la Casa de odihnă și creație Zaharia Stancu, de la Neptun, în luna iulie a anilor deceniului opt, veneau, de obicei, tinerii scriitori cu familiile lor, în vacanță. Cartea, bine documentată, a Ozanei Cucu-Oancea, Marea scriitorilor. Între Olimp și Zidul Puterii, Cartea Românescă, 2012, reface din mărturiile zecilor de condeie nu doar perioada 1970-1990, dar conține și o istorie a locului pe unde au trecut cam toți autorii mai mari sau mai modești ai literaturii române. Oaspete al Casei, alături de mulți colegi de generație, sau din alte generații, cu toții deschși și extrem de politicoși, simțeam că mă aflu într-o familie spirituală, care are totuși regulile sale, dincolo de culoarea ireductibilă, personală, unică a atâtor nume ilustre. Să locuiești vreme de două săptămâni în aceeași casă, uneori să stai la aceeași masă cu Fănuș Neagu, Ion Băieșu, D.R. Popescu, Mircea Zaciu, Cornel Regman, Nicolae Manolescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Nicolae Prelipceanu, pentru a aminti doar câteva nume, mi se părea un dar al destinului. Între un sejur la un hotel din Monte Carlo și unul la Casa Uniunii Scriitorilor de la Neptun, eu nu l-aș fi ales pe primul. Chiar dacă în acei ani ai Consfătuirii de la Mangalia, trebuia să fii atent când sosesc sticlele cu Pepsi la barul din incintă al lui Axin, iar celor mici să le explici de ce banii noștri românești nu au trecere la chioșcurile cu Toblerone și Milka din stațiune. Pentru mine, Neptun-Olimp înseamnă nu doar verile tinereții, ci și, după 1990, conversația cu Al. Paleologu despre fermecătoarea nuvelă fantastică Ligheia a lui Giuseppe Tommasi di Lampedusa, ori discuția animată cu Adam Michnik, invitat al Uniunii Scriitorilor, despre netemătorul cardinal Stefan Viszynski, modelul moral al viitorului Papă, Sf. Ioan Paul al II-lea, sau impresiile despre Italia ale poetului Evgheni Evtușenko, unde, rezident, primise numeroase premii literare, alt invitat al Uniunii Scriitorilor și laureat al Premiului „Ovidius“ de la Neptun în 2007.
Printre cei sosiți la mare în vara lui 1982 era și poetul Ioan Alexandru cu numeroasa și plăcuta sa familie. Mi-l amintesc mai clar pe Ioachim, fiul său, care-i semăna uimitor. Lui Ioan Alexandru îi oferisem volumul meu de versuri, Suburbiile cerului, abia apărut la Editura Eminescu, l-a citit și mi-a comunicat impresiile sale, într-o epistolă. Modul cum mi-a ajuns epistola sa, aș spune, întremătoare, eu aflându-mă bolnav, la pat, într-una din garsonierele de la parterul Casei, era destul de neobișnuit. A sărit în balconul garsonierei, a dat perdeaua la o parte și a lăsat foaia velină, de pe care am transcris rândurile de mai jos, să aterizeze în cameră. Fac prin publicarea ei un gest de prețuire firească pentru un mare poet român. Scrisoarea, redactată dintr-o suflare, cred, cu litere mărunte, fără nicio ștersătură sau revenire, mi se pare un concentrat crez spiritual-estetic al autorului aflat atunci în faza pregătirii Imnurilor Țării Românești și a antologiei din BPT, Pământ transfigurat.
Iubite poet Adrian Popescu,
Am citit cartea Dumitale cu bucurie de mai multe ori, întâlnindu-mă cu sufletul unuia dăruit în ale Cuvântului cel adevărat, cu acea com pasiune a inimii față de sufe rința creaturilor, față de trecerea lor, eternități de o clipă, ce și-o sărbătoresc în preajma noastră brândușile, șopârla, graurul, mierla, albinele, și atâtea încă dintre cele ce țin de taină prin nesfârșita lor supunere la un destin ce le depășește.
Apostolul Pavel în celebra Scrisoare către Romani vorbește despre suspinul creaturilor, al cosmosului întreg care așteaptă și el Învierea cea slăvită începută de Iisus Hristos în om mai întâi.
Dacă aș îndrăzni să-ți spun cu dragoste ceva asta ar ține de aprofundarea dimensiunii spirituale a rostirii în vederea împuținării hazardului, care aparent ține de firea lucrurilor. Există o curăție divină în toate câte sunt văzute cu ochii lacrimii transfigurate de bucuria Învierii.
A vedea lumea în amănunt și în întreg în perspectiva Învierii, în aura Iubirii, care singură ne însoțește până în cămara de nuntă a Mielului Hristos, să-mi fie îngăduit să mărturisesc ce uriașă bucurie (am) ca om al Cuvântului. (În funcție de) această Iubire jertfitoare a Logosului întrupat în istorie, stăm sau cădem fiecare dintre noi, cei care suntem oameni și mai ales cei care îndrăznim să punem mâna pe condei.
Cu iubire
al Dumitale
Ioan Alexandru
26 iulie 1982
Neptun