Proceduri de resuscitare

Scris în plină epocă Trump, Dicționarul refacerii încearcă să regăsească drumul către ceea ce autorul numește cetățean moral, calitate greu încercată în epoca „postadevărului“ și a disuadării gândirii critice. În introducere, John Freeman precizează faptul că fiecare termen de dicționar a fost ales pentru a-l determina pe următorul, astfel încât, între eseul dedicat literei A – despre cum putem recupera calitatea de verb activ a lui a agita, pentru a ieși din „apatia întunecată“ cu care privim astăzi „lumea în flăcări“ – și cel dedicat lui Z – despre Zigot, alegere derutantă, dacă ne gândim că termenul trimite la un stadiu „pre-uman“ și, prin urmare, „pre-moral“, dar care a fost ales de autor pentru a exprima ideea că în fiecare om pot fi reactivate „trilioane de posibilități“ –, sunt inserate alte mici texte despre: Corp, Cetățean, Decență, Mediu, Drept, Generozitate, Speranță, Eu, Justiție, Crimă, Iubire, Monument, Norme, Optimism, Poliție, Întrebări, Furie, Spirit, Profesori, Uzurpare, Vot, Femei, Anonim, Tu.

Președinte al National Book Critics Circle (2008-2014), coordonator, până în 2013, al antologiilor Granta, poet și critic literar, printre volumele sale notabile figurând și Cum să citești un romancier (Vellant, 2015), care reunește interviuri luate unor scriitori importanți din întreaga lume, Freeman este preocupat de sfera puterii și de raporturile ei cu literatura, editând, între altele, volumul Cele mai bune texte noi despre putere (Black Button Books, 2018). Inclusiv cartea sa de poezie, Hărți (Black Button Books, 2017), are un ranfort despre putere, despre capacitatea literaturii de a transporta cititorul în alt loc (geografic, mental, emoțional), de a arăta ocurențele puterii, chiar dacă nu este, totuși, o manifestare a puterii. Astfel, în poezia lui citim că: „Am avut nevoie de ele…/ Să ne stăpânească pe noi./ … Proiecția puterii lor e pentru noi acasă“ (Despre rachete), că „Acum e sigur în Alger, ne spune Consulul General pensionat/ lăsând antonimul cuvântului să ne crească/ în imaginație“ (Alger) etc. Freeman a afirmat, în varii ocazii, că tot ceea ce întreprindem ca oameni, inclusiv scrisul, are un vector politic, că politica de a nu avea o politică este o formă puternică de politică, întrucât îți trebuie putere să spui că nu are de-a face cu puterea. În Dicționarul refacerii, autorul mapează, pe baza celor 26 de termeni, spațiul nord-american simbolic și deopotrivă sumbru-concret din ultimii ani, stabilind un soi de proxemie, de arhitectură a modurilor de percepere și de folosire – politică? – a limbii: e ceva în neregulă cu lumea; liderii par a nu mai fi capabili să stopeze destrămarea; oamenii fie se adună în „triburi de protest“, fie se refugiază în „conuri de autoconservare“; are loc unul dintre cele mai mari transferuri de avere din istoria omenirii, iar beneficiarii consideră că unele ființe umane sunt „înlocuibile“. Freeman vede în limbaj, deși vandalizat sistematic sub privirea noastră neputincioasă ori apatică, singurul instrument regenerabil pe care îl putem opune sistemelor de putere, croite să ne deposedeze de „abilitatea de a imagina prezentul“, pentru a nu mai percepe decât distrugere. Uneltele cu rază lungă de acțiune, precum internetul și social media, nu mai sunt de încredere. Ele nu fac altceva decât să „ne îngroape în conștientizare“. Suntem în condiții de război, de clandestinitate, iar salvarea constă în întoarcerea la o tehnologie „retrogradă“, la acele fragmente ruginite de limbaj, mutilate, dezmembrate, duse în derizoriu, deposedate de complexitate, care subzistă în cărți și care răsar uneori miraculos pe buze. Spațiul public redevine, strict, cel concret: străzile, școlile, lăcașurile de cult, bibliotecile, presa liberă (a se citi: exclusiv cea tipărită).

Pentru cititorul din 2021, gravitatea tonului și această chemare la insurecție sunt poate deja incomprehensibile, produc contrarietate. Oamenii uită repede, după ce pericolul pare să fi trecut. Dicționarul refacerii documentează, aproape fotografic, tabloul stării de spirit a societății americane din ultimii ani. Nu este deloc lipsit de semnificație faptul că printre cele mai vândute cărți în SUA (și nu numai acolo, de altfel!), în anii 2017-2020, au fost romanele 1984 al lui Orwell și Minunata lume nouă al lui Huxley. Dicționarul refacerii exprimă acest sentiment de insecuritate civică, de condiție umană periclitată de distopii care descind în realitate. Urmând ideea Mariei Zambrano, critic avizat și consecvent al dictaturii franchiste, menționată de scriitoarea Valeria Luiselli în postfață, John Freeman mizează pe gândire și pe limbaj pentru înlăturarea răului produs de autoritarismele de ultimă generație, care nu repurtează victorii întrucât manipulările și minciunile lor sunt crezute, ci pentru că oamenii privesc apatici, îngropați în conștientizarea „în sine“ și indiferenți la rău. Organizați în rețea, cei 26 de termeni ai acestui lexicon al implicării sunt puși astfel să repornească „sistemul electric al limbajului“, să readucă lumină în spațiul intra- și interuman, devenit excesiv de opac, pentru a scoate din adormire cetățeanul moral.