunea interioară care pune în mișcare dăruirea“. (Renzo Lavatori). Cel care dăruiește dă ceva din el însuși. Îmi amintesc în acest sens, darul imaterial revărsat de călugărul de la Rohia asupra poetului Teohar Mihadaș și asupra mea când l-am vizitat la spitalul clujean, unde Nicolae Steinhardt era internat. La întrebarea mea ce și-ar dori să-i aduc la eventuala, următoare vizită, mi-a cerut să-i aduc ,,biscuiți simpli de un leu“… ținea, cred, postul de vineri cu pesmeții aceia fără zahăr și ulei. Cartea de rugăciuni, splendid miniată, de pe noptiera de metal am observat-o din primul moment. ,,Mi-a dăruit-o Dinu Pillat!“ mi-a răspuns fără să-l întreb, observându-mi privirea. Bolnavul nostru înfiripase și acolo cu o simplitate naturală o atmosferă aproape monahală. Mă simt norocos că am schimbat câteva fraze cu cel cercetat la inițiativa poetului Teohar Mihadaș. Cine și-ar fi închipuit că voi rosti peste ani un cuvânt de despărțire la Rohia, la groapa celui plâns de o lume întreagă? Ce bucuros m-am simțit când drept răspuns la volumul de poezii pe care i-l trimisesem, la cererea sa, mi-a răspuns, foarte repede, cu o eleganță interbelică. Cele câteva rânduri dintr-o scrisoare de mulțumire, literele caligrafiate decis, puțin înclinate spre dreapta, au fost pentru mine un dar nemeritat.
Un dar în fond la care nu mă așteptam, așa cum nu mă așteptam nici la cel al italienistei Rosa del Conte. Îmi solicitase volumul lui Andrei Pleșu, Minima moralia, 1988, abia tipărit. Ilustra profesoară îl propusese (mi-a spus-o chiar dânsa) în 1956, împreună cu Angelo Monteverdi, pe Blaga la Premiul Nobel. Filolog romanic de statura erudită a lui Erich Auerbach și Ernst Robert Curtius, profesorul italian conducea la acea dată Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea La Sapienza. Traducătoarea Poemelor luminii îmi trimitea o telegramă de mulțumire, plină de cordialitate italică. Constat nu doar o politețe desăvârșită în aceste gesturi ale lui Nicolae Steinhardt sau ale regretatei Rosa del Conte, dar plăcerea de a dărui bucurie celuilalt… La majoritatea contemporanilor noștri logica darului nu se prea vede. Onoare excepțiilor, nu le numesc, aici, știu ei, cei puțini, la cine mă refer. Multora azi li se par inutile aceste gesturi, mai mult decât civilizate, ținând de o noblețe a spiritului, de un stil aparținând celor crescuți în cultul valorilor normale, practicând logica darului. Cum explică Renzo Lavatori, între donator, primitor și dar se instituie un curent spiritual, producând „unitatea și armonia evenimentului“.