Muzeul de Arte Frumoase din Boston la 150 de ani. O sărbătoare întreruptă

Actul de naștere al Muzeului de Arte Frumoase (Museum of Fine Arts) din Boston a fost semnat, ca și cel al Muzeului Metropolitan din New York – cu care a „concurat“ de la egal la egal în primele decenii – în 1870. Cele două instituții – înființate, precum Art Institute din Chicago sau Philadelphia Museum of Art, după tulburările Războiului Civil – n-au fost primele muzee publice de artă din Statele Unite. Alte așezăminte, mai puțin cunoscute astăzi dar încă foarte active – Muzeul Peabody Essex din Salem și Wadsworth Atheneum din Hartford – le-au precedat cu decenii. Reprezentând dorința de afirmare și generozitatea unor colecționari îmbogățiți rapid, toate aceste muzee au devenit, poate mai mult decât modelele lor europene cu obârșii princiare, depozitare ale unei părți importante a patrimoniului cultural al umanității. Boston MFA și-a deschis porțile pentru public în 4 iulie 1879 – ziua aniversării centenarului Declarației Independenței Americane – într-o clădire din Copley Square, unul dintre punctele istorice ale orașului. După o perioadă de creștere exponențială a colecției și a numărului de vizitatori, instituția s-a mutat în 1909 într-o nou construită structură neoclasică (arhitect Guy Lowell ) de pe Huntington Avenue, pe care o ocupă și astăzi. De atunci, spațiul expozițional a fost lărgit de multiple ori. În 2010, firma britanică Foster + Partners concepe o nouă clădire de patru etaje menită să adăpostească colecția de „Artă a Americilor“ și o uriașă curte adiacentă, total acoperită, care face trecerea spre edificiul original. Arhitectural, noile structuri amintesc – în folosirea intensivă a pereților din sticlă sau în încercarea de a îngemănă vechiul și noul – de temele explorate de Norman Foster la British Museum sau în renovarea Reichstag-ului berlinez. Rezultatele sunt însă mult mai puțin spectaculoase. Noua „cutie“ de sticlă este destul de banală, cu toate cele 4 etaje propunând o aceeași galerie centrală înconjurată de spații de mai mici dimensiuni. Construcția a fost însă modelată în funcție de colecția muzeului care este superb pusă în lumină, în ordine cronologică, în cele 53 de galerii. Pornind de la capodopere ale civilizațiilor prehispanice adăpostite la subsol, până la creații de la sfârșit de secol al XX-lea amplasate la ultimul etaj, care oferă o privire spectaculoasă spre vechiul Boston și ghirlanda de spații verzi purtând numele de „Back Bay Fens“, „punerea în scenă“ este plină de strălucire. Niciunul dintre marile muzee ale lumii nu a încercat să unească sub aceeași umbrelă elemente ale istoriei artistice a celor două Americi, de la o spectaculoasă serie de urne funerare Maya, la artă afrobraziliană din secolul trecut, trecând printr-un extrem de bogat ansamblu de exemple ale artei coloniale britanice… Sunt puse în valoare noi perspective asupra punților ce unesc civilizațiile – de la nord și la de sud de istmul Panama – care au moștenit trăsături ale culturii primordiale olmece…. Privite din perspectiva numeroaselor modele de vase de transport din secolul al XVII-lea, embleme ale activității comerciale ce lega Americile de Vechiul Continent, atât textile peruviene brodate cu flori de crin, cât și versiuni locale de ceramică germană și mobilier englezesc par mai puțin provinciale. Picturi și sculpturi religioase în lemn, executate de artiști indigeni din Noua Spanie după modele europene, au o ingenuitate specială… Portretele vajnicilor negustori din Boston pictate de John Singleton Copley ca și orfevrăria lui Paul Revere își pierd ceva din stângăcia vizibilă în alt context… Unul dintre cele mai remarcabile portrete ale lui John Singer Sargent – „Fiicele lui Edward Darley Boit“ (1882) – își dezvăluie strălucitoarea originalitate, nu doar influențele datorate lui Velázquez și Manet. De la circa 5.000 de obiecte în 1870, colecția Muzeului de Arte Frumoase din Boston a crescut astăzi la circa o jumătate de milion de exponate, reprezentând civilizații mai vechi și mai noi din toate colțurile mapamondului. Instituția a devenit în timp o aproximare la fel de validă ca oricare alta a utopicului „muzeu imaginar“ definit de André Malraux. Fără a avea neapărat legătură cu începuturile relativ târzii ale așezământului, ci mai mult cu „ochiul“ curatorilor și existența unor mecena interesați de spațiul respectiv, ansamblul de exponate de la Boston MFA este – precum altele similare – dezechilibrat. Câteva „zone“ de interes ies însă în evidență… Muzeul are o colecție fabuloasă de artă japoneză ale căror baze au fost puse încă din secolul al XIX-lea (MFA a fost prima instituție americană care a numit – în 1890 – un curator specializat). Reinstalată acum câțiva ani, ea include, printre mii de picturi, zeci de mii de gravuri ukiyo-e, exemple de artă decorativă (de la ceramică la săbii), o serie de capodopere indubitabile: o reprezentare cu influențe chinezești a lui Bishamonten, gardianul legendar al Nordului, înconjurat de suita sa de servitori (sfârșitul secolului al XI-lea sau începutul celui de-al XII-lea); o mască Bugaku din epoca Heian; un peisaj în alb-negru de Bunsei din secolul al XV-lea… Arta veche egipteană este și ea extrem de bine reprezentată, cu un ansamblu de statui din Vechiul Regat care este cel mai semnificativ în afara muzeelor Cairo-ului. Combinând trăsături și gesturi idealizate cu semne individualizante, statuia datând din timpul dinastiei a IV-a, în care faraonul Menkaura (Mycerinus) este portretizat – aproape în mărime naturală – alături de soția sa, este nelipsită din orice compendiu de artă egipteană.

Colecția de artă impresionistă și post-impresionistă este și ea fără pereche. Alături de capodopera lui Gauguin pictată în Tahiti („De unde venim/ Cine suntem/ Încotro mergem“), de lucrări majore de Renoir („Dans la Bougival“), Cézanne („Madame Cézanne într-un fotoliu roșu“) sau Degas („Dansatoare cu brațele încrucișate“), muzeul posedă nu mai puțin de 35 de tablouri în ulei de Claude Monet. Toate au fost reunite într-o expoziție intitulată „Monet și Boston: Impresii de neuitat“ , una dintre manifestările de referință ocazionate de împlinirea unui veac și jumătate de la înființarea muzeului, punând în evidență modul în care, prin grija donatorilor, colecția de Monet-uri a Muzeului din Boston a devenit cel mai bogat ansamblu de picturi ale sale din afara Franței. Sigur că nu toate tablourile sunt lucrări majore – Monet a pictat de altfel imens – dar ansamblul lor, incluzând lucrări concepute de-a lungul lungii sale cariere, oferă o privire cuprinzătoare asupra evoluției artistice a lui Monet, unul dintre acei puțini creatori care nu s-au mulțumit să se repete și au continuat să fie extrem de inovatori până la sfârșitul vieții… Profitând de colecția muzeului, expoziția include referințe la influențe care au marcat creația artistului, de la peisaje realiste de Jongkind sau Boudin, la stampe japoneze cu compoziția și perspectiva lor diferită de tradiția europeană… Sunt incluse pilde ale strădaniei lui Monet de a capta efecte de lumină și vreme („Zăpadă la Argenteuil“)… Pe lângă subiecte predilecte – un cot al Senei cu pâlcuri de copaci reflectate în apă, coline ale coastei normande – sunt expuse fragmente din seriile pe care artistul le-a dedicat unor căpițe de fân sau fațadei catedralei din Rouen surprinse la momente diferite ale zilei… În absența glorioaselor picturi târzii care prefigurează abstractul lui Jackson Pollock, alte imagini pictate pe domeniul artistului de la Giverny – „Plopi“ – exemplifică căutările lui Monet de a transcende realismul.

Spre deosebire de Metropolitan, Muzeul de Arte Frumoase din Boston a fost încă deschis anul trecut în ziua propriei aniversări, dar epidemia a distrus rapid atmosfera sărbătorească. O expoziție singulară, dedicată autoportretelor marelui pictor britanic Lucian Freud, a fost accesibilă vizitatorilor doar pentru câteva zile… Alte manifestări au fost amânate sau închise pentru o perioadă îndelungată. Muzeul s-a redeschis, cu limitări severe, de abia în martie 2021… „Women take floor“, celebrând totodată împlinirea unui secol de când Statele Unite au acordat femeilor dreptul de a vota, și-a propus să aducă în prim plan o serie de artiste plastice americane din secolul al XX-lea – Joan Mitchell, Helen Frankenthaler, Elaine de Kooning, Alice Neel – insuficient apreciate de o lume dominată de misoginism. Manifestarea a fost concepută ca un fel de „mea culpa“, ca o recunoaștere a faptului că, de-a lungul existenței sale, muzeul bostonian a făcut prea puține pentru a prezenta o narațiune diversificată a istoriei artei… „Scriind viitorul. Basquiat și generația Hip-Hop“ – un efort de a aduce în muzeu vizitatori tineri – este o expoziție confuză și dezamăgitoare. Câteva dintre graffitiurile lui Jean-Michel Basquiat – non-conformist de geniu și colorist inegalabil, mort înainte de a împlini 30 de ani intoxicat cu heroină – au fost înconjurate de lucrări ale unor colegi de generație – Rammellzee, Toxic, Lady Pink – la fel de radicali în dorința lor de a șterge diferințele dintre arta „de stradă“ și cea expusă în galerii, dar mult mai puțin talentați. Ca și în cazul altor instituții similare, actuala pandemie dar și exacerbarea unor seisme sociale vor conduce indubitabil la o reevaluare a misiunii Muzeului de Arte Frumoase din Boston, la schimbări în programul expozițional și a modului de a satisface cerințele unui nou tip de public. S-ar putea ca sistemele de valori, așa cum le știm, să fie radical modificate. Rămâne de văzut.