Pledoarie pentru recuperarea unui mare scriitor

Hans Bergel este unul dintre scriitorii care au reușit să se facă remarcați în Germania și, ulterior, în Europa. Face parte din lotul celor cinci scriitori germani arestați în 1959 și acuzați pentru „crimă de uneltire contra ordinei sociale prin agitație“, alături de Andreas Birkner, Wolf von Aichelburg, Georg Scherg și Harald Siegmund, condamnați împreună la 95 de ani de muncă silnică. Până la această ultimă arestare – rezultat al trădării unui coleg sas rămas în țară, la Sibiu, care se bucură în continuare de receptare critică favorabilă, de traduceri, titluri și distincții onorifice, printre care și aceea de ambasador cultural al României –, Hans Bergel, tânărul opozant al regimului comunist, mai fusese arestat și închis de două ori. Scriitorul care debutase cu nuvela de mare amploare Prințul și bardul (1957), a fost eliberat după cinci ani și, ulterior, a emigrat în R.F.G., după intervenția fermă a laureatului Nobel pentru Literatură, Günter Grass. În Germania a publicat peste cincizeci de cărți, majoritatea romane, pentru care a fost recompensat cu marile premii ale țării de adopție (spre exemplu, Crucea de Merit a Germaniei în 1989, Premiul Mass-Media al Bavariei, 1990, Premiul literar Gryphius, în 1996), dar și cu premii europene importante, cum ar fi Premiul Fundației Goethe din Elveția (1988). Brașovul l-a onorat decernându-i premiul „Scriitorul orașului“ (2012), premiul „Opera omnia“ al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și titlul de cetățean de onoare al municipiului. Totuși, opera lui a fost doar parțial tradusă și este în foarte bună măsură necunoscută în țara de origine, deși cele mai importante trei romane ale sale, Dans în lanțuri, Când vin vulturii și Întoarcerea lupilor au apărut în română. La împlinirea a 95 de ani, scriitoarea Mihaela Malea Stroe și editorul Valentin Ajder au realizat un volum colectiv dedicat lui Hans Bergel, Nevoia imperioasă de a scrie, la care au contribuit zece autori. Volumul debutează cu una dintre mărturiile Anei Blandiana („Omagiu lui Hans Bergel“) despre prozatorul stabilit în Germania, care evidențiază spiritul multietnic transilvan ce răzbate din opera sa (în bună măsură ocolit de romancierii noștri „puriști“): „Am scris cândva că Hans Bergel este cel mai important scriitor al specificului transilvan, al Transilvaniei ca pământ al mai multor etnii, culturi și tradiții, privite dintr-o perspectivă comună,profund umană și integratoare. Iar, în acest context, personajul aproape mitologic al ciobanului dansând cu lanțuri la picioare și mâini este nu numai cea mai puternică imagine artistică a împotrivirii la comunism, ci și un tulburător omagiu adus poporului român (pp.6-7).“ Două dintre textele incluse în volum sunt radiografii bio-bibliografice: cel al criticului literar echinoxist Peter Motzan, născut la Sibiu și stabilit în Germania, „Cine este scriitorul Hans Bergel (1995). Viața mea e scrisul – sau nu e nimic“, respectiv cel al poetului Ion Dumitru, „Modest omagiu pentru omul, scriitorul, eseistul, jurnalistul și editorul Hans Bergel la 90 de ani!“, ultimul dintre ele incluzând și discursul de recepție la acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din București. Gheorghe Stanomir, filosoful, lingvistul și eseistul german născut la Brașov, doctor al Universității din Heidelberg, construiește în „Noaptea repovestită“ Transilvania multietnică de care amintea Ana Blandiana prin ochii personajului Rolf Kaltendorff din Dans în lanțuri: Hans Bergel se distanțează de excesele naționaliste (p.54) ale unei literaturi române închise în anii ’70 ai secolului trecut, având totuși curajul să clameze eliberarea. Prin apel la „limba experienței comune“, Hans Bergel construiește personaje permeabile la dialogul interetnic, purtătoare în ele ale unor patrii cosmopolite, capabile să se întoarcă la Heimat, cum chiar cartea-omagiu dedicată lui Hans Bergel poate constitui un Heimat ficțional al autorului. Despre patrie vorbește și Alexandru Cizek, filologul român născut la București și stabilit în Germania, în „Dacă n-ai un bătrân, să ți-l cumperi“, făcând o paralelă între destinul sasului brașovean Hans Bergel și cel al evreului bucovinean Manfred Winkler, care s-au întâlnit în România în anii opresiunii celei mai cumplite și care au păstrat o importantă corespondență, publicată în 2011: cei doi aparent rătăcitori în spirit nu au fost oameni fără patrie, ci oameni care au purtat pretutindeni patria, în frumusețea expresiei ei multiculturale. Olivia Spiridon, tânăra cercetătoare de la Universitatea din Tübingen, originară din Sibiu, analizează proiectul trilogiei istorice în „Narațiune și identitate în proiectul de trilogie al lui Hans Bergel“ și proiectează profilul unui mărturisitor, povestitor și istoric deopotrivă (textul excelent al cercetătoarei specializate în filologie română și germană gravitează în jurul conceptului de „identitate hibridă“). Două interviuri vii, realizate de Cornel Nistea: „Și monștrii au ceva sensibili de om în ei“, pentru „Discobolul“, respectiv de Mihaela Malea Stroe, „Necesitatea imperioasă de a scrie“, pentru chiar primul număr al revistei literare „Libris“, ajunse în al cincilea an al existenței sale, completează un portret remarcabil al prozatorului născut la 26 iulie 1925 la Râșnov. Acestor texte (incluzându-l pe cel al subsemnatului, „Lumea largă de acasă sau Despre nevoia de a-l recupera pe Hans Bergel“), li se adaugă o consistentă analiză a literaturii române de expresie germană – care a fost răsplătită inclusiv printr-un Premiu Nobel – realizată de universitarul și istoricul literar clujean Mircea Popa, „Un scriitor german din Transilvania: Hans Bergel la 95 de ani“, în care este încadrat profilul brașoveanului; textul lui Mircea Popa relevă un autor pentru care imnul sașilor transilvăneni devine o cheie a lecturii contextului multietnic al întregii sale opere: „Transilvanie tolerantă,/ adăpost al credințelor/ până-n zile-ndepărtate./ Apără în libertate/ ființa cuvintelor“. Cartea publicată la Editura Eikon nu este doar un omagiu adus unui mare scriitor român de expresie germană, rătăcind printre lumi. Este un îndemn la recuperarea operei acestuia, fie doar și pentru acea imagine ilustrativă pentru România de dincolo de Cortina de Fier, dansând în lanțuri precum ciobanul maramureșean Gordan (care traversează întreaga operă a lui Bergel) în fortul 13 din Jilava. Dansului unui destin care nu poate fi învins, cel al lui Zorba, i se răspunde printr-un alt dans, al supraviețuirii: cel la ciobanului Gordan. De altfel, un fragment din romanul Dans în lanțuri, intitulat „Cabinetul fantomă“, însoțește textele celor zece autori. Rămâne ca începând de aici, de la lectura acestui fragment, să recuperăm, lucrare după lucrare, o operă care își clamează apartenența la literatura română.