O „hartă“ a literaturii actuale

Irina Petraș este, în critica noastră de azi, o prezență în egală măsură activă și discretă.Activă, deoarece, spre deosebire de mulți dintre colegii săi de generație, retrași în istoria literară sau de-a dreptul debusolați, ea rămâne un critic de întâmpinare implicat și informat. Scrie constant, în mai multe publicații, participă la sau lansează ea însăși dezbateri critice pe teme de interes, și, în general, este unul dintre „jucătorii“ relevanți de pe piața ideilor și a valorilor literare actuale.

Discretă, deoarece rolul său în constituirea canonului actual nu este întotdeauna recunoscut, chiar în raport cu alți confrați, de mult dispăruți din receptarea literaturii curente. Și n-aș da vina pe „misoginism“: realitatea e că Irina Petraș este, prin însăși natura ei, o ființă discretă, retrasă tactic în spatele unor văluri de camuflaj. Ar fi peste putință să ne-o închipuim scriind pamflete ori polemizând à batons rompus cu vreun confrate. Preferă să scrie, dimpotrivă, cărți inteligente, subtile, despre „viața ei de noapte“ (citește: visele criticei), despre „cuvinte“ (ca vehicule culturale și psihologice complexe), despre „locuri și locuire“ (ca răsfrângeri ale ființei noastre estetice) sau despre „feminitatea literară“ (capitol la care este una dintre foarte puținele autoare române lizibile, chiar interesante). Toate acestea estompează, vrând-nevrând, imaginea unui critic militant, a cărui rază de acțiune în literatura contemporană e egalată de foarte puțini.

Masivul volum Ochii minții. Eseuri. Cronici. Divagări nu vine, așadar, din neant și nici nu reprezintă o aglutinare mecanică a cronicilor și recenziilor publicate de autoare în ultimul timp. Cartea se alătură firesc culegerilor mai vechi – Literatura română contemporană (2008), Literatura română contemporană. Prelungiri (2010), Oglinda și drumul. Prozatori contemporani (2013), Vitraliul și fereastra. Poeți români contemporani (2015) și De veghe între cărți. Scriitori contemporani (2017) –, împreună cu care alcătuiește una dintre cele mai cuprinzătoare panorame critice ale literaturii române din ultimele cinci decenii. Și aceasta, deoarece, în pofida bonității axiologice de mult recunoscute a criticii ei, modelul de referință nu este Pompiliu Constantinescu. Irina Petraș este unul dintre puținii noștri critici actuali în a cărui activitate legătura între întâmpinare, interpretare și sinteză este intrinsecă. Altfel spus, atunci când exercită oficiul de critic de întâmpinare, ea nu desprinde valutarea operei recente de 1) interpretarea ei și 2) încadrarea textului într-o perspectivă istorică.

Este drept că, într-o cuprindere critică atât de largă, răspândită pe „suprafața“ mai multor reviste literare (în primul rând, România literară, dar și „Steaua“, „Viața Românească“, „Tribuna“, „Pro Saeculum“ ș.a.), Irina Petraș recenzează și cărți ale debutanților, ale scriitorilor locali transilvă neni sau ale marginalilor literaturii. Nu toate aceste recenzii – pe care le scrie deoarece nu consimte să ab dice de la imperativul promovării scrisului românesc actual – intră, însă, în cuprinsul panoramei conținute de cele șase volume apărute până acum. Cu alte cuvinte, există, în spatele unei anumite generozități a criticului față de câmpuri literare pe care alți cronicari, de regulă, le ignoră, un cod al judecății de valoare, precum și o subtilă practicare a criticii de omisiune. Irina Petraș scrie cu umoare egală despre scriitori aflați pe rafturi diferite ale literaturii, dar nu în termeni egali. Iar despre anumiți scriitori, care nu-i plac, ori despre eșecurile aurite ale altora, faimoși, pur și simplu nu scrie, lăsând timpului funcția de sanitar al valorilor.

Ochii minții are o structură asemănătoare cu cea a volumului care a inaugurat panorama critică a Irinei Petraș, și anume Literatura română contemporană. „Lista Irinei“, însumând alfabetic autorii despre care scrie (ca un semn că nu-și arogă pretenția unei istorii a literaturii contemporane, ci mai curând demnitatea funcțională a unui dicționar), este precedată de un set consistent de eseuri, care abordează o anumită fațetă a literaturii. De regulă, o fațetă mai puțin străbătută de critica de întâmpinare. În cazul de față, este vorba de o suită de eseuri (vălul de camuflaj a adăugat și vocabula „divagări“, ca să estompeze sugestia de metodă sau de perspectivă critică) consacrate interiorizării pe care, într-un fel sau altul, o presupune actul critic. Între lectura ca proiecție a propriei imaginații și pariul pe virtuțile intuiției, Irina Petraș caută și găsește mai mereu poziția de echilibru. Îi respect discreția și modestia, deci nu mă grăbesc – nu am făcut-o nici în profilul pe care i l-am consacrat în cartea mea Critici români de azi, aflată sub tipar – să îi atribui o metodă pe care ea însăși o învăluie în straturi de nuanțe și precauții. Mă mărginesc să spun că eseurile care prefațează fragmentul de panoramă conținut în Ochii minții sunt o reflecție sobră, profundă și fertilă pe marginea qualiei literaturii și, mai ales, a relației dintre esența literarității și viața contemporană.

cu alte cuvinte, exercițiul critic cuprins în „lista Irinei Petraș“ nu este făcut în dorul lelii ori în virtutea inerției, ci a unei convingeri adânci în rostul și responsabilitatea actului critic. Chiar dacă nu crede în „literatura angajată“, căci este un critic fidel criteriului estetic, ea nu minimalizează, mai ales în evul nostru tot mai puțin cultural, funcția pe care literatura o are (sau, mai exact, ar trebui să o aibă) în existența omului modern. După cum nu escamotează, sub pretexte „progresiste“, ideea de moralitate a actului literar și a evaluării. Când este precaută sau ezitantă, judecata de valoare asupra literaturii recente comportă, totuși, o dimensiune morală, în ab sența căreia critica își pierde rațiunea de a exista. Fără riscul pe care-l conține opinia for mulată în legătură cu o carte nouă, spune Irina Petraș în subtextul eseurilor sale, interpretarea textului este doar un act narcisist ori o proiecție vulgară a voinței de putere, oricât de subtilă ar fi lectura critică și oricât de sofisticate ar fi argumen tele. Nu asta înseamnă ochii minții criticului.

Lista numelor de autori care figurează în cea de-a doua secțiune a cărții este, ca și în precedentele „episoade“ ale acestei panorame „în mers“, mai cuprinzătoare decât în alte sinteze similare. Privit din zbor, fără lectura propriu-zisă a capitolelor aferente fiecărui scriitor în parte, inventarul ar putea părea prea cuprinzător. Însă colega noastră de la Cluj-Napoca are, firește, vână ardelenească și, în spatele benedictinei idei de servire a literaturii se află, cum spuneam, un cod destul de fin al judecăților de valoare, care, prin nuanțare și punere în context, redimensionează din interior selecția. Există, prin urmare, o ierarhie literară a Irinei Petraș, identificabilă în stilul critic, în paradigma interpretativă și chiar în judecata de valoare propriu-zisă, pe dedesubtul egalității de umoare cu care îi citește pe Gabriela Adameșteanu, Ana Blandiana, Petru Cârdu, Gabriel Chifu, Mircea Ciobanu, Radu Cosașu, Dan Cristea, Gheorghe Grigurcu, Vasile Igna, Florina Ilis, Sorin Lavric, Nicolae Manolescu, Ioan Es. Pop, Ion Pop, Mircea Zaciu, dar și pe Dan Breaz, Mariana Gorczyca, Lazăr-Iosif Grapini, Anca Hațiegan sau Marcel Mureșeanu. Cu toate că, fiind o interpretă de mare subtilitate, Irina Petraș lasă uneori impresia că o interesează mai curând propria scotocire intelectuală prin textul comentat, la lectură distingi ușor ce scriitori îi plac și pe care îi interpretează, dimpotrivă, doar din viciu (nepedepsit) de critic.

Aminteam de militantismul criticei: s-a înțeles, sper, că și acesta trebuie căutat în altă parte. Nu în „profesiuni de credință“ sau în „campanii critice“, ci în masivitatea exercițiului sistematic de interogare, prin eseuri, prin cronici și sinteze, a esenței actului literar contemporan. Panorama căreia îi aparține volumul Ochii minții este, deocamdată, cea mai cuprinzătoare „hartă“ a literaturii române actuale: o hartă tridimensională, în care nu există numai „vârfuri“, și care se adresează celor capabili aprioric să se orienteze. Ardelenismul Irinei Petraș – adică acea idee de slujire a literaturii, de care vorbeam – nu cuprinde și ideea de popularizare. Dimpotrivă, fără finețe, fără plăcerea de a intra în jocul interpre tativ pe care autoarea îl propune, „harta“ din Ochii minții rămâne incomprehensibilă.