Amprente de lumină

Dintr-un sentiment de iubire filială s-au alcătuit paginile artistului vizual Ioan I. Cuciurcă despre familia sa, avându-l ca protagonist pe tatăl, Ioan Cuciurcă, un model moral în fond, om vrednic, luând în piept greutățile vieții, războiul, refugiul din Bugeacul ocupat de sovietici, întemeierea unei familii în Româna. Fiul, purtând același prenume cu cel al tatălui, va descrie, pentru a nu fi date uitării, scene vii, momente de răscruce sau altele, senine, din viața sa, în fond mărturia unei generații. Avem rememorarea principalelor momente din viața tatălui, comunicate de fiu, apoi rememorările fiului, două fire narative împletite. Amprente de lumină, titlul acestor pagini care sunt tipărite de editura clujeană „Scriptor“, coordonată de Nicolae Mocanu, mi se pare foarte potrivit.

Refugiat în România, după reocuparea ținutului său, din partea de sud a Basarabiei, reanexată de ruși, la fel ca nordul Bucovinei și Ținutul Herței, Ioan Cuciurcă, tatăl graficianului-autor, s-a născut la Frumușica Nouă, în 1921. Aflăm că a fost un elev conștiincios, bun recitator de poezie, va beneficia de o bursă, recomandat fiind de Theodor Sperantia. Face războiul, ca militar pionier (va trece Prutul, primul) este rănit, are o viziune unde imploră în fața unui crucifix ajutorul divin, se trezește plin de încredere. Este rănit a doua oară, internat la spitalul Pantelimon. Se stabilește în București, unde vrea să i se piardă urma, pentru a nu fi obligat să se întoarcă în lumea sovietică. Fire inventivă, mecanic priceput, comerciant de nevoie, cu studiile economice făcute la București, este un contabil foarte serios, meserie care-i va aduce multe avantaje în viața sa zbuciumată. Fiul reține din relatările tatălui nu doar bunăstarea de altădată, din Frumușica Nouă, unde cele 20 de hectare și întinsa viță-de-vie cer eforturi și răbdare, răsplătite abia toamna, dar și omenia sătenilor, inclusiv germanii din Cleaștița. Din toate aceste lucruri se vor păstra doar amintirile. Casa părintească din Frumușica Nouă va fi dărâmată, iar locul va deveni poligon de trageri. Singurul care supraviețuiește este un pom, Părul din fața casei, declanșând nostalgiile Bugeacului. Autorul acestor însemnări, rezultate din povestirile tatălui, reface o lume și prin sonoritatea localităților evocate, Cleaștița, Aprodul Purice, Cantemir, vechea Cetatea Albă. Reînvie o întreagă lume românească, simplă, firească, cu creștinismul său cosmic, cum ar spune Mircea Eliade, un mod de a viețui în cultul muncii și al onestității, unde ritualul cositului, al culesului viței de vie, al sărbătorilor creștine, care reunesc familia numeroasă în jurul mesei, se vor păstra pentru neamul Cuciurcă și în noile circumstanțe, din România postbelică. Căsătorit cu o făgărășeancă, Maria, mama viitorului artist, fiica unui gospodar respectat din Lisa, Gheorghe Șerban, negustor isteț, tatăl, Ioan Cuciurcă, regăsește oarecum vechea atmosferă basarabeană în noul mediu transilvan. La Voila, la Lisa lui Octavian Paler, crește copilul Ioan, face poznele copilăriei și, remarcăm ușor, are un pronunțat simț al libertății. Desenează, are talent și pasiunea fotografiatului. Ultima pasiune îi va aduce necazuri mai târziu, la Institutul de Arte Plastice și Decorative Ion Andreescu din Cluj, perioada când l-am cunoscut și eu ca pe un excelent grafician al revistei „Echinox“. Fotografiind un obiectiv militar, copil neștiutor de interdicțiile regimului, va fi urmărit până după 1989, suspectat de spionaj, deoarece își însoțea unchiul din America venit în vizită. Matur, conștient de riscuri, asumându-le, va fotografia Mănăstirea Văcărești supusă demolărilor ceaușiste și la fel așezămintele brâncovenești.

Empatia mea pentru o astfel de scriere, autentică, limpede, convingătoare o pot explica, subiectiv, și prin amănuntul că tatăl meu, născut tot în 1921, a fost și el un refugiat din Bucovina, un om ale cărui trăsături de caracter, de comportament, de ținută le pot apropia de cele ale părintelui artistului vizual devenit memorialist. Găsim la Ioan I. Cuciurcă, graficianul de marcă, organizatorul de expoziții, ceva din respectul arătat trecutului demn și formator de oameni adevărați și de alt artist vizual, pictorul Constantin Flondor (vezi expoziția de la Suceava, 2007, Însemnări pentru o nostalgie) născut la Cernăuți, tot un refugiat, care face parte din ilustra familie bucovineană Flondor. Ceva trainic unește această lume care mi se pare exemplară printr-un respect și o iubire arătate ordinii văzute și celei intuite, dar nevăzute, bunelor rânduieli. Teritoriul Bugeacului, ucrainean acum, este revendicat de ruși printr-un război care seamănă teroare ca în urmă cu câteva decenii.