O carte neobișnuită despre Proust

Evreu, homosexual, cineast (a făcut filme despre ravagiile produse de sida), Patrick Mimouni este autorul unei cărți ce ocupă un loc aparte în exegeza proustiană: Memoriile blestemate (Les mémoires maudites, cu subtitlul Evrei și homosexuali în opera și viața lui Marcel Proust), Grasset, 2018. Cartea a avut succes de critică, un cronicar de la „L’ Express“ neezitând să afirme că avem a face cu o „capodoperă“, cu „una din cărțile cu adevărat geniale ale deceniului“. E un entuziasm ce mi se pare exagerat, dar, neîndoielnic, cartea e interesantă și – cu un cuvânt la modă – provocatoare.

Amprenta evreității (mama scriitorului era născută Weil) este, consideră Mimouni, mult mai puternică decât se crede de obicei. Fraza proustiană, prin amploarea ei, ar prezenta analogii cu fraza talmudică, structura romanului în 7 volume (să nu uităm nici Septuorul lui Vinteuil !) trimite la Cabală (idei care nu sunt cu totul noi, dar care niciodată până acum n-au fost întoarse pe toate fețele, într-o demonstrație pe cât de erudită pe atât de stufoasă). Proust a fost, pare-se, un cititor atent al Zoharului, pe care l-a și comentat. Numele Swann e posibil să fi fost inspirat de „Schwan“, cuvânt care în idiș înseamnă lebădă, dar nu e de neglijat nici înrudirea sonoră cu „Sion“. Gândin- du-se la Bergson, Mimouni presupune că și Bergotte era evreu (Berg-Gott). Cu o formulă împrumutată de la Roland Barthes, autorul socotește că scriitura proustiană este o „formă terță“ („forme tierce“), prin digresiunile care încetinesc narațiunea, prin fraza arborescentă – caracteristici valabile și pentru talmudiști și cabaliști. De la Barthes sunt preluate și sugestii în analiza codului onomastic după cum Gilles Deleuze e punctul de plecare al unor complicate considerații privind importanța semnelor.

Cum se leagă tema evreității cu tema homosexualității ? Prin aceea că și evreii și homosexualii au fost, de-a lungul vremurilor, marginalizați și persecutați, nu o dată constrânși să trăiască în clandestinitate. Nimeni înaintea lui Proust, spune Mimouni, nu s-a gândit să stabilească o paralelă între Israel și Sodoma. Știm bine că multe din personajele romanului sunt homosexuali și lesbiene, aspect pe care uneori cititorul (la fel ca Marcel, naratorul) îl descoperă târziu. Alte personaje balansează între heterosexualitate și homosexualitate (Saint-Loup, Odette, Albertine, Gilberte). Mimouni merge mai departe și vrea să ne convingă că și Swann era homosexual și că întreținea o relație sexuală cu …Charlus ! Iată de ce Charlus îl aruncă pe Swann în brațele Odettei: ca să juiseze prin intermediar și ca să-și satisfacă voluptățile de voyeur (în camera Odettei e o oglindă falsă, în spatele oglinzii se află o cămăruță unde Charlus se ascunde pentru a urmări jocurile erotice ale celor doi !). Swann e evreu și, în plus, e bancher, calitate pe care încearcă să o oculteze tocmai pentru a se feri de clișeele antisemite. E chel (la fel ca Nathan Rothschild, notează Mimouni) și poartă perucă. Și în cazul lui ca și în cazul altor personaje (Odette, Marcel, Gilberte) autorul face distincția între spirit și corp (o distincție ce apare foarte limpede în Zohar și pe care o regăsim astăzi în teoria genului și în atenția deosebită acordată persoanelor trans): Gilberte, de pildă, simte că are un suflet de bărbat într-un corp de femeie, Marcel simte că are un suflet de femeie într-un corp de bărbat. De ce este homosexualitatea atât de prezentă în romanul proustian ? Pentru că, răspunde exegetul, așa se petrec lucrurile și în realitate: sodomia îi caracterizează pe diplomați, e practică banală în armată etc. Destule afirmații ale lui Mimouni sunt însă simple presupuneri: tatăl lui Marcel ar fi fost amantul lui Norpois, Proust ar fi fost convins că Balzac era homosexual, nu e sigur că Swann a avut relații sexuale cu o femeie ș.a.m.d.

Lucrurile se complică și mai tare când ieșim din universul ficțiunii. Mimouni ne oferă o sumedenie de date interesante despre familia Weil (familie evreiască veche, bogată), despre istoria comunității evreiești din Franța (și nu numai din Franța) însă nu găsește o explicație logică la căsătoria lui Jeanne Weil cu doctorul Adrien Proust. Care doctor, să adăugăm imediat, apare ca rasist și ca antisemit. Autorul construiește atunci următoarea teorie: căsătoria a fost aranjată de unchiul lui Jeanne, Louis Weil, care ar fi vrut, el, să se însoțească cu nepoata lui (cum s-a întâmplat în familia Rotschild), dar deoarece nu putea avea copii, l-a adus pe Adrien Proust pe post de înlocuitor și de genitor. Asta nu exclude ipoteza că pe Louis Weil nu l-ar fi tentat și o relație homosexuală cu doctorul Proust. În acest moment, nu mai e exclusă nici varianta ca Jeanne să fi avut înclinații lesbiene (Mimouni e convins că există o transmitere familială a homosexualității). Din speculație în speculație, se ajunge la concluzia că bună parte din literatura franceză (inclusiv structuralismul) s-a aflat sub influența Cabalei și a literaturii evreiești în general și că Proust avea „o privire sionistă“ (?). Nici nu e de mirare, din moment ce autorul insistă în repetate rânduri asupra paralelismului dintre sodomism și sionism.

Ce-am putea spune ? Vorba franțuzească: trop c’est trop.