Trăim în miezul unui ev aprins

Mizez cu toată ființa mea pe faptul că rodul culturii de performanță are și o valoare politică. Înțeleg prin genul culturii de performanță faptul de a te dedica ritmic, constant, pasionat, instruit, metodic, dându-ți uneori mâna cu cei care fac același lucru, unui efort de creație, discuție critică, renovare și sporire a moștenirii umaniste. Înțeleg prin specia ei asocierea celor de mai sus cu un efort de depășire a tot ce este deja dat în această cultură, printr-o situare a rodului acest efort dincolo de măsura deja comună. Despre această cultură de performanță cred că are o valoare politică. Faptul că în lumea mea cotidiană apar, de pildă, noua traducere a lui Platon făcută de Andrei Cornea, noua carte despre Blaga a Martei Petreu sau reflecțiile despre simțul vieții ale lui Ștefan Afloroaei (ca să iau doar cazuri foarte recente) sunt asemenea exemple. Ele nu par a fi de efect imediat, din ele nu apar citări direct pe pancartele demonstranților și ele nu ajung, puse una peste alta, să formeze baricade pentru protestele civile. În schimb, ele sunt singurele al căror efect de durată trimite oamenii care ajung la ideile lor și le transmite altora în locurile în care ei își pot apăra demnitatea, libertățile, dreptatea, spațiul civil. Motivul pentru care cred în acest lucru și pentru care îmi dedic timpul vieții unui asemenea efort este un principiu al proporționalității: cu cât ești mai atent la principii, cu cât ești mai discret în raport cu imediatul, cu atât sensul lui îți este dat mai ușor și îl vei comunica mai eficient. Se poate spune că principiul este filosofic și el animă o lungă tradiție a domeniului. Dar este deopotrivă și unul turistic și invocă principiul punctului de panoramă.

Mi-au venit în minte cuvintele lui Nicolae Labiș din titlu când am citit cartea lui Ciprian Mihali, Dicționar subiectiv de cultură civică (Humanitas, 2020). Am citit-o alert și admirativ, cu sufletul la gură, simțindu-i vehemența ca pe un îndemn la luptă, la apărarea pe baricade a spiritului civic, la afirmarea dură și aprinsă a nedreptății și la blocarea violentă a tuturor presupozițiilor tacite ale vieții cotidiene care ne fac să tolerăm nedreptatea, ipocrizia, incompetența și minciuna unei vieți politice care dă spectacolul României recente. Cartea reunește texte de presă ale autorului, filosof și diplomat român, specialist în gândirea extrem-contemporană și angajat în pledoaria publică pentru libertatea civilă. Sunt texte care se referă la evenimentele politice din 2017-2020, interogând constant ce s-a întâmplat din 1990 încoace, cum a putut societatea noastră civilă să permită ascensiunea unor regimuri foarte îndepărtate de cinste, onestitate și europenitate. Sunt texte puse alfabetic despre ateism, biopolitică, democrație, egalitate, plagiat, deșeuri (citesc aici o frumoasă analiză a restului, despre care scriam demult în Idei în dialog, și găsesc în el teme care îmi dau de gândit: de pildă, spune Ciprian Mihali că bogații produc mai multe resturi decât oamenii săraci, la p. 55). Nu am mai citit o carte atât de dură, poate, de la Politicele lui Horia- Roman Patapievici. Dar aici unghiul de atac diferă, deoarece găsesc o temă dominantă a cărții și încerc să o surprind sub pelicula densă a evului aprins care incendiază cartea: o credință în egalitarism ca într-un principiu capabil să producă, odată satisfăcut, conștiință civică și libertate individuală. Sunt pagini splendide dedicate acestui principiu, elogii ale onestității și exercițiului cultural, politic, religios, firesc și relaxat de valorificare a alterității, de solidaritate a egalilor care produce dreptatea și conștiința publică. Acest principiu duce până la afirmarea entuziastă a necesității eliminării din școală a notelor, a premiilor, a calificativelor care ierarhizează, a olimpiadelor (p. 62), pentru a produce „Cetățeni, nu genii ratate“. La capătul cărții, completă și coerentă în mesajul ei, îmi rămâne strecurată sub covor o dorință umilă, căreia abia dacă am curajul să îi dau glas după ce am parcurs întregul foc încrucișat al cărții. Dorința de a adăuga acestei lumi a egalilor un surâs cald și prietenos pentru cultura la care reflectam mai sus.

Alexander Baumgarten