Poeți maghiari din Transilvania
La Editura TipoMoldova apare ediția a II-a revăzută și adăugită a antologiei de poezie Efectul admirației. Poeți maghiari din Transilvania. Această carte importantă i se datorează lui Kocsis Francisko, cel care a realizat selecția versurilor, traducerea lor, notele, fișele bio-bibliografice și studiul introductiv. Este un tom masiv (700 de pagini), care cuprinde cicluri consistente de poeme (adevărate micro-volume) din creația poeților maghiari Ady Endre, Tompa Laszlo, Aprily Lajos, Remenyik Sandor, Dsida Jeno, Meliusz Jozsef, Kanyadi Sandor, Szilagyi Domokos, Laszloffy Aladar, Kiraly Laszlo, Markó Béla, Szocs Geza și Kovacs Andras Ferenc. Autorul antologiei, scriitorul Kocsis Francisko, mărturisește în prefață cum s-a apropiat de literatura maghiară: „Apropierea mea de această literatură s-a produs relativ târziu și mai mult prin intermediul traducerilor. Abia ulterior, din dorința de a citi integral opera câte unui autor care mi-a stârnit interesul, sau măcar ce se putea găsi în biblioteci ori în librării, am început lecturile sistematice în limba maghiară, am citit sute de volume care au avut o consecință previzibilă, mi-au remodelat personalitatea și au avut o influență și asupra scrisului.“ Așadar, prin acest efort de aprofundare a scrierilor autorilor maghiari, Kocsis Francisko a avut de câștigat el însuși, ca scriitor, căci inițierea în literatura maghiară l-a îmbogățit cultural, oferindu-i accesul la forme noi de expresivitate și de sensibilitate literară, dar, mai mult, acum, prin traducerea în limba română a amplei antologii, ne face și pe noi părtași la un remarcabil act cultural, acela de a putea cunoaște o poezie de valoare, care se scrie în țara noastră în altă limbă decât limba română. Un adevăr de bun-simț: să existe două literaturi în aceeași țară e o situație privilegiată, cu condiția de cunoaștere reciprocă, de ființare după principiul vaselor comunicante, ceea ce înseamnă că fiecare dintre cele două literaturii o inspiră, o regenerează pe cealaltă; astfel, întregul devine, evident, mai nuanțat, mai spectaculos. Reproducem, ca o invitație la lectura integrală a impunătoarei antologii, un poem semnat de Markó Béla, una dintre vocile marcante ale liricii maghiare de astăzi: „Ca atunci când se aduc lemnele de la pădure,/ din încărcătura ninsă ieșea indecent/ la vedere o gambă înghețată,/ restul era acoperit cu pătura cailor,/ roțile alunecau pe drumul înghețat,/ ho, mă, ho, fuioare se ridica/ aburul din nările cailor,/ dar acum nu veneau de la pădure,/ ci numai de-aici, de lângă calea ferată./ Cine a fost? În definitiv, ce mai contează?/ Totul e ca un șlagăr sentimental./ O fată de pe strada Mierii ori a Punții cu trandafiri,/ una pentru care goliciunea coapsei/ nu mai are înțeles,/ dar imaginea a dăinuit multă vreme în mine,/ aidoma fumului buștenilor crăpați/ în hainele întinse deasupra sobei la uscat.“ (Lemne de foc/ Tüzifa) (Cronicar)
Efectul de ecou – Luceafărul de dimineață (nr. 3/ 2026)
Un excelent articol intitulat „Editura, în căutarea literaturii“ publică Răzvan Voncu în cadrul rubricii sale permanente Literatura de azi, din revista Luceafărul de dimineață (nr. 3/ 2026). Avem o privire panoramică, dar și o analiză pătrunzătoare și minuțioasă a sistemului editorial românesc de după 1989 și, totodată, o reflecție lucidă asupra condiției autorului de literatură ficțională de la noi, cu detectarea consecințelor deloc benefice asupra situației culturale din statul român. Reproducem un fragment, cu o recomandare călduroasă de a citi textul în întregime. Lectura lui ne va ajuta să înțelegem unde ne aflăm în ceea ce privește literatura română de astăzi: „Nici din perspectiva autorului de literatură, situația nu a fost mai favorabilă. Lipsit de protecția legii (căci Legea drepturilor de autor, în România, a fost adoptată la presiunea autorităților americane și nu este interesată decât de filme, muzică și programe de calculator), scriitorul de ficțiune s-a văzut aruncat într-o relație inegală cu o entitate economică mult mai puternică. Consecința a fost aceea că, exceptând câteva edituri și autori, majoritatea creatorilor de literatură – chiar și mulți de raftul întâi – s-a văzut silită să renunțe la drepturile de autor, spre a-și vedea măcar tipărite cărțile. Dispariția de facto a drepturilor de autor a dus, prin ricoșeu, la o subminare cu efecte de lungă durată a calității literaturii, căci i-a egalizat pe scriitorii de valoare și pe veleitari, constrânși, și unii, și alții, să își vadă textele publicate, practic, pe gratis, dacă nu cumva pe spezele lor. Editura a încetat să mai reprezinte un factor de validare a literaturii. Această etapă poate fi denumită literatura în căutarea editurii, deoarece, după entuziasmul generalizat din deceniul anterior, ficțiunea literară a intrat într-o fază dificilă, în care a trebuit să dea penibile lupte subterane pentru a rămâne pe piață. Pe o poziție marginală, șubredă, lipsită de recunoaștere socială. Cea de-a treia etapă, cea în care ne aflăm și azi, se caracterizează printr-o răsturnare a raporturilor din cea de-a doua. Astăzi, putem vorbi de editura în căutarea literaturii. Asta nu înseamnă că editurile – și mai puține decât înainte, cu cifre de creștere anuală neînsemnate în comparație cu cele din alte domenii de activitate – s-ar lupta să revină la literatura română contemporană. Dimpotrivă. Editura s-a transformat (prin adaptare la economia de piață, dar și în absența oricărei strategii culturale naționale) dintr-o instituție culturală și economică, într-una strict economică. Cu două excepții, Humanitas și Polirom, marile edituri au devenit trusturi conduse de oameni de afaceri, în al căror portofoliu mai apar accidental și titluri de carte importante pentru literatura noastră, de ieri și de azi. (…)
Din păcate, această a treia etapă, în care editura este puțin interesată de cartea românească de ficțiune, nu dă semne că se va încheia atât de repede ca primele două. De fapt, ea este tocmai condiția de existență a editurii într-o economie de piață. Problema nu este editura, ci absența oricărei strategii culturale naționale. În absența viziunii, oricâte măsuri paliative s-ar lua (s-au luat nu puține, de la subvenții la facilități fiscale), sunt sortite dinainte eșecului. Literatura română de azi va continua să ființeze într-o societate preocupată exclusiv de probleme materiale, în care condiția ei rămâne una marginală. Editorul nu îi este un aliat – cu unele excepții, puține –, ci, cel mult, un «tovarăș de drum», în sensul dat de comuniști acestei sintagme.“ (Cronicar)
Tineri autori în revistele literare
O preocupare permanentă a redactorilor de la revistele Uniunii Scriitorilor este să descopere noi talente și să susțină prezența lor în periodicele literare. Astfel, Luceafărul de dimineață este un lunar dedicat cu precădere tinerilor autori. În nr. 3 din acest an, revista bucureșteană demonstrează că își respectă programul editorial – miza pe literatura tinerilor –, publicând numeroase recenzii la cărți semnate de aceștia, dar și grupaje de versuri ale unor foarte tineri poeți: Ana Sânziana Popescu, Costi Magher, Rareș Cozma și Amalia-Teodora Poenaru, elevă în clasa a X-a, autoarea unor versuri ca acestea: „decembrie nu vine niciodată doar cu zăpadă/ aduce miros de fum vechi, tăceri și o lumină albastră/ care îți îngheață gândurile la marginea geamului. Am învățat/ să trăiesc iarna ca pe o rugăciune fără cuvinte/ să beau ceaiul ca-n filmele rusești/ să mă învelesc cu gândurile și conștiința eșecului/ un fel de condamnare în afara spațiului și a timpului/ orașul e o fotografie aruncată într-o cutie de pantofi,/ toți trec pe lângă toți și nu se recunosc…“ De asemenea, putem citi o amplă relatare semnată de Sorin Despot despre prima reuniune a cenaclului „Mariana Marin“, unde au fost invitați Lavinia Braniște și Marius Aldea.
Și în revista Ramuri am remarcată o prezență nouă, Adelina Cristiana Firu (n. 2003), care scrie cu vădită înzestrare critică literară. Deja a semnat în revista craioveană cronici despre Tot înainte de Ioana Nicolaie (nr. 9/ 2025), Aurul pisicii de Ioana Pârvulescu (nr. 10/ 2025), Silex de George Cornilă (nr. 11/ 2025), Povestea elefantului care trăia într-o nucă de Adrian Alui Gheorghe (nr. 12/ 2025), Să spui sau să nu spui de Hanna Bota (nr. 1/ 2026), Fading de Călin Vlasie (nr. 2/ 2026), Trenul de Gabriel Chifu (nr. 3/ 2026). Ea dovedește în textele critice finețe analitică, știința nuanțelor și a asociațiilor interpretative, înțelegere corectă a sensurilor unei cărți. Iată un pasaj care-i probează calitățile: „În Aurul pisicii, Ioana Pârvulescu pornește de la un cadru realist, aproape banal, în care iubirea, timpul și cotidianul au o greutate determinantă. Însă pe acest fundal introduce elementul fantastic menționat mai sus, metamorfoza Monicăi, aceasta redevenind copil de șapte ani. Sparge, astfel, ordinea logică a lumii și generează un paradox existențial. Această alunecare de la real la imposibil plasează romanul în zona unei proze a fantasticului, unde miracolul nu e niciodată separat de banal, ci chiar se hrănește din el. Prin această strategie, Ioana Pârvulescu intră în dialog intertextual cu Kafka: dacă în Metamorfoza trupul lui Gregor Samsa devine insectă și dezvăluie absurdul și alienarea, la Ioana Pârvulescu trupul Monicăi devine copil, ca o formă de regres necesar, încărcat de nostalgie. (…) Ambele însă pro ble ma tizează aceeași fragilitate a identității și neputința celorlalți de a înțelege radicalul transformării.“ Adelina Cristiana Firu, un nume de în critica de întâmpinare. (Cronicar)
Noutăți editoriale
La Editura Niagara Press, apare volumul de versuri (elegant ca ținută grafică) Plantații, prin care este adusă în atenția cititorilor și a criticii creația poetului Constant Tonegaru. Acest demers editorial recuperator i se datorează poetei Linda Maria Baros, care semnează și prefața cărții: „Constant a murit ca un martir acum șaptezeci și trei de ani. Îi recunosc însă când mistreții cu colți poleiți sau vulpile argintii scrise în anii ’60, când femeia cafenie din anii ’90. Și îi recunosc mereu impetuozitatea imaginativă în postmodernismul românesc – se vede în filigran. Am spus-o deja: zidirile, evulsiile n-au nicio putere. Constant este mai mult decât unul dintre cele mai elocvente simboluri ale generației sacrificate, ale intelighenției românești de după război pe care comunismul a zdrobit-o sălbatic; sa griffe este vizibilă și astăzi.“
Tot un volum de versuri ne este propus de Editura Junimea: Uriașa nepăsare a sângelui de Radu Florescu. Iată un poem elegiac din volum: „nu anul/ nu luna/ nu cireșul din spatele casei/ nu somnul tăios înspre dimineață/ nu răsăritul/ nu apusul/ nu umbra./ despre noi cei rămași/ noi bătrânii/ noi cei care am distilat nopțile/ în parafină/ noi care am crezut în șansa noastră/ despre noi/ nu se mai știe nimic.“
Un alt volum recent de poezie pe care ținem să-l semnalăm publică Doina Adriana Nicolăiță, cu titlul Când începe totul (Editura Școala Ardeleană). Cartea este recomandată de Vasile Dan: „Doina Adriana Nicolăiță scrie o poezie discursivă, e adevărat, dar întotdeauna cu un substrat metafizic. Aceasta îi dă, incontestabil, identitate lirică.“
Două cărți de publicistică literară interesante ne propune Aurel Maria Baros: Partea care contează și Cut-up. Volumele apar tot la Editura Niagara Press și se disting prin condițiile grafice inspirate, care se vede că reprezintă o marcă a acestei edituri. L
Alte titluri: Victor Țarină, Geometria umbrelor (versuri, Editura Limes); Ileana Popescu Bâldea, Jaguarul (proză, Editura Școala Ardeleană); Daria Dalin, Bomboane acrișoare (roman, Editura Eikon).
Lectură plăcută! (Cronicar)