Când nici ridicolul nu ucide

Se știe că Eminescu a fost „folosit“ de-a lungul istoriei de tot felul de ideologi trăsniți. Nici 15 ianuarie 2021 n-a trecut fără ca „poetul național“, „Luceafărul poeziei românești“ sau „omul deplin al culturii românești“ să nu pățească o rușine. Președintelui Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, un tânăr userist, Iulian Bulai, i-a scăpat o veritabilă perlă: chipurile, dacă Eminescu ar fi trăit astăzi ar fi susținut programul USR, altfel spus, ar fi semnat petiția „fără penali în politică“, ar fi cerut ca autostrada de pe Valea Prahovei să se construiască repede, ar fi pledat pentru suprimarea pensiilor speciale și a inspectoratelor școlare și altele așijderea. Ce meserie de bază o fi având autorul acestei trăznăi, nu știm. Ce știm este că a avut o urare de Crăciun în care o considera pe Fecioara Maria „mamă-surogat“. Ateu-ateu, Iulian Bulai, dar un pic de bun-simț nu i-ar fi stricat. Cine și de ce l-o fi propus președinte al Comisiei de Cultură pe tânărul domn? Pentru ce merite culturale? În condițiile în care președinta Comisiei de Abuzuri din aceeași Cameră a Deputaților este doamna Șoșoacă, o abuzivă paradigmatică, ne putem aștepta la orice. Aceeași doamnă care declară că se urmărește otrăvirea ei (nici un buchet de flori, dacă primește, nu mai are dreptul să miroasă?)! La spital a fost refuzată, dar doctorii ei particulari au tratat-o acasă și i-au recomndat maximă prudență. Care doctori? Or fi tot cei care i-au eliberat scutirea de a purta masca? Adeverință pe care, între noi fie vorba, doamna de aur n-a prezentat-o public niciodată. Confruntați cu atâtea exemple flagrante de patologie, ne aducem aminte de versurile poetului: „Și ce se mai poate,/ Când totul se poate?“