Ambiguitățile cotidianului

Chestiunea asupra căreia se îndreaptă autorul (luând în calcul variabile de ipoteză ca interpretarea coincidențelor, a adevărului singular sau a intuițiilor corecte față de șanse date) este încercarea de stabilire a unui principiu al certitudinii (sau al incertitudinii) în raport cu care sunt asumate deciziile în orice situație concretă. Interogațiile care survin în această descriere analitică a problematicii volumului țin în primul rând de limitele cunoașterii și de stabilirea gradului și a felului de adevăr (adevărul meu față de adevărul diferit, al celuilalt) cu care conceptele devin operaționale și se pot valida în contextul teoriilor construite. Față de problema supusă analizei, se impune detalierea conceptului de „certitudine“ care presupune fie că este o rezultantă a unui concurs favorabil de împrejurări sau fie că reprezintă o consecință firească a purei întâmplări. În același timp, se ridică și discuția referitoare la incertitudine, speculânduse ideea că acest concept poate fi considerat atât ca „principiu limitativ al cunoașterii“, dar și ca unul protector (vizibil mai ales în contextul regimului comunist, când intelectualii erau puși în situația de a „scrie public“ despre ceea ce atunci nu puteau „contesta public“). În România, în contextul comunismului (ba chiar și în postcomunism în raport cu anumite aspecte), incertitudinea cotidianului a fost un simptom al rezistenței, o formă elegantă (adesea elitistă, pour les connaisseurs) de disidență (vizibilă în creațiile Anei Blandiana, ale lui Mircea Nedelciu, Ștefan Câlția etc.) care au marșat tocmai pe această ambiguitate cu conotație salvaționistă în situația dată. Ce presupune în sine acest fenomen? (firește, vorbim despre o lipsă de libertate care a generat și impus o atare ambiguitate-incertitudine) – presupune așadar un refuz al ideologiei și un semn de gândire neconstrânsă și personală. În niciun caz însă, o relativizare a adevărului sau vreo vagă urmă de scepticism. Totodată – își continuă teoria Sorin Alexandrescu – „principiul invocat al incertitudinii nu înseamnă pentru mine că lumea în care trăim concret nu poate fi cunoscută exact, ci că modul exact în care o cunoaștem este multiplu.“ Și deși ceea ce „uluiește în primul rând nu este, deci, că lucrurile care ni se întâmplă ar fi inexplicabile, ci faptul că ele sunt atât de diferit explicabile și că fiecare versiune a lor pare la fel de plauzibilă“ – nu chestiunea adevărului „exact“ își pierde validitatea. Ceea ce incită în acest caz este existența multitudinii unor „adevăruri posibile“ stabilite în raport cu o situație dată care par a fi „egalmente adecvate“. Prin urmare, luând în considerație teoria precedentă, ne putem întreba în ce măsură este inteligibil cotidianul sau, reformulând, în ce măsură el devine de fapt obscur tocmai pentru că el este atât de divers inteligibil? Textele alese de autor și care sunt supuse analizei tocmai datorită figurării narative sau vizuale a unor „adevăruri parțiale și provizorii“ (fără intenția ca vreunul dintre ele să fie propus ca fiind definitiv) sunt alese din creația unor nume reper din cultura română (Mircea Eliade, Ana Blandiana, Dumitru Țepeneag, Mircea Nedelciu, Ion Grigorescu, Marcel Iancu, Victor Brauner, Ștefan Câlția, Constantin Brâncuși, Gavriil Pinte, Adina Pintilie). Toți cei asupra cărora s-a aplecat cu minuțiozitate Sorin Alexandrescu – fie că este vorba despre domeniul literaturii, al plasticii sau al cinematografiei – au acordat lumii din jur calificativul incertitudinii, situând-o într-o aparență socială și artistică departe de orice generalizare. Ambiguitatea (considerată ca reprezentând prezența simultană a mai multor sensuri într-un cuvânt sau text) generează incertitudine (văzută ca reacție, atitudine), iar incertitudinea din trecut naște incertitudine în prezent. O concluzie a volumului – care este deopotrivă provocator prin ridicarea chestiunilor, dar și edificator în măsura în care aceste chestiuni ridicate își găsesc corespondentul în situațiile supuse analizei – este aceea că ambiguitatea lumii, a cotidianului este permanentă și generalizată. În fond, cotidianul nu este nici determinat, nici indeterminat, ci doar nedefinit și, în același timp, mereu susceptibil de a fi (re)definit.