Odiseea Am văzut filmul lui Christopher Nolan Odiseea și impresiile de spectator sunt absolut favorabile. Nu o cronică a acestei creații cinematografice am intenția să fie această succintă însemnare. (O cronică competentă a putut fi citită în numărul trecut al revistei, sub semnătura Danei Duma). Ci vreau doar să pun câteva accente, care, sper, vor folosi în judecarea corectă a peliculei. În primul rând, nu e o ecranizare strictă a Odiseei lui Homer, ci este o ecranizare după această extraordinară operă literară. Ceea ce permite unele libertăți în tratarea subiectului. Întrebarea este dacă aceste libertăți sunt în avantajul filmului sau, dimpotrivă, îi scad relevanța. Eu cred că intervențiile operate de Christopher Nolan ajută filmul să capete un grad de universalitate mai pronunțat. Astfel, găsesc neîntemeiat reproșul principal care i-a fost făcut de către unii, că Elena este interpretată de actrița kenyano-mexicano-americană Lupita Nyong’o sau că unul dintre marinari este jucat de un actor asiatic. Consider că această opțiune de distribuție reprezintă o calitate, nu un defect al filmului. De ce? Fiindcă, prin aceste alegeri, regizorul realizează o amplificare benefică a epopeii homerice, îi lărgește cadrul și înțelesurile, ne atrage atenția că această capodoperă a lui Homer nu este doar o narațiune grecească, ci este o poveste exemplară care ne privește pe noi toți, care e asumată de noi toți, indiferent de rasă, indiferent de culoarea pielii. Avem aici un mit primordial al umanității în întregul ei. Apoi, e de subliniat o raritate: sala IMAX de la AFI Cotroceni, unde am văzut filmul, era arhiplină la o oră din miezul zilei, într-o zi din mijlocul săptămânii, ceea ce nu s-a prea mai întâlnit în ultimii ani. Iar publicul, în majoritate tânăr, timp de trei ore, cât a durat proiecția, a urmărit atent, cu sufletul la gură cum se spune, peripețiile de pe ecran. Era o atenție respectuoasă, uimită aș zice, iar la sfârșit a aplaudat frenetic, cu încântare. E vorba aici, desigur, și de o curiozitate stârnită de… inocență (asta ca să evit un cuvânt mai aspru, și anume ignoranță) a unor generații care, subjugate de TikTok și de Facebook, sunt prea puțin familiarizate cu lectura unor cărți fundamentale pentru civilizația noastră, dar este și o fascinație pe care o exercită marile opere, care rămân vii, grăitoare pentru toți oamenii, fie ei inițiați în literatură, fie nu, și lucrul acesta se întâmplă mereu și mereu, de-a lungul secolelor și în orice colț al acestei lumi. În fine, un cuvânt de laudă și pentru calitatea imaginii. Scenele emoționează, au grandoare și, ceea ce le conferă un plus de valoare, nimic nu e realizat cu CGI (imagini generate de computer), ci se axează pe ceea ce, în limbajul de specialitate, poartă numele de efecte speciale practice. (Câteva exemplificări de scene ale edificiului vizual astfel create, cu procedee clasice: secvențele de pe Insula lestrigonilor, giganți canibali, sau ciclopul Polifem, care este o păpușă mecanică imensă).
- Se anunță că Odiseea a atins la încasări pragul de un miliard de dolari.
(G.C.)
Editoriale din revistele literare
Editorialul semnat de Cristina Hermeziu în nr. 7-8/ 2026 al revistei Scriptor se intitulează „Literatura, între durere și plăcere“. Cităm un pasaj: „Orice durere poate fi materie pentru literatură. Se (auto)-reduce însă literatura la subiecte traumatice, altfel spus, mai există literatură în afara suferinței? Ne întoarcem de fiecare dată la literaritate, ce face ca literatura să fie literatură. Poate că definiția sa este precum corabia lui Tezeu. Fiecare epocă înlocuiește o scândură care a cedat. Mai putem vorbi despre aceeași barcă, este ea aceeași? Este ea alta? Ca o corabie a lui Tezeu, literatura își păstrează identitatea, chiar schimbându-se odată cu epoca.“ (În același număr al revistei am remarcat poemul desenat, cu titlul „Epilogolul“, semnat de Florin Iaru. Iată câteva versuri: „Când mă ridic, ziua plutește moale și fără idei. Plăcerea îmi înnoadă la gât eșarfa ei./ – Chiar ți-a plăcut?/ – La nebunie, frumoaso! Adio!/ Fluier… Viteza crește…/ în/ retrovizoare/ moartea râde satisfăcută/ la marginea unei șosele cu soare.“) l Foarte bun ni se pare editorialul lui Nicolae Prelipceanu din revista Viața Românească, nr. 7-8/ 2026: „De jur împrejurul nostru, al românilor, e război. Nu mai trebuie să spun unde, că nu mă adresez acelui personaj care se făcea că nu crede ce-i spunea o jurnalistă acum vreo doi ani, pe motiv că: «ați fost acolo, ați văzut?» Mai rău, spre megarău chiar, e că nici înăuntru nu e mult mai bine. Adică pe-acilea, prin patrie. Și și mai rău e că nici între instituțiile care administrează România, în frunte cu președinția, nu mai e cine știe ce armonie, cine știe ce încercare de a realiza o atmosferă de colaborare întru (sic!) o ameliorare a vieții oamenilor care tot votează ba una ba alta, în speranța că…, sau fără nicio speranță, doar așa, că le mai dă vreunul sau vreuna cine știe ce fleac colorat, care, se știe, ia fața disperaților.(…) Prin 1948, sau 49, sau 50, în patria noastră se constituia o cinematografie proletcultistă, cu zguduitorul titlu «Viața învinge». Zguduitor pentru cine vrea să fie astfel zguduit. Așa cum Gâgă afirma, spre admirația galeriei, că avem nevoie de pământ, aer, apă și încă, vorba aia, ceva, nu știu ce, pentru că am depășit demult clasa abecedarelor, tot așa și «viața» lui Dinu Negreanu, regizorul acelui film, după piesa «Iarba rea» de Aurel Baranga, era menită să devină lozincă pentru… fraieri. Cum să ajungi să citezi astfel de «programe de guvernare», cum poți să crezi alte asemenea tâmpenii solemne ar fi rămas un mister pentru noi, dacă n-am fi avut în față atât de mulți astfel de «credincioși». Căci mutarea convingerii bazate pe argumente într-o credință derivată din obișnuința practicii religioase a lui «crede și nu cerceta» nu poate duce la nimic pozitiv.“ (Cronicar)
Reviste culturale – din sumar
Numărul 16/ iunie 2026 al elegantei reviste De Spiritu et Anima ni se pare că marchează o creștere valorică a acestei publicații editate de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ din București. Sumarul interesant se deschide cu articolul „Viitorul revistelor de cultură, între legitimitate și transformare“, în care Flaviu George Predescu face o atentă expunere a temelor puse în discuția la Colocviul Național al Revistelor de Cultură, desfășurat în luna mai pe Domeniul Regal de la Săvârșin. Maria Pilchin, comentând volumul Viețile secrete ale librarilor și bibliotecarilor. Povești despre magia lecturii de James Patterson în colaborare cu Matt Eversmann, vorbește despre „filosofia lecturii și praxisul cărții în secolul comunităților culturale“. Dr. Filica Drăghici aduce în atenție un subiect prețios: „manuscrisele grecești donate Fundației Universitare «Carol I» de către profesorul Dragomir Demetrescu“. Florin Bichir, autorul cărții Rusia de la A Treia Romă la Omuleții Verzi. Mituri fondatoare ale politicii de agresiune, scrie despre „Rusia sau dragostea imposibilă“. Sunt de reținut și studiul lui Roman Radu, intitulat „Ion Negoițescu și critica-creație“, precum și articolele „Cartea de la cenzură la abandon“ de Camelia Morda Baciu, „Ilustrațiile lui Constantin Baciu în publicațiile Bibliotecii Centrale Universitare «Carol I» de dr. Tincuța Ojog, și, de asemenea, prezentarea de către Ana-Maria Florea a Bibliotecii Universitare din Varșovia, în cadrul rubricii Biblioteci pe mapamond. Alte rubrici: Medalion (în cadrul căreia Maria Andreia Fanea îi face un portret lui Mircea Tomescu, bibliolog și specialist în istoria cărții) și Recomandări de lectură (unde tot Ana-Maria Florea propune cărți ce stau sub sloganul „Călătoriile lumii, lumea călătoriilor)“. De Spiritu et Anima este o publicație de interes nu doar pentru specialiștii în bibliologie. (Cronicar)
Cum sunt vremurile așa e și vremea
Vremurile sunt tulburi. Crize economice, financiare, nesiguranță și conflicte în atâtea locuri. Și la noi, pe scena politică. O confruntare cruntă, cu atâtea poziționări exasperant-absurde, între partidele parlamentare, o confruntare în care mai ales o tabără nu excelează decât în a-și ataca adversarii fără o preocupare reală nu simulată de a rezolva situația grea, cu crize suprapuse, în care ne aflăm. Stăm de atâtea luni fără guvern (sau cu un guvern pe jumătate ori pe sfert) și stăm fără măcar o nominalizare de prim-ministru. Iar unii responsabili politici doar îi defăimează și îi atacă furibund pe adversari. Altfel, rămân impasibili, inerți, parcă ar aștepta intervenția proniei, să ne arunce încă o dată, miloasă, din ceruri, un colac salvator nouă, care avem vocația de a ajunge iar și iar în situația de a ne scufunda. Iar cum sunt vremurile, ieșite din matcă, așa se dovedește a fi și vremea: căci și-a ieșit din matcă și ea, nu mai ascultă de regulile știute, se manifestă excesiv, în rău. O arșiță de iad a uscat albiile râurilor și a făcut să scadă apele Dunării până la un nivel de neînchipuit. Aproape poți traversa fluviul la pas. Iar seceta pricinuiește neajunsuri uriașe. Ca și când nu ne erau de ajuns necazurile de până acum, criza politică, și criza combustibililor, și criza dronelor, și criza deficitului bugetar, a inflației, și criza PNRR-ului, și criza ratingului de țară, și criza protestelor diverșilor bugetari manipulați de sindicate, a mai venit peste noi și criza apei. A apei de care e nevoie pentru consumul populației (multe localități au rămas fără alimentare cu apă). Dar și a apei pentru hidrocentrale, pentru centrala de la Cernavodă. Adică, a apei de care e nevoie pentru producerea curentului electric, fără de care, oricine știe, nu se poate. Și aici, ca în câte alte domenii, am fost prinși nepregătiți. Producem electricitate, dar n-avem baterii de stocare. Vecinii bulgari au fost prevăzători și, ce să vezi, cumpără de la noi curent electric ieftin în timpul zilei și ni-l revând scump la căderea serii. Totul, la noi, e alandala, vreme și vremuri. (Dacă îi ascultăm pe cei de la PSD ori pe suveraniști, de întreg buclucul vinovat este, desigur, Bolojan!) (Cronicar)
Tăcerea publică nu poate răscumpăra o capitulare istorică
În urmă cu câteva luni, am adresat o scrisoare deschisă MS Margareta, Custodele Coroanei Regale, în care îi semnalam o anomalie revoltătoare: acordarea unui premiu, sub egida Casei Regale, în cadrul Galei UNITER, unei piese de teatru care o elogiază pe Olga Bancic – o figură de frunte a ilegalismului comunist pro-sovietic și a aparatului NKVD –, un paradox monstruos prin care patronajul regal ajunge să legitimeze simbolic exact ideologia care a condus la abdicarea forțată a Regelui Mihai.
După o lungă tăcere, am primit un e-mail oficial, din partea Palatului Elisabeta, prin care sunt anunțată că MS Margareta a luat cunoștință de scrisoarea mea. Acest răspuns de protocol, expediat discret, în privat, nu mă bucură și nu rezolvă nimic. Ofensa adusă istoriei și memoriei victimelor totalitarismului s-a produs public, pe o scenă națională, sub reflectoare, prin urmare, și delimitarea de această propagandă trebuie să fie una publică și fermă.
A dori să stingi un incendiu moral printr-o corespondență privată de cabinet, înseamnă o capitulare în fața oportunismului politic. Atâta vreme cât MS Margareta păstrează tăcerea, Casa Regală rămâne, din păcate, asociată cu rescrierea mistificatoare a propriei noastre istorii. (Carmen Focșa)
PRIMA VERBA: 15-16 octombrie, Drobeta- Turnu Severin
Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, Palatul Culturii „Teodor Costescu“, Uniunea Scriitorilor din România și Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România organizează, în perioada 15–16 octombrie 2026, la Drobeta-Turnu Severin, cea de-a IV-a ediție a Festivalului-concurs „PRIMA VERBA“. Manifestarea oferă creatorilor aflați la început de drum posibilitatea de a face pasul către debut sau, în cazul celor care au publicat recent primul volum, către afirmarea literară. Festivalul este dedicat debuturilor în poezie, proză, eseu, critică literară și dramaturgie în limba română. Un juriu prestigios, alcătuit din membri ai Uniunii Scriitorilor din România, va evalua lucrările înscrise și va acorda premiile prevăzute în regulamentul concursului.
Secțiunea I – Manuscrise
Secțiunea se adresează autorilor care nu au debutat în volum personal. Manuscrisele trimise în concurs trebuie să cuprindă 60-100 de pagini. Pentru proză, critică, eseu și dramaturgie se admit texte extrase de 1–2 capitole. Lucrările vor fi dactilografiate și transmise într-un exemplar, pe suport de hârtie. Limita de vârstă pentru participanți este de 40 de ani. Premiul „Prima Verba“ constă în tipărirea manuscrisului desemnat câștigător de către juriul festivalului.
Secțiunea a II-a – Debut în volum
Secțiunea se adresează autorilor și autoarelor care au debutat recent într-un volum personal de poezie, proză, eseu, critică literară sau dramaturgie. Pentru concurs poate fi trimis un exemplar al cărții tipărite în anii 2025 sau 2026. Autorului volumului desemnat câștigător de către juriul festivalului i se va acorda Premiul „Ileana Roman“, în valoare de 1.000 de lei.
Manuscrisele și volumele trebuie trimise până la data de 28 septembrie 2026, la adresa: Palatul Culturii „Teodor Costescu“, Bd. Carol I nr. 2A, Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți. Pe plic se va menționa: „Pentru concursul Prima Verba“. Informații suplimentare – la telefonul: 0724 986 692.
33-34/2026