Despre proiectele Uniunii Scriitorilor
Am amintit în numărul trecut, în această pagină, câteva dintre zecile de programe literare derulate de Uniunea Scriitorilor în primul semestru al acestui an. Sunt manifestări literare importante, noi ori care s-au impus de-a lungul anilor, și ele acoperă cam toate palierele activității scriitoricești, festivaluri, gale de poezie, concursuri de creație, cenacluri literare, colocvii, conferințe, premii, târguri și lansări de carte, lecturi publice și altele, și altele. Dar, trebuie să mărturisim, ne-a fost foarte greu să le organizăm. De ce? Din pricina dificultăților de a găsi fondurile necesare. Ni se potrivesc și nouă, în străduința de a asigura finanțarea acestor proiecte, cuvintele înțeleptului, hâtrului Ion Creangă: „Dar și sărac așa ca în anul acesta, ca în anul trecut și ca de când sunt, niciodată n-am fost!“? Și da, și nu. Căci în acest an, mai mult decât oricând, ne-am lovit de opacitatea Ministerului Culturii (sau e chiar rea-voință?). Singurii bani cu care acest minister a binevoit să susțină proiectele Uniunii Scriitorilor a fost suma de 27.511 lei, pentru Premiile Uniunii Scriitorilor, sumă total insuficientă pentru acordarea acestor distincții (fără îndoială, cele mai vechi, cele mai prestigioase pentru literatura acestei țări!), în condițiile în care bugetul acestui proiect a însumat costuri totale de peste 128.393 lei. În plus, Ministerul Culturii ne-a mai pus în cale încă un obstacol, menit să ne facă să nu mai existăm. Astfel, a dispus că nu mai pot concura pentru finanțări ale diverselor proiecte culturale decât organizațiile, asociațiile care au dobândit utilitatea publică prin ordonanța de urgență nr. 26/ 2000, iar nu tocmai instituțiile publice de tradiție, Uniunea Scriitorilor, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Artiștilor Plastici, cele care dețin această utilitate publică de la înființare, prin lege! Atitudinea Ministerului Culturii față de Uniunea Scriitorilor, instituția reprezentativă pentru domeniul literar din România, ca și față de cultură în general, ne face să ne întrebăm contrariați dacă acest minister, sub actuala conducere, și-a propus să sprijine literatura română sau, dimpotrivă, s-o aneantizeze.
Dar să încercăm să ieșim din starea aceasta de dezamăgire și supărare și să ne îndreptăm gândul spre responsabilii politici care, aflați într-o funcție publică, și-au înțeles rostul și au ajutat literatura de astăzi, conștienți de ponderea ei uriașă în afirmarea identității noastre ca popor. Ei sunt cu atât mai demni de prețuire și de laudă, cu cât este atât de mare, vai, numărul celor incompetenți ori chiar potrivnici care ajung anapoda să administreze cultura. Se cade să le rostim numele: Ionuț Vulpescu, care, atunci când a deținut funcția de ministru al Culturii, a demonstrat bună-intenție, înțelegere și viziune, luând măsuri vitale pentru supraviețuirea Uniunii Scriitorilor și a revistelor sale; apoi, Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, care, de atâția ani la Alba-Iulia, găzduiește două dintre cele mai valoroase proiecte ale Uniunii Scriitorilor, Gala Poeziei Române Contemporane și Colocviul Romanului Românesc; dar și, Mihai Chirica, primarul Iașiului, care, la rândul său, girează și finanțează prin instituțiile locale alte două manifestări literare absolut remarcabile, Gala Scriitorii Anului și Festivalul Internațional de Literatură „Poezia la Iași“; nu trebuie uitați Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca, care este alături de scriitorii clujeni în toate inițiativele lor literare și Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, cel care, anul acesta, a inițiat la Petroșani Colocviul și Premiul pentru Literatură Memorialistică și Eseu „Ion D. Sîrbu“. Toți acești demnitari ne-au ajutat să mergem înainte, în ciuda atâtor opreliști de care am avut parte. (Cronicar)
Din revistele literare
Rubrica Estuar din Apostrof (nr. 7) îi este dedicată colegului nostru Răzvan Voncu și cărții sale Profiluri literare clujene, prin cronici semnate de Mirela Nagâț și Ștefan Melancu.l Același volum se află și în atenția revistei Luceafărul de dimineață (nr. 7), unde Horia Gârbea îl comentează pe larg într-o cronică literară intitulată „Din față și din profil“.
Tot în Luceafărul de dimineață este marcată aniversarea a 70 de ani pe care i-a împlinit de curând Mircea Cărtărescu. A.T. Branca semnează un eseu consacrat poeziei lui Mircea Cărtărescu din volumul nu striga niciodată ajutor: „Nu e o poezie în sensul obișnuit al construcției sale vizionare, al transfigurării sau al marii densități imaginative. E un strigăt trecut prin conștiința unui mare scriitor: tragedia că tot ce trăiește devine text, iar de la un moment încolo, textul scris nu mai garantează salvarea.“
Scriitorul Mircea Cărtărescu este sărbătorit și în revista Orizont. Grațiela Benga scrie: „Frumusețe, bucurie: cu aceste cuvinte închei o pagină atipică, prin care am dorit să ajung la o afirmație simplă. Dincolo de natura ondulatorie și de pluristratificarea scrisului cărtărescian, detenta copleșitoare a imaginației nu subminează realitatea. O îmbogățește.“
În același număr al revistei timișorene putem citi o cronică semnată de Alexandru Oravițan la romanul Hemiptera de Andreea Răsuceanu, carte primită elogios de critica literară. Revista noastră, dar și Steaua, ori Apostrof sunt câteva dintre publicațiile care i-au remarcat calitățile. (Cronicar)
Titluri noi
Sub egida Editurilor Timpul și Convorbiri Literare apare ediția a doua, întregită, a unei ample lucrări avându-l autor pe Cassian Maria Spiridon: Convorbiri Literare. Povestea unei reviste (1867 – 2025).
Editura Revers publică volumul Patrel Berceanu – Publicistica, ediție îngrijită de Nicolae Coande.
Ionel Bota ne propune trei volume de studii și însemnări critice, toate apărute la Editura Tim Reșița: Călătorie în edenul textului. Însemnări despre opera lui Livius Ciocârlie, „Neclintita încoronare într-un cristal“. Poezia lui Emil Hurezeanu, în fine Eminescu și Banatul.
Am primit la redacție și câteva noi volume de versuri: Mihai Babei, Undeva în nicăieri (Editura Junimea, Iași, cuvânt însoțitor de Christian W. Schenk, postfață de Liviu Apetroaie); Mircea Covaci, Lecții de zbor pe timp de ceață (Editura Colorama, Cluj-Napoca, Colecția Cercul literar de la Cluj – poezie, prefață de Ion Mureșan); Flaviu Claudiu Mihali, Cicatrici (Editura Casa Cărților, Baia Mare, prefață de Delia Muntean, ilustrații de Elena Ilash); Marius Zubac, Viețile noastre într-un fișier Word (Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, prefață de Constantina Raveca-Buleu, ilustrații de Gabriel Hutera).
Lectură plăcută! (Cronicar)
Bucureștiul zilelor noastre în fotografii comentate
Într-un cartier mai degrabă modest al Bucureștiului, undeva în Baicului, există un cvartal de locuințe în blocuri de patru etaje, și ele modeste, care, cândva, în anii socialismului triumfător, când au fost construite, erau cunoscute drept blocuri muncitorești și blocuri de nefamiliști. Între timp, compoziția socială a zonei s-a modificat. Actualmente, ceva ne-a atras atenția aici și ne-a nedumerit. Administrația locală (Primăria Sectorului 2, presupunem) a început o impresionantă lucrare de pavare a tuturor aleilor (pe care practic nu circulă decât locatarii respectivelor blocuri!) cu plăci de gresie foarte elegante, cu borduri și gărdulețe asemenea, așa cum nu vedem (deși ne-am dori să vedem și ar fi firesc să avem!) în centrul Capitalei noastre. Și nu vedem nici pe arterele principale din Sector (în cazul de față, strada Doamna Ghica sau strada Ziduri Moși). E foarte bine să existe trotuare decente și în locuri s-ar zice dosnice, dintre blocuri, dar nu e normal să fie pe dos totul: adică, bulevardele să fie lăsate de izbeliște și spațiile lăturalnice să fie somptuos amenajate. Și apropo de gospodărirea cu chibzuință a orașului, de buna măsură și echilibrul în peisajul urbanistic, dar și de stabilirea corectă a priorităților edilitare. La câteva sute de metri mai încolo, în preajma Gării Obor, există, în plin oraș București, o șosea care traversează calea ferată și o barieră parcă din vremuri antedeluviene, care încurcă traficul, dându-le permanent bătăi de cap șoferilor. Niște edili pricepuți ar fi gândit construirea aici a unui pasaj, era o mai înțeleaptă utilizarea a fondurilor decât pavajul scump dintre blocuri! Dar nu! Privim cum arată acum respectiva barieră, cum arată calea ferată înecată în bălării și nu ne vine să ne credem ochilor: aceste imagini sunt din capitala României, metropolă europeană, în anul de grație 2026? Nu, e fantasmagoric, nu poate fi real. (Cronicar)