Cineva apropiat povestea zilele trecute că mama sa, vârstnică și suferindă, i-a cerut la modul imperativ să-i cumpere provizii, apă îmbuteliată, ulei, conserve, făină și alte alimente de strictă necesitate. Biata doamnă, neputând să iasă din casă și ținând legătura cu exteriorul numai prin informațiile de la televizor, era, este convinsă că va începe războiul, unul teribil, incontrolabil. Când s-a văzut cu toate aceste cumpărături în cămară, s-a mai liniștit, i s-a părut că acum e cât de cât pregătită să întâmpine conflagrația care, ineluctabil, stă să vină. Doamna din această istorioară este o persoană copleșită de îngrijorare, cum sunt atâția oameni din jurul nostru. O îngrijorare indusă, amplificată de anumite televiziuni, care numai cu asta se ocupă, să sperie lumea, s-o învrăjbească și care, cu maximă plăcere, joacă rolul acesta de trâmbițași cinici ai apocalipsei, de înșelători ce promovează deruta, haosul social, discordia.
Dar, dincolo de acțiunea vinovată a mass-mediei și a rețelelor de socializare, este oare fără temei îngrijorarea care pune stăpânire pe mintea și pe sufletul atâtor semeni de-ai noștri? Ce se petrece în lumea largă nu conduce oare la o asemenea stare de nesiguranță, de alertă, de impredictibilitate, în care un rău oricât de mare e posibil să se declanșeze în orice moment, oriunde? Întrebările sunt desigur retorice, răspunsul e știut și nu e încurajator: lipsa de control rațional și lipsa bunei-credințe, violența, spiritul de confruntare permanentă de tipul nimicirea celuilalt, toate acestea caracterizează compor tamentul atâtor state (puteri nucleare), la nivel planetar.
Cel mai recent și cel mai grav eveniment din această serie nefastă este acțiunea militară declanșată de Israel împreună cu aliatul său american asupra unui stat islamic, Iran, vinovat, e adevărat, de practici represive împotriva propriului popor și de sprijinirea terorismului. Justificarea acestui atac dată de Donald Trump (și anume, Iranul e un pericol iminent pentru Statele Unite) nu stă în picioare: a fost contrazisă de un specialist incontestabil din domeniul informațiilor, șeful antiterorismului din Statele Unite Joe Kent (de altfel, un apropiat/ un susținător al președintelui american); acesta a demisionat afirmând răspicat tocmai faptul că Iranul nu reprezenta o amenințare iminentă pentru națiunea americană și că acest război a început la presiunea Israelului și a puternicului său lobby american.
Războiul din Orientul Mijlociu bulversează întreaga planetă: consecințele dureroase vin în cascadă și ating zone neașteptate și spații tot mai întinse. Transporturile, turismul, atâtea și atâtea alte ramuri ale economiei au fost perturbate, nu doar în regiune, ci și în Europa și peste tot, în țări vulnerabile economic, militar și politic, precum România, dar și la superputeri, ca Statele Unite. De asemenea, sunt compromise alianțe care păreau definitive și asigurau echilibrul mondial (Trump vorbește despre o rupere a NATO). Iar războiul acesta, care deja are costuri enorme pentru America (zeci de miliarde de dolari până acum și s-a cerut Congresului suplimentarea fondurilor pentru război cu două sute de miliarde de dolari!…), nu a adus o victorie fulgerătoare asupra Iranului, o capitulare definitivă, necondiționată a acestuia, așa cum se aștepta Casa Albă, ba chiar dă semne că poate dura mult și se poate transforma într-o confruntare nucleară. Rezistența regimului iranian e puternică, iar anunțurile oficialilor de la Teheran (unii sunt uciși, alții le iau locul!) sunt categorice și dau fiori: valul de repercusiuni globale abia a început și va lovi pe toată lumea – indiferent de avere, credință sau rasă. Din războiul iranian, toate părțile implicate pierd. Chiar și cei fără vină, care nu participă la agresiuni. A, există, să nu trecem cu vederea, și un mare câștigător, Rusia! Războiul contra Iranului înseamnă un cadou uriaș făcut lui Putin!
Prezentul și viitorul se conturează în culori sumbre. Așa încât îngrijorarea care ne ia în stăpânire este de înțeles. Totuși, nu există un antidot pentru starea asta sufletească negativă? Ba da, și este cunoscut. În Evanghelia după Matei, capitolul 6, versetul 34, Iisus Hristos îi povățuiește pe oameni să nu cadă pradă îngrijorărilor. Iată cum sună învățătura lui: „Nu vă îngrijorați deci pentru ziua de mâine. Căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.“ Sau, în altă traducere: „Ajunge zilei răutatea ei.“ Această pildă rostită de Fiul lui Dumnezeu este susținută cu argumente convingătoare, de nerefuzat: „Uitați-vă la păsările cerului, ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare; și Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele? Și cine dintre voi, îngrijorându-se, poate să adauge un cot la înălțimea lui? Și de ce vă îngrijorați de îmbrăcăminte? Uitați-vă cu atenție cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu țes; totuși vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Și dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, oare nu vă va îmbrăca El cu mai mult pe voi, puțin credincioșilor?“
Și cum ar trebui înțeleasă, tălmăcită pilda aceasta („Nu vă îngrijorați deci pentru ziua de mâine. Căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.“)? Tâlcul la îndemână este că nu se cade să ne lăsăm copleșiți de îngrijorare privind viitorul nostru, căci îngrijorarea nu ne ajută să scăpăm de necazul care urmează, ci doar ne face să pierdem pacea zilei de astăzi.
E un sfat potrivit? Da, însă numai pentru lumea aceea, o lume în care Dumnezeu era prezent în centrul ei. Pe când lumea noastră e o lume fără Dumnezeu. Plină însă de falși profeți, de lideri fără busolă, de dictatori însetați de putere și nemiloși.
Hitler, Stalin, la noi Ceaușescu sau, acum, Putin sunt doar câteva exemple, lista e mult mai lungă. Dacă ne uităm în istorie, descoperim destule nume care ne înspăimântă. Începând cu Caligula și cu Nero. Excesele lor neomenești, crimele lor sadice, arbitrare, comise doar pentru propria plăcere sunt faimoase. Purtarea lor vorbește despre o nesăbuință, o lipsă de măsură nebunească, o mitomanie și o negativitate abisale care, de la început și până la sfârșit, sunt de găsit în firea omenească și care, periodic, ies la suprafață în unii dintre noi făcându-i pe aceia să se manifeste pustiitor. Dacă se întâmplă că inșii respectivi sunt conducători de stat, ca acum, există premisele ca situația să devină catastrofală.
Întorcându-ne: în lumea noastră din care Dumnezeu s-a retras, soluția înțeleaptă oferită de Iisus nu mai e valabilă. Trebuie așadar să căutăm alte căi de salvare, alte metode ca să scăpăm de apăsarea îngrijorărilor. De pildă, să ne facem provizii de hrană, de apă, de alte lucruri trebuincioase, să ne cumpărăm baterii electrice și lanterne, să avem bani lichizi în casă? Mă-ndoiesc că asta e rezolvarea, ceea ce tocmai am spus am spus doar ca glumă amară și nereușită. Și atunci? Chiar n-am idee.