Se poate dormi `n picioare

Cea mai surprinzătoare descoperire pe care am făcut-o în armată a fost că se poate dormi în picioare. Până atunci crezusem că efortul de a te menține în poziție verticală, prin comenzi trimise de creier picioarelor, te împiedică să adormi. Dar am constatat, când am fost de planton noaptea, între orele 2 și 6, că dacă ești foarte-foarte obosit poți să treci dirijarea corpului pe pilot automat. (Totuși, după câteva minute, când inevitabil îți pierzi echilibrul și ești gata-gata să cazi, te trezești speriat și îți corectezi poziția.)

Am făcut armata după terminarea facultății, timp de șase luni, în 1972, la apărare civilă, într-o unitate militară situată între București și Ploiești (coordonatele ei exacte nu le pot divulga, sunt secret militar!). Am făcut-o pentru că am vrut s-o fac și, în plus, am făcut-o cu plăcere, neconsiderând-o, ca toți cunoscuții mei, o școală a umilinței și depersonalizării, un calvar, un loc de detenție din care aștepți zi și noapte să te eliberezi.

La examenul medical dinaintea începerii stagiului militar, am avut ocazia să scap definitiv de armată. Printr-o întâmplare, oculista era o prietenă de familie, care mi-a șoptit: „Alex, vrei să te scutesc pentru totdeauna de armată? Prefă-te că de la rândul trei în jos nu mai reușești să descifrezi literele!“

Era vorba de acele rânduri de litere de o mărime descrescătoare de pe panoul cu care oftalmologii le verifică pacienților acuitatea vederii. Inițial am avut o reacție mecanică și m-am bucurat pentru că pur și simplu oricine s-ar fi bucurat oferindu-i-se o astfel de șansă. Dar, după câteva secunde, mi s-a făcut rușine. Cum să nu plec în armată?! Nu sunt bărbat? Dacă începe un război, cine apără țara? Alții? Totdeauna am năzuit să fiu în rând cu lumea. I-am explicat cândva unui filosof, remarcabil prin vocea lui gravă, că nici morții nu aș vrea să mă sustrag pentru că ar însemna să nu mai fiu în rând cu lumea. S-a uitat la mine ca la un idiot.

Am citit deci cu glas tare toate literele, de la cele mai mari până la cele mai mici. Doctorița s-a mirat, dar i-am făcut semn cu mâna să lase lucrurile așa.

În armată am învățat să mă supun necondiționat. Să mă supun temporar și într-un anumit scop bine stabilit, nu să mă supun în general. Firea mea liberă a rămas neatinsă de acest regim de disciplină. Cum s-ar putea duce un război dacă, în loc să execute cu strictețe ordinele unui comandant – care are o viziune de ansamblu asupra situației –, soldații ar începe să se contrazică între ei, ca la un talk-show, sub tirul inamicului?

Tot în armată mi-am dat seama că aș putea fi în egală măsură și soldat, și general. De altfel, cred că un bărbat întreg este unul care știe și să se supună, și să conducă. Să se supună rațional, și să conducă responsabil.

Îmi plăcea când mergeam cu plutonul din care făceam parte în pas cadențat, pe șosele și prin păduri, cântând cântece soldățești simpatic-deocheate. Mă simțeam puternic, parte a unui întreg invincibil, pentru care mi-aș fi dat și viața oricând, cu inima ușoară.

Foarte importanți în armată sunt bocancii, grei, indestructibili, cu care calci fără grijă pe spini, pe cioburi de sticlă sau chiar pe șerpi. Nu se poate duce un război în teniși. Datorită bocancilor soldățești, plutonul nostru părea un tanc cu numeroase șenile mici când înainta prin pădure.

Trăgeam foarte bine cu arma (și cu AKM-ul și cu precarul pistol Carpați, care erau atunci în dotarea recruților aflați la instrucție). Chiar și acum, la bătrânețe, sunt un bun țintaș (am un pistol cu bioxid de cabon și permis de port-armă).

Mi-au rămas în minte, din armată, multe situații și întâmplări pitorești. Mi-amintesc, de pildă, că într-un sat din apropierea cazărmii exista o prostituată, specializată în soldați. Avea un picior de lemn și mulți dintre clienți se iscăleau pe el. Așa se face că proteza era plină de semnături și chiar de unele aprecieri ca o carte de onoare în care vizitatorii unui muzeu își lasă impresiile.

Plutonul nostru era instruit de un maior inteligent, ferm și binevoitor în același timp. Ne plăcea tuturor fără rezerve. Odată ne-a explicat ce măsuri ar trebui să luăm pentru protecția populației dacă România ar fi bombardată de avioane venite din Est. „Din Est?! – ne-am mirat noi –, dar acolo e URSS, cu care suntem prieteni.“

Maiorul a precizat. „Este vorba de avioane ale NATO care din greșeală ne-au depășit teritoriul spre Est și s-au întors din drum.“