Peștele pe uscat. Nicolae Manolescu în dialog cu Daniel Cristea-Enache

A existat pe scena politică autohtonă un politician a cărui viziune și ale cărui obiective (politice, economice, sociale) să coincidă cu ale Dvs.? Dacă da, în ce partid era (este)?

înainte de a-ți răspunde, dragul meu, îți aduc aminte că m-am apucat de politică la o vârstă la care alții se lasă. Mă număr astăzi printre cei mai bătrâni foști politicieni în viață. Iartă-mă dacă amân o clipă răspunsul la întrebarea propriu-zisă.

După cum de asemenea știi, anii în care am făcut politică sunt cei de imediat după 1989. La data aceea, opiniile mele politice coincideau cu ale majorității cetățenilor. (Îmi vine în minte un „omagiu“ scris de Buzura în 1968, când Ceaușescu împlinea 50 de ani, în care îi dorea sărbătoritului ceea ce îi dorea întregul popor. Cenzura n-a îndrăznit să-l interzică, deși ambiguitatea era evidentă.) După 1989, spiritul democratic ne-a diferențiat în mod firesc opiniile. Mă refer, în primul rând, la opiniile politice. Le-aș lăsa deoparte pe cele economice sau sociale, care presupun o specializare cu tradiție. În schimb, politologia se predă la facultăți de curând, chiar înainte de a exista politologi cu studii superioare. Un acord atât de larg ca în deceniile de comunism nu mai era cu putință. Aș spune, avându-i în vedere pe cetățenii obișnuiți, că ei s-au împărțit în două categorii: cei cu bun-simț și, respectiv, cei fără bun-simț. N-aș vorbi de diferențe ideologice, ci mai curând de diferențe care țin de felul de a înțelege evenimentele și schimbările din societate. Sigur că e la mijloc și o chestiune de fire și de educație. Judecata e, din nefericire, mai puțin răspândită decât prejudecata. Bunul-simț nu e chiar o caracteristică generală. Și el nu e, obligatoriu, nici înnăscut, nici educat. Îți spuneam data trecută că am întreținut numeroase prietenii independente de ideologie. Niciuna, în schimb, independentă de bun-simț. Toți prietenii mei au fost și sunt oameni de bun-simț. Gândim la fel politica. Reacționăm la fel la derapaje. Ne bucurăm și ne enervăm din aceleași pricini. Sigur, sunt unele lucruri care ne despart, și nu totdeauna lipsite de importanță.

Venind la politică, mi-e greu să găsesc politicieni cu care să fiu, fie și numai în linii mari, de acord. La vârsta mea e și mai greu să identific modele. Despre cine să-ți vorbesc, despre Churchill, despre Mitterrand, despre Maiorescu, despre Titulescu? Ca să rămân cu picioarele pe pământ, aș numi un politician român actual, cu care am fost mai mereu și sunt și astăzi în acord aproape deplin, și anume prietenul meu Valeriu Stoica. Suntem amândoi liberali moderați, cititori ai lui Tocqueville, Popper sau Hajek, și deopotrivă scârbiți de viața politică din deceniul din urmă. Iubim amândoi cărțile și facem, și unul, și altul, tot ce putem pentru literatură și pentru scriitori. Am avut în ultimii ani cu el câteva discuții pe teme politice. Am constatat cu bucurie că acordul dintre noi în privința chestiunilor importante continuă peste mode și timp.