***
internetul este un fel de eutanasiere
pe care o observi, nu o practici.
aș vrea chiar să o practic
***
nu toți pot întrebuința tehnica
virtuală, defensivă, fără orgoliu, fără spate
nu toți au părinți nevăzuți,
majoritatea se insinuează ca pisicile
cu ochii verzi în întuneric
cei puțini nu sînt ape curgătoare
limpezi, reci, sfîșiate
nu toți vin pe pămînt atenți
cei puțini sînt șerpi și păsări
în noaptea apei
în umbra mînăstirilor
și nu au sutana neagră pe ei
pentru a fi recunoscuți
nu toți sînt balene, delfini sau pești spadă
nu toți se pot reproduce prin alte părți
nu toți respiră
nu toți mor sufocați de spaimă
***
cei puțini spun:
dacă nu ar fi existat Cristos
noi toți am fi fost acum
niște Don Quijote
***
o fetiță s-a născut în iesle
avea mâinile lungi și subțiri
fără unghii
avea păr negru pe frunte
și fruntea îi era îngustă
avea pieptul slab, plămânii slabi
sânii micuți și palizi
buze umflate și reci
burta cu un băiat înăuntru
sexul negru
picioarele lungi ca moartea
boala se juca pe pielea ei
cu lumini și umbre
dirijate de strigătul mamei
și de țipătul scurt al tatălui
sexul îi era o linie perfectă
un drum făcut, un instrument
putea fi un laser sau o șuviță de salivă
ce curge dintre buze
când simți prada
***
singurătatea este un animal
o puma, un tigru
este agresivă, sîngeroasă, te atacă
pe la spate
în mîini cu cuțite zgrunțuroase
ce-ți intră în spatele frunții
te înconjoară de la distanță
fără iubire
trebuie să te pregătești
să faci instrucție pentru
a o privi în ochi
în genunchi să stai în fața ei
cu ochii întunecați și lucioși
cu cearcănele pustii
să privești în gol
***
voi primi de la soră-mea o fustă
splendidă, transparentă
de culoarea soarelui cînd arde
și cu alte culori ce se insinuează pe acolo
ochii mei vor deveni mai întunecați
***
bagă-ți întunericul în ochi
niște picături de ploaie
tu să nu mai vezi nimic
tu să vezi nimicul
cum vine încet ca o pasăre
și îți împunge ochiul
cum își picură otrava nevăzută
să fie o pasăre insistentă
un profet cu penisul perfect
îmi curge din ochi întuneric
are și ochiul tehnica lui
o absență
ce se întoarce
o oboseală a frunzelor
ce cad de pe ramuri toamna
venele lor negre și verde închis
sînt scumpe
mărfuri așezate pe pămînt
de negustori necunoscuți
***
zgîndărim gardul de la spital
cu spinii florilor aduse pentru bolnavii noștri
ne adunăm toți cu tandrețea asemănătoare cu a
mamelor feline
pe mine pune-mă într-o vază cu scaieți imenși
să mă cunosc pînă la capăt
aproape am reușit
dar a fost penibil
copacii de la fereastră se clatină
și ard în amurgul constrîns la frumusețe
copacii îndepărtați sînt ai Tăi
suav este cel tînăr
cel bătrîn este vaus
mi-e greață, vărs, bate vîntul
și vine frigul odată cu singurătatea
***
dacă vine pe drum un cal și-un călăreț
ne supărăm pe drumul negru și fin
plopul a rămas drept și ridicat pînă la cer
dacă vorbești cu iubitul tău faci semne pe cer
și semnele se transformă în tunete, fulgere și ploaie
de primăvară
cresc flori în abdomen și în piept
nimic nu este cumplit, îngerii nu sunt cumpliți
ai rămas fără cuvîntul pe care ți l-a furat
cel ce traversează strada îngustă
semafoarele îți arată că ești numai pe roșu
vocea este catifelată
se strîng de pe jos frunzele galbene, moarte
frumusețea este acest gunoi din frunze galbene,
moarte
ce aduc parfumul trecutului însetat de imagini
fumurii
***
mergem pe bulevard și blocul din față se
prăbușește
se tîrăște după noi
ne vedem totuși de drum
multe animale subterane ies la suprafață
pisici negre, șobolani îmblăniți în mătase cenușie,
purici metalici ce zboară de la stînga la dreapta
în roiuri dese și se face ceață
ceața îmi dă o liniște mare
ceilalți se uită și ei liniștiți la dărîmături
se îmbracă, se dezbracă și lucește ceva sînge
îmi amintesc de bloc
probabil, ceva se întâmplă dar nu se înțelege nimic
ne desprindem unul de altul
scoatem armele cu mîinile
dar mîinile sunt cele mai bune și mai dure arme
el vorbește încet cu Giovanna cea mică, cît un
ghiocel
ce răsare din zăpadă și se umple de gingășie
chemăm la 112 salvarea și vin jandarmii
„unele lucruri le rezolvi numai cu mîinile tale“ îi
răspund
coșmarul blocului prăbușit ne ia mințile
și dintr-odată zărim cum se înalță blocul
drept
(din volumul în pregătire Păsările pe cer, țipă)