De la Elsinor la Piazza Bucarest

Breviar de literatură comparată, dar și un valoros compendiu de istorie literară, noul volum al lui Ștefan Cazimir, Vedere din Elsinor. Excursiuni în literatura daneză, își dezvăluie, chiar din titlu, dublul traseu al cercetărilor într-un teritoriu ideatic neașteptat de fertil, însă prea puțin străbătut, până acum, de critica literară. Doar vechile dicționare românești mai consemnează sensul uitat al cuvântului excursiuni – cel de călătorie în afară –, evocând aici ieșirea din rutina abordărilor convenționale și căutarea unor insolite joncțiuni literare româno-daneze, demers care-și descoperă, drept corelativ, vederea din direcția opusă, dinspre Elsinor, îmbogățită grație unei originale hermeneutici. Pornind de la Hamlet, o efigie a Danemarcei, și de la castelul său spre care ni se îndreaptă, discret, privirea interioară, se desprinde o inepuizabilă serie de conexiuni susținute de recursul la rădăcini, la rostul cel dintâi al unei opere sau al unui personaj. Astfel, de la originea capodoperei shakespeariene, explorată cu precizia unui arheolog literar, Ștefan Cazimir ajunge la prima traducere a textului în română și, totodată, la primul contact cu tragedia inspirată din îndepărtata istorie a Danemarcei. Notațiile din prefața autorului readuc în atenție originea mitică a hiperboreenilor, lumile pierdute și legendele medievale, cartografiind „un spațiu deschis reveriei, care poate hoinări fără sfieli metodologice. Și unde ar putea s-o facă mai slobod decât în câmpul literaturii?“ (p. 6). Există, fără îndoială, o „punte spirituală“ (p. 5), un prag evanescent, cu semnificații aurorale și surprinzătoare atracții paronimice între „geți“ și „goți“, „daci“ și „dani“, datorate cuvântului întemeietor, sursă a similitudinilor ce provin dintr-un fond mai adânc de spiritualitate și ale căror reminiscențe literare sunt, în ultimă instanță, și o formă de comunicare culturală. E firesc, așadar, ca tocmai literatura să se afle în avangarda celor 16 scriitori danezi reprezentativi, de la dramaturgul iluminist Ludvig Holberg până la contemporanul Jens Christian Grondahl. Cronologia nu e întâmplătoare, fiindcă inserțiile din afara vieții literare aduc savoarea istoriei trăite, iar Danemarca pare mai prezentă în literatură decât în oricare altă artă, cu geografia și umanitatea ei forjată în confruntarea cu natura capricioasă. Fiecare deschidere biobibliografică are o tăietură precisă, modulată apoi, imperceptibil, spre emblema auctorială și amprenta stilistică: vocația farsei dramatice la Ludvig Holberg; cărțile pe mai multe niveluri de lectură ale lui Hans Christian Andersen; romanele de familie ale lui Jens Peter Jacobsen; romanul-fluviu Likke-Per al lui Henrik Pontoppidan, cu „familia oamenilor de prisos“ (p. 55); personajele bizare ale lui Gustav Wied; trilogia romanescă a lui Martin Andersen-Nexö; romanele de sondare a psihologiei feminine scrise de Karin Michaëlis; romanul alegoric al lui Nis Petersen, o reflexie a lumii răvășite de război și disperare; amintirile lui Karen Blixen, autoare care va căuta apoi, paradoxal, rumorile Africii în ținutul nordic al Danemarcei; romanul lui Hans Kirk, de confruntare cu trecutul problematic al țării în anii ocupației naziste; iar în final, romanul Piazza Bucarest de Jens Christian Grondahl, unde toponimia ficțională are sonorități evocatoare, Roma devenind punctul de întâlnire a celor două lumi. Trăsătura comună a scriitorilor danezi este constanta imersiune în miezul umanului, în destinele frânte ale unor oameni fără loc, fugari din propriile vieți, care străbat Europa în lung și în lat, nesupuși convențiilor sociale, dar și în extravaganțele gastronomice, redate în generoase fragmente decupate din operele literare. Centrul se prefigurează mereu în geografia simbolică a acestor narațiuni relatate cu mult talent de Ștefan Cazimir, care ne determină să urmărim cu sufletul la gură poveștile desprinse din canavaua mai amplă a altor povești. Iar dacă, uneori, un ocol prin teatrul românesc ori un recul arhivistic, precum în cazul șarjei publicistice a lui Caragiale, revelează temeinice analogii cu lumea farselor lui Holberg, acestea se datorează „spiritul[ui] european“ (p. 137), de astăzi și dintotdeauna, care transcende timpul și oferă nebănuite pretexte de noi și incitante excursiuni culturale.