Două sunt volumele la care lucra celebrul medic neurolog și povestitor Oliver Sacks înainte de a muri. Cele două cărți au devenit postumele sale – publicate mai întâi (și în mod cât se poate de firesc) în limba engleză (prima în 2017, a doua, în 2019), ele există, prin mijlocirea Editurii Humanitas, și în limba română. În ordinea apariției în românește: Fluviul conștiinței și Toate la locul lor. Primele iubiri, ultimele povești.
Ce este „fluviul conștiinței“
„Înțelegerea sa științifică nu era limitată la neuroștiințe sau medicină; îl entuziasmau în egală măsură problemele, ideile și întrebările tuturor științelor. Aceste competențe și pasiuni vaste își pun amprenta asupra perspectivei acestei cărți, în care el interoghează natura nu numai a experienței umane, ci și a întregii vieți (incluzând-o pe cea botanică)“, notează editorii cărții Fluviul conștiinței, ultima pe care Oliver Sacks a mai avut puterea să o supervizeze înainte de a muri. Într-adevăr, orizontul tematic pe care îl întâlnim în acest volum depășește cu mult „hard-core“-ul preocupărilor îndeobște cunoscute ale marelui neurolog și povestitor. Eseurile din carte – zece la număr – abordează evoluția, botanica, chimia, medicina, neuroștiințele, artele și, pe de altă parte, „vorbesc“ despre evoluție, creativitate, memorie, timp, conștiință, experiență.
O pregnantă – și extraordinar de fecundă – mirare (care poate fi luată și drept mirare filosofică) pare că animă demersurile de cunoaștere ale lui Oliver Sacks aplicate unor domenii atât de diverse – o mirare care se poate rezuma în formula „cum e cu putință?“ (viața, existența, conștiința, iubirea). În eseul care dă titlul cărții, penultimul în arhitectura acestui volum, Sacks face următoarea sugestie, consecutivă interogației de pornire: „ Este oare posibil să definim procesul de o complexitate aproape de neconceput care formează corelatul neuronal al gândirii și conștiinței? Trebuie să ne imaginăm, dacă putem, că în creierele noastre cu o sută de miliarde de neuroni, fiecare cu peste o mie de conexiuni sinaptice, pot apărea sau pot fi selectate, într-o fracțiune de secundă, un milion de grupuri sau coaliții de neuroni, fiecare având între o mie și zece mii de neuroni…“. Și, mai departe, tot în legătură cu una dintre cele mai fascinante și mai provocatoare teme, atât pentru științe, cât și pentru arte: „Toate aceste coaliții comunică între ele, țesând, de multe ori pe secundă, tiparele lor mereu în schimbare, dar mereu semnificative. Nici nu ne putem închipui densitatea, varietatea întregului proces, straturile suprapuse și interactive ale fluxului conștiinței… Nici măcar culmile artei – fie ele în film, în teatru sau în literatură – nu ne pot da decât o idee foarte vagă despre ceea ce înseamnă cu adevărat conștiința umană“.
Fluviul conștiinței este o antologie de eseuri care se oferă unor lecturi de mai multe niveluri și competențe. În cuvintele cronicarului de la „The Washington Times“, aceasta este „o carte extraordinar de substanțială, care poate fi citită atât de neinițiați, ca o introducere în opera unui autor cu o neobișnuită întindere a cunoașterii, cât și de admiratori, ca o scânteiere finală a unuia dintre scriitorii cei mai fecunzi și captivanți ai ultimelor decenii“.
Pentru o bună rânduială
Știința, omenia și umanitatea, rigoarea și poezia, experimentul și ascultarea atentă, plină de empatie, demonstrația și intuiția, rațiunea și pasiunea, cunoașterea și iubirea – acestea sunt elementele tematice esențiale pe care Oliver Sacks le privilegiază în suita de povestiri, toate cu o puternică amprentă personală, în Toate la locul lor. Primele iubiri, ultimele povești, cartea, bine echilibrată și emoționantă, „care încheie cu măiestrie o viață și o carieră remarcabile“. Ordonate în trei secțiuni cu profil distinct – „Primele iubiri“, „Povestiri clinice“, „Viața merge mai departe“ – textele incluse în această carte dau, în evantai, dimensiunile impresionante ale unei pasiuni – pentru cunoaștere și, deopotrivă, pentru viață – ieșite din comun. Totodată, pentru cine cunoaște opera lui Oliver Sacks, „primele iubiri și ultimele povești“ incluse în această carte de final (încă o dată: al doilea postum, în fapt) sunt „un mic în mare“, un fel de eșantion reprezentativ, deopotrivă, pentru portofoliul editorial și pentru profilul uman și, în mod aparte, moral al marelui neurolog și povestitor britanic. Pentru că, aleg la întâmplare din patrimoniul foarte bogat de sens și semnificații al acestui volum, avem și în această carte, o atenție remarcabilă pentru trecut și pentru evoluție, un fel aparte și distinct – îmi vine să spun, rabinic – de a povesti știința și experimentele științifice; de asemenea, în secțiunea de mijloc a volumului mai cu seamă, există acele narațiuni (de data aceasta, în formule multe condensate față de cele din cărțile sale de mare răsunet) despre cazuri particulare care dau seama, într-un mod lateral, dar nu mai puțin profund, despre complexitatea umanității; nu în ultimul rând, implicit și explicit există și în această carte acea confruntare permanentă cu temele fatale & fundamentale pentru un om, la limită pentru orice om: viața, moartea, credința, memoria. Și, cum în mai tot ce a scris și publicat Oliver Sacks – însă, de data aceasta, într-un context cu totul special – există și în Toate la locul lor. Primele iubiri, ultimele povești acea complexă și splendidă partitură a speranței, a unei speranțe adânci, a unei încrederi în viitorul omenirii: „dacă unii văd arta drept un pilon de sprijin al culturii noastre, drept memoria noastră colectivă, eu consider știința, cu profunzimea ei în gândire, cu reușitele și potențialul ei palpabile, la fel de importantă; or, știința, știința de calitate, înflorește mai mult decât oricând, deși avansează prudent și lent, punându-și la încercare revelațiile printr-o continuă autotestare și experimentare“.
Înainte de a muri
Oliver Sacks a murit în august 2015. În luna martie a aceluiași an, conștient că boala de care suferea se află în faza terminală, a publicat o tulburătoare scrisoare de rămas-bun în „New York Times“. Iată probabil cel mai emoționant pasaj al acestei scrisori: „Nu pot spune că nu mi-e frică. Dar sentimentul meu predominant e de recunoştinţă. Am iubit şi am fost iubit; am dat mult şi mult mi s-a dat în schimb; am citit şi am călătorit, am gândit şi am scris. Dar mai mult decât orice, am fost o fiinţă simţitoare, un animal gânditor, pe această frumoasă planetă, şi asta în sine a fost un enorm privilegiu şi o aventură.“
Impact semnificativ
Oliver Sacks s-a născut la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat Medicina la Queen’s College, Oxford. La începutul anilor 1960 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost să lucreze cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate. Cărţile sale, în care prezintă publicului larg cazuri clinice pe care le-a cunosct în mod direct, s-au bucurat de o uriaşă notorietate internaţională – au fost traduse în peste 20 de limbi, în tiraje de milioane de exemplare. Opera lui Oliver Sacks a avut un mare impact asupra intelectualilor umanişti şi asupra artiştilor. Unele dintre textele sale au fost ecranizate sau puse în sceră. Cea mai cunoscută, Awakenings („Revenirea la viață“) a stat la baza filmului cu acelaşi titlu (cu Robert De Niro și Robin Williams, film nominalizat pentru Premiul Oscar) şi a piesei lui Harold Pinter, A Kind of Alaska. Majoritatea cărților sale (la loc de cinste – Muzicofilia, Bărbatul care și-a confundat soția cu o pălărie, Revenirea la viață) sunt traduse în limba română – unele dintre ele au deja mai multe ediții – și publicate de Editura Humanitas.