Poezii ocazionale

După 1989, în mod curios, am început să scriu poezii ocazionale. Prima avea titlul Balada lui Radu Vasile. Citez începutul: Există-n lume-o țară-anume/ cu oameni triști, dar puși pe glume,/ o țară-n care orice bou/ zice că nu e bou, ci show,/ în timp ce marii ei bărbați/ la sărbători sunt fluierați./ În țara asta, imprecisa,/ care începe de la Tisa,/ dar nu ajunge pân’la Nistru,/ veni Vasile prim-ministru./ Făcut-a el ceva în viață? Desigur, și-a lăsat mustață./ Dar ce mustață! De haiduc/ înregistrat în Guiness book/ Și-apoi, se pricepea la toate,/ juca și leapșa pe ouate./ Economist extraterestru/ și om politic ambidextru,/ el își conduse țara lin/ spre locul de verdeață plin/ în care nu există chin,/ nici întristare, nici suspin.“ Altă poezie este dedicată lui Toma, copilul fratelui meu, Florin, și al soției lui, Mihaela: Tot ce e frumos pe lume,/ Și lumina, și aroma,/ A fost inventat anume/ Ca să-l bucure pe Toma.//Tot ce crește în grădină,/ Și cireșii, și tecoma,/ Doar în fața lui se-nclină,/ Micul prinț pe nume Toma.// Chiar și domnii cei mai țepeni/ Își abandonează goma/ Și-și reintră brusc în pepeni/ Când le-apare-n față Toma.// Soarele-ntâlnește Luna,/ Spirituntâlnește soma/ Cum visau dintotdeauna,/ Dar nu pot face un Toma.// Doar Florin și Mihaela,/ Asta este axioma,/ Știu să dea din manivela/ Care-l fabrică pe Toma.// Toma, deci, în lume-i unic./ România, clironoma/ Fostului imperiu hunic/ Îl serbează tot pe Toma.// Chiar și Robinson și Vineri,/ Chiar și Hamlet și fantoma,/ Se simt fără griji și tineri/ Și-l felicită pe Toma.// Dănțuiește lumea-ntreagă/ (O așteaptă, sigur, coma)/ Fiindcă-i este foarte dragă/ Ziua umelui lui Toma.// Iară eu, Alex, bătrânul,/ Pipăindu-mi calm zigoma/ Bag în mine ca hapsânul/ Și-l sărut în gând pe Toma.“ A treia am scris-o ca să-l omagiez pe Emil Brumaru. În cuprinsul ei sunt parafrazate unele versuri ale sale, cum ar fi „Glycera are vergi cu care bate/ Nervoasă, portocalele prea dulci/ Și-un păr cârlionțat de vechi păcate/ În care nu e bine să te-ncurci…“: Brumaru are vergi cu care bate/ Sălbatic epitetele prea dulci/ Și-un păr rărit de mari și vechi păcate/ În care nu e bine să te-ncurci.// El doarme-n cărămidă, trist, la Iași/ Visând la fete roz din capitală,/ C-un pix de-argint le face copilași,/ Apoi, cerându-și scuze, le înșeală.// În fiecare număr din Rom. lit./ Își plânge-amar iubirile defuncte,/ Iar noi mereu avem de-nlocuit/ Cuvântul-mit cu p și puncte-puncte.// Înzăpezit printre scrisori de-amor/ Originale, dar și apocrife,/ Brumaru-adună sârme vechi și sfori/ În care vede tandre hieroglife.// El criticilor nu le dă la cap/ Cum fac atâția scriitori români,/ Ci stă cu ei închis într-un dulap/ Pe întuneric două săptămâni.// Nimeni nu știe dacă-i maltratează,/ Dacă-i răsfață cu un ceai rusesc/ Sau dacă de ceva îi operează,/ Dar la ieșire criticii zâmbesc.“

Aiba m-a pus să scriu triumfător, în Aspirina săracului, citând-o pe Cornelia Maria Savu, „sunt cel mai sexy critic și istoric literar“! În Observator cultural, revistă insipidă ca roșiile din supermaket-uri, a apărut o satiră în versuri la adresa mea, intitulată Odă. Nu era semnată, dar, judecând după stilul împiedicat și lipsa de umor, bănuiesc că a fost scrisă de Carmen Mușat. Oricum, ca redactor-șef, ea este cea care a girat-o: Am compus, în replică, un poem intitulat (ca un poem eminescian) Mușat și ursitorile: Trei ursitori la leagănul copilei/ În noaptea luminos-întunecoasă/ Departe de vulgaritatea zilei// Schițau un viitor, cu voce joasă:/ – Când ai să crești, tu ai s-ajungi bogată,/ Printr-o căsătorie norocoasă.// Dar fericită n-ai să fii vreodată/ Căci ți s-a dat să simți (ce soartă șuie!)/ Un dor nebun, o sete ecurmată// De-un critic literar cum altul nu e./ Tu despre el vei scrie viața toată/ Și numai lui ai să-i înalți statuie,// Într-un văl des îți vei ascunde fața/ Ca nimeni să nu-ți afle pasiunea,/ Vei simula dezgustul, ura, greața,// Doar astfel vei putea trăi minunea/ De-a-l evoca mereu, nepedepsită./ Va mai rămâne doar amărăciunea// De a nu fi la rândul tău iubită/ De cel căruia scrie-i vei și-o odă./ Să știi că te înșeli: lui i-e ursită/ Aceeași pasiune incomodă,/ El nopți întregi se va gândi la tine,/ Și va căuta tenace o metodă// De-a vă-ntâlni. Și totul va fi bine.“