Amintiri dintr-o Românie exotică

Din cauza Gianinei Corondan, am îmbătrânit cu câțiva ani în câteva săptămâni. Nu pentru că aș fi fost îndrăgostit de ea fără speranță, ci pentru că m-a enervat, m-a scos din sărite, m-a făcut aproape să-mi pierd mințile. Era pe vremea când prezenta buletinul meteorologic la un post de televiziune, iar eu, pasionat de grădinărit, o urmăream cu atenție în fiecare seară. Voiam să aflu, în mod special, dacă a doua zi va ploua. Dar era imposibil. Gianina sărea într-un picior pe harta României, își lăsa capul pe un umăr, răsfățându-se, improviza versuri. Norii s-au dus, s-au duuus/ spre apus, apuuus./ Totuși, luați-vă umbrela la dumneavoastră/ altfel situația e albastră. Ceva în genul ăsta.

Au apărut apoi alte prezentatoare, cu alte moduri de-a te face să nu înțelegi cum va fi vremea a doua zi. Una, nu știu (și nici nu vreau să știu) cum o cheamă, succesoarea Gianinei, credea că are talent literar și își colora prezentarea cu expresii populare, hiperbole și metafore. Canicula asta ne-a scos sufletul. Să sperăm totuși că ploaia se milostivește de noi. Deocamdată, norii și-au luat catrafusele și ne-au lăsat cu ochii în soare. Mâine însă s-ar putea să le vină mintea la cap. Și așa mai departe.

*

Prin două mii și ceva așteptam troleibuzul 86, la Foișorul de Foc. A trecut un camion plin de saci cu îngrășăminte chimice care urmau să fie distribuiți țăranilor. Pe fiecare sac scria, cu tuș negru: DIN FONDURILE GUVERNULUI ROMÂNIEI. M-am mirat foarte tare. Guvernul are fonduri proprii? Siderat am vrut să mă așez pe o bancă din apropiere, ca să analizez situația, dar am renunțat în ultima clipă: pe bancă era o inscripție: BANCĂ INSTALATĂ PRIN GRIJA PRIMĂRIEI SECTORULUI 2.

*

Într-o bună zi mă întâlnesc, în fața unei florării, cu M., o femeie distinsă, însoțită de băiatul ei, în vârstă de nouă ani. Ea este emoționată: începe școala! El mestecă gumă, impasibil. Ea ține în mâini un buchet de flori, pe care tocmai l-a cumpărat pentru învățătoare. El examinează un BMW parcat pe trotuar.

O salut cu simpatie pe mamă și, cuprins de nostalgia copilăriei, mă adresez copilului, uitându-mă fix la sacoșa informă pe care o poartă în spate, drept ghiozdan:

Ai acolo cărți și caiete noi… Te invidiez. Când eram de vârsta ta îmi plăcea să învelesc caietele în hârtie albastră. Și îmi plăcea să răsfoiesc cărțile: miroseau a cerneală de tipar.

Copilul tace, studiind prin parbriz bordul BMW-ului.

Cum e învățătoarea ta? Pentru ea sunt florile? Ai să i le dai chiar tu? Sau nu îndrăznești…

Copilul tace în continuare. M. intervine:

Răspunde-i domnului! De ce nu-i răspunzi?

La care copilul izbucnește:

Dacă mă ia cu vrăjeli!

*

Toba, chitara electrică, acordeonul răsună asurzitor în discoteca în care m-a dus cu entuziasm o tânără. Ea îmi strigă în ureche că textele cântecelor sunt trăznite, merită să le urmăresc. Sunt convins că așa e, dar cuvintele nu se aud. În sfârșit, deslușesc o propoziție, „Ana are mere“. E simpatică, într-adevăr. Seamănă – intenționat, prin simplitate – cu propozițiile din abecedare. Și, repetată pe un ton insinuant, dă o sugestie de sexualitate. Ana are mere… Și un băiat, bineînțeles, i le cere… Devin visător. Îmi imaginez merele Anei. Iată însă că mai prind din zbor un vers: „Gina are pere“. Chestia asta mă zăpăcește. Există și femei care au altceva decât mere? Dacă eram eu autorul versurilor, aș fi scris „Gina are peri.“ (Gândindu-mă, desigur, la perii care fac pere.)

*

La scurtă vreme după moartea lui Ștefan Augustin Doinaș, mă sună cineva de la BBC și îmi cere să comentez „descoperirea făcută recent în legătură cu poetul“.

Ce descoperire?

A fost informator al Securității!

Sunt consternat. Din ceea ce se petrece în România, nu reiese deloc că trebuie să te simți vinovat dacă ai colaborat cândva cu Securitatea. Un străin care ne-ar vizita țara pentru prima dată ar putea crede că, dimpotrivă, asta e o condiție ca să faci carieră politică sau să devii miliardar. N-ar fi exclus ca în curând, pentru ocuparea unor posturi prin concurs, să li se ceară candidaților să adauge la dosar o adeverință de genul:

Adeverim prin prezenta că domnul X a colaborat cu Securitatea, înainte de 1989. În această activitate a dat dovadă de mult zel…“