Ce căuta criticul în Danemarca?

Volumele de critică ale lui Ștefan Cazimir, scrise cu aplicație, dar și cu umor, sînt binecunoscute iubitorilor literaturii române. Cel puțin o treime dintre ele se referă la I. L. Caragiale, față de care criticul manifestă o afinitate aparte și o cunoaștere profundă a celor mai mici amănunte din viața și opera clasicului. Restul cărților sale sînt consacrate altor aspecte ale literaturii române, mai vechi (mai degrabă) sau mai noi, ori memorialisticii.

Cele trei mandate de deputat avute după 1990 i-au prilejuit observații care au trecut în texte care subliniază hazul involuntar și intrinsec ce însoțește dezbaterile aleșilor.

Și iată că, deodată, Ștefan Cazimir, cel cantonat în literatura română și cu precădere în cea clasică, uimește publicul cu un volum ce îi premerge apropiata aniversare a 18 luștri de viață, iar acesta e consacrat literaturii din Danemarca: Vedere din Elsinore. Excursiuni în literatura daneză (Editura Semne). Se vede încă din titlu modul șugubăț de a se raporta la sine al autorului. Cartea nu se cheamă „fundamente“, nici măcar „introducere în…“. Criticul își declară autoironic pretențiile mai reduse. Și totuși, cele aproape 150 de pagini ne dau o imagine precisă despre opera a șaisprezece scriitori danezi de la Ludvig Holberg (sec. XVIII) și cel mai celebru, H. C. Andersen (1805-1875) pînă la J.C. Grøndahl, născut în 1959. Este foarte interesant că bibliografia pe care a consultat-o Ștefan Cazimir este, cu excepția unor istorii literare și o antologie în franceză, în limba română. Avem așadar, spre onoarea traducătorilor români, versiuni accesibile ale celor mai importanți autori danezi de proză și teatru. Ștefan Cazimir nu se referă la poeți și critici.

Motivul pentru care criticul român a pornit în „excursiunile“ sale spre meleagurile prințului Hamlet este că a descoperit afinități între literatura daneză și cea română, oricît ar părea de surprinzător lucrul acesta. Ștefan Cazimir spune decis că temele și idealurile celor două literaturi se aseamănă. El îi pune pereche pe Holberg și Alecsandri ori I. L. Caragiale, comediografi abili, pe Gjellerup alături de Mircea Eliade, ca indianiști, dar și pe danez cu Eminescu sau Rebreanu, pe Karin Michaëlis cu contemporana ei strictă Hortensia Papadat-Bengescu, pe Gustav Wied cu Urmuz.

Fiecare autor danez analizat beneficiază de aproximativ zece pagini care-i prezintă succint biografia și, mai amănunțit, opera. În ceea ce mă privește am apreciat modul în care Ștefan Cazimir s-a axat mai degrabă pe rezumarea scrierilor semnificative ale danezilor și pe portretizarea personajelor acestora. Poate chipul acesta de a relata să pară cuiva „retro“, dar el este cel mai accesibil cititorilor, mai revelator pentru substanța autorilor și mai atractiv ca lectură. Ștefan Cazimir este un critic care nu „usucă“ materia la care se referă, ci, dimpotrivă, o face să rodească. De ce n-ar fi lectura unei cărți de critică și istorie literară compatibilă cu plăcerea?

Nu încape îndoială că existau premisele unui volum de două sau de trei ori mai mare, prin extinderea numărului de autori cuprinși în el și a capitolelor rezervate fiecăruia. Ar fi stat la îndemîna lui Ștefan Cazimir, un lector încercat de texte și un literator de cursă lungă, să își amplifice lucrarea, fapt pe care îl lasă chiar să se înțeleagă. Criticul a preferat însă o esențializare a materialului prezentat și a evitat cu grație orice posibilă extensie care ar fi obosit atenția cititorului. Mai mult ca sigur, în acest volum ca și în altele, Ștefan Cazimir preferă ca un cititor, față de care arată mereu simpatie și înțelegere, niciodată superioritate didactică, să se întrebe de ce cartea profesorului e atît de scurtă, decît să se mire cît de lungă a ieșit.

Pentru numitul cititor, iubitor de literatură europeană, excursiunile în care e ghidat, la primii pași, de Ștefan Cazimir abia pot să înceapă. Cartea stîrnește curiozități, este un aperitiv potrivit pentru ca oricine să caute operele despre care tocmai a aflat detalii revelatoare și să se inițieze el însuși în literatura Danemarcei. Avem a-i mulțumi profesorului Ștefan Cazimir pentru modul neobișnuit, dar atractiv prin care ne pune în legătură cu o cultură de care ne leagă, după cum spune, „fine punți spirituale“. Rămîne să pășim pe ele fără a ne astupa urechile la cîntecul Micii Sirene.