Cum mirosea Cleopatra

În Cugetările lui Blaise Pascal se află, între altele, și aceasta: „Le nez de Cléopâtre, s’il eût été plus court, toute la face de la terre aurait changé.“ Adică, tălmăcit pentru nefrancofoni: „Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, fața lumii ar fi arătat altfel.“ Frumusețea aproape de perfecțiune a acestei femei puternice a marcat istoria lumii, asta e cert. O frumusețe despre care nu prea știm astăzi nimic sigur. Pe monezile vremii apărea un profil mai degrabă aspru, cu un nas accentuat.

(Antoniu și Cezar, mari conducători ai Romei, ar avea ce să ne spună pe această temă, dacă am putea să-i întrebăm). O frumusețe pe care egipteanca și-o întreținea cu grijă, că doar avea forța unei armate. Machiajul special al ochilor, ritualul îmbăierii în lapte de măgăriță reușeau să-i conserve atractivitatea (aproape) fatală. Se spune că această frumusețe era dublată de o mare inteligență, regina vorbind mai multe limbi, avînd și cunoștințe de astronomie și alchimie.

Revenind la baia în lapte de măgăriță, acest obicei era cunoscut și în lumea romană, Dio Cassius vorbind despre soția lui Nero, Poppaea Sabina, practicanta băilor în lapte: „Această Sabina trăia într-un asemenea lux, încît măgarii pe care îi păstorea aveau hamuri de aur și, în fiecare zi, erau mulse 500 de măgărițe pentru ca ea să se poată îmbăia în laptele lor, atît de mare era grija ei pentru frumusețea și strălucirea propriei persoane.“ Este posibil, spun unii specialiști, ca acest obicei să-i fi fost atribuit, ulterior, fără legătură cu adevărul istoric, Cleopatrei.

Așadar, nu știm precis dacă baia în lapte a fost practicată și de frumoasa egipteancă, dar personalitatea Cleopatrei mai alimentează fantasme și în ziua de astăzi. Într-o bandă desenată dedicată istoriei sexualității, publicată în 2016, Philippe Brenot și Laetitia Coryn insinuează că frumoasa egipteană, cam nimfomană, a inventat, acum mai bine de 2000 de ani, primul vibrator. O fi sau nu o fi adevărat, cei doi autori au făcut să se vorbească despre cartea lor și din pricina acestei istorii (poate) inventate.

Elisabeth Taylor, considerată una dintre cele mai frumoase femei ale epocii sale, a jucat-o pe Cleopatra și i-a împrumutat trăsăturile. E greu să ne-o imaginăm pe frumoasa conducătoare a Egiptului altfel decît cu trăsăturile divei americane. Grație actriței ne putem imagina cum arăta Cleopatra. Liz Taylor, obsedată și ea de acest rol, a colaborat cu British Museum și a reușit să provoace o expoziție pe tema tehnicilor de înfrumusețare ale Cleopatrei. Dar, din toate acestea, lipsește un atu important, o componentă de bază din arsenalul unei femei frumoase: parfumul.

Chiar așa, ce picături de parfum și-a pus Cleopatra după ureche pentru a-i cuceri pe Antoniu și pe Cezar? Întrebarea nu e originală, au ridicat-o destui înaintea mea. Unii dintre ei au avut și mijloacele să încerce un răspuns.

În 2012, Robert Littman și Jay Silverstein, arheologi de la Universitatea din Hawaii, s-au apropiat mult de parfumul Cleopatrei, în urma unei descoperiri făcute la situl săpăturilor de la Tell Timai (Thmuis, după numele vechi grec), la est de Alexandria. E vorba de cîteva vase și de rămășițele unui atelier de creat parfumuri. O parfumerie, am zice azi. După aceea, cu sprijinul unor specialiști în paleobotanică, a unor egiptologi care au apelat la surse scrise, încet, încet s-a conturat parfumul misterios al faimoasei „dive“ a lumii antice, parfumul „mendesian“, după numele grecesc al așezării Mendes, Tell El-Ruba, după nomenclatorul egiptean actual. Rezultatele au fost publicate în 2019, cînd s-a și făcut un fel de „reconstituire“ a acestui parfum.

Celor doi arheologi li s-au adăugat doi specialiști în parfumerie (și în istoria parfumurilor), Dora Goldsmith și Sean Coughlin. Pornindu-se de la rămășițele parfumate care s-au conservat în pămînt, trecute prin complicate analize de laborator, s-a ajuns la ceea ce se crede că a fost arma olfactivă a Cleopatrei în operațiunea de cucerire a lui Antoniu și a lui Cezar.

E o combinație de smirnă, rășină naturală provenind dintr-un arbore răspîndit în peninsula Arabică, cardamon, ulei de măsline și puțină scorțișoară. Rezultatul e un parfum tare, destul de vîscos, diferit de ceea ce știm noi astăzi. Mai degrabă, un ulei parfumat decît o apă de colonie. Un parfum care nu era eficient prin simpla pulverizare pe piele, ci avea nevoie de un masaj pentru a intra în piele. Să nu ne facem griji, Cleopatra avea „personal“ care să o maseze. Asta dacă ea, „zeița“, folosea același parfum din epocă, la modă pentru clasa conducătoare.

Cei care s-au ocupat de acest subiect înclină să creadă că frumoasa și puternica egipteancă avea propriul ei laborator de parfum, de folosință exclusivă. Interesul pentru producția de parfumuri a făcut-o să-i ceară amantului ei, Antoniu, teritoriul Ierihonului, unde creștea un copac cu o sevă foarte parfumată. Cererea i-a fost îndeplinită, iar Irod, regele Iudeii, a fost expropriat de acest teritoriu. De asemenea, Cleopatra controla și drumurile pe care treceau caravanele cu produse aromate. Ceea ce reține istoria: Cleopatra nu se parfuma doar pe ea însăși, parfuma și aerul din jurul ei. Cînd îl întîlnește pe Antoniu, la Tars, pe puntea corăbiei sale, servitorii ardeau parfumuri scumpe care înmiresmau malurile fluviului (zice Plutarh, și-i dăm crezare).

Deci, Cleopatra nu s-a parfumat doar pe sine: a parfumat și aerul timpului în care a trăit.