Se observă că ați avut și aveți relații bune cu politicieni de vârf din mai multe partide (chiar de afilieri ideologice diferite). După 2000, nu ați fost invitat să intrați într-un partid și să candidați pe listele lui pentru un mandat de parlamentar? Ați fi fost o „captură“ prețioasă.
Cum să nu! Pe la începutul anilor 2000, nu mai știu exact când, mă aflam în drum spre redacția României literare. Coborîsem ca de obicei la stația de metrou Piața Victoriei, de unde coteam pe o stradă al cărei nume l-am uitat, pe care se afla casa în care locuise Goga în anul ultimului său prim-ministeriat, dărâmată de la o zi la alta. Ieșeam în colțul Căii Victoriei cu al fostei străzi Orlando și apoi săream gardul Casei Vernescu, momentan închise. Eram cu un picior în curte, când m-am auzit strigat. Era Gigi Becali, ieșit pe sfert din mașină, impecabil în costumul negru reiat, cu batistă albă la buzunar. Voia să stăm de vorbă. I-am propus s-o ia la dreapta pe Moxa și să ne vedem la sediul revistei. Se grăbea, așa că mi-a adresat direct întrebarea dacă nu vreau să fiu senator de București al partidului pe care tocmai îl crease. Nici n-am apucat să zic nu, că m-a întrebat dacă e adevărat că un scriitor din partidul lui, pe care îl cunoșteam amândoi, este evreu. I-am spus că nu știu și că nu mă interesează. El: „În partidul meu n-au ce căuta evreii și masonii.“ L-am asigurat că nu sunt nici una, nici alta, dar că ceea ce mă determină să-i refuz propunerea ține tocmai de felul diferit în care privim astfel de chestiuni. Asta a fost toată discuția. Abia intrat în redacție, dau peste fostul meu student Ion Coja, care-mi fusese coleg de parlament și era membru marcant al patidului lui Becali. Îl trimisese patronul să mă racoleze, nebănuind că ne vom întâlni în persoană. I-am spus în glumă că am tranșat deja chestiunea cu patronul. A plecat foarte nedumerit.
Altă propunere n-am mai primit după demisia din PNL. Dacă n-o iau în considerare pe aceea din 2016 de a recandida tot pentru PNL, condus în acel moment de Alina Gorghiu, care inițial a părut încântată de propria idee, dar care s-a sucit pe urmă, nu știu de ce, spunând în dreapta și în stânga că am probleme la Uniunea Scriitorilor. Probleme aveam, dar fără legătură cu PNL. Între timp, umblasem prin țară și constatasem cum prezidenta înlocuia peneliștii activi din județe cu figuri noi, venite unele din PSD, împreună cu care va pierde glorios alegerile în câteva din fiefurile tradițional liberale. În fond, hotărîsem cu mult înainte să nu accept candidatura.
De aici înainte, nu văd cine și de ce mi-ar mai face astfel de propuneri… rușinoase.