Peștele pe uscat. Nicolae Manolescu în dialog cu Daniel Cristea-Enache

Ca Președinte al PAC, ați acceptat în partid oameni care, înainte de decembrie 1989, avuseseră poziții importante în ierarhia partidului unic? Sau aceștia s-au orientat spre alte partide, ocolind PAC? Ați fost de acord cu principiul lustrației din Proclamația de la Timișoara?

Depinde de ce înțelegi prin funcții importante. La nivel central, la nivel local? În general, n-am acceptat. Cel puțin în conducerea partidului. N-aveam însă totdeauna cum să știm ce fuseseră înainte unii dintre membrii fără funcții, puțin cunoscuți, majoritatea. Ca președinte, nu jucam niciun rol în primirile în partid din Filiale. Comitetele de Filială își asumau întreaga răspundere. În plus, exista o reciprocitate între primiri și excluderi: cine decidea primirea, decidea și excluderea. Inclusiv în ce-i privea pe șefii de Filială înșiși. Odată aleși prin votul membrilor Filialei, nu puteau fi schimbați decât prin același vot. Așa prevedea Statutul și așa era democratic. Conducerea centrală nu putea interveni. Exista desigur o dificultate majoră, de care ne-am izbit de câteva ori: șefii Filialelor, care convocau ședințele, nu realizau în mod intenționat cvorumul cerut de Statut și excluderea nu putea avea loc. Reconvocam ședința și se întâmpla același lucru. De mo crația are și astfel de dezavantaje. Am în cer cat să parăm acest neajuns, modificând Statutul. N-am reușit, ceea ce ne-a obligat la diligențe suplimentare în fiecare caz în parte. Mai ales fiind vorba de persoane care comiseseră abuzuri. De exemplu, un vicelider de la Constanța fusese surprins, cu ocazia unor alegeri, băgând în urnă trei buletine diferite. Cazul fiind grav, n-a fost o problemă să-l dăm afară, dar nu în toate cazurile lucrurile au stat la fel, prezumția de nevinovăție sau dovada complicității șefului în nerealizarea cvorumului creând mereu dificultăți. Toate acestea mă opresc de la a-ți răspunde cu mâna pe inimă la întrebare. Nu știu, pur și simplu, dacă au existat foști membri importanți ai PCR în PAC. Probabil că nu. Peceriștii de rând fuseseră patru milioane, dacă luăm de bune cifrele oficiale comunicate în premieră de Virgil Măgureanu, odată numit director al SRI. Este evident că în PAC s-au înscris foști membri simpli ai PCR. Nici nu s-ar fi putut altfel. Ei erau, în general, bineveniți. Filtrul instalat de noi îi privea mai degrabă pe turnători, cu un termen apărut în epocă. Fără mare succes. Peceriști sau nu, turnătorii au intrat cu zecile în toate partidele, în PAC, inclusiv. N-a existat niciun motiv pentru ca PAC să fie cruțat. Am avut, e adevărat, șansa de a ne fi înființat un pic mai târziu decât alte partide și de a nu participa la alegerile din mai 1990. Infiltrarea masivă se produsese deja și în condiții de primire, date fiind împrejurările politice de imediat după 1989, mult mai permisibile. PNȚ, bunăoară, și-a deschis de la început ușile tuturor celor doritori să se înscrie. Am discutat, nu o dată, acest lucru cu Coposu, când PAC a devenit membru al CDR. Coposu a crezut până târziu că a primi pe oricine înseamnă a întări partidul. În PAC, selecția a fost mult mai strictă. Chiar și așa, nu pot garanta că am fost mai puțin bântuiți decât alte partide de fantomele trecutului.

Trebuie să-ți spun și altceva, dacă tot vorbim de fantome: nu de foștii peceriști sau turnători ne temeam cel mai tare, ci de foștii securiști. Ofițeri acoperiți, aceștia nu vor lipsi din niciun partid. Veritabilă pan demie! Erau greu de dibuit. Legea veche și legea nouă îi făcea invulnerabili, în sensul că un securist devenit sereist nu putea fi divulgat. Iar SRI, la cine să apeleze la înființare, dacă nu la foști ofițeri de Secu ritate? Până când va ieși din ouăle Aca demiei de In for mații o nouă generație. Și, uite așa, represiva instituție, curățată doar de lucrătorii în penal, care au torturat oameni, și bineînțeles de căpetenii, a devenit o Securitate de tip nou, compusă din aproximativ aceiași oameni. Presa, partidele au fost infiltrate, fără putință de control, de tot soiul de indivizi care numai binele general nu-l aveau în vedere. Turnătorii s-au tot împuținat în viața publică odată cu legea CNSAS, dar ofițerii acoperiți au clocit ouă, pe care le-au depus unde și când au dorit. Le-am simțit adesea prezența în PAC. Un fost mare securist din provincie și-a oferit, într-un rând, ajutorul în depistarea lor, cu condiția să-l numesc șeful unui departament de… ține-te bine, Daniel, contraspionaj. Sigur, sub o altă denumire. L-am dat afară din birou, spunându-i că nu-mi bag singur mortul în casă. Atunci nu eram cine știe ce alarmat de eventualitatea ca unii „acoperiți“ să-și facă mendrele prin PAC, dar astăzi, retrospectiv analizând lucrurile, sunt aproape sigur că diferite momente sau întâmplări care mi s-au părut atunci inexplicabile s-au datorat mâinii lungi a Securității.