Bătrînul din Wuhan
Trăia în vremea aceea singur
un bătrîn nonagenar în Wuhan.
Nu-și mai dorea nimic.
Ceru doar atît
să coboare așa cu patul
și să contemple atent
pentru ultima dată
Soarele Imperial la apus.
În locul lui un altul
– cum seamănă ei între ei –
putea fi de-acum vindecat.
Biblioteca
Eu n-am citit-o
ci am inspirat-o
un aer tare
de munte.
Acum sînt bolnav
de colbul ei
îngropat sînt în ea
un somn adînc chiar
înainte de a răsări
soarele ea
în mine crește.
Dar și eu am fost un tînăr furios
Dar și eu am fost un tînăr furios
purtam plete pantaloni slinoși
ascultam beatles
fumam carpați puturoase beam
litri de schwartz cafe și
dacă prindeam cumva votcă rusească
în sticle albe de trei sferturi
cu gîtul subțire ca al unei fete
din anul întîi de la franceză
ori poloneza cu pai galben gîl, gîl
o strecuram toată pe gît gata
și eu am fost un tînăr furios
m-am ridicat împotriva tatălui în scris
care avea întotdeauna dreptate în fața mea
m-am ridicat împotriva maestrului meu ce apăsa
în frază exact acolo pe cuvîntul acela cheie
pe care doar el îl vedea
nu și eu înciudat
tineretul de astăzi era expresia oribilă
pe care-o uram cel mai mult
am jurat să nu o spun niciodată
la bătrînețele mele
dar cum să fac acum
ea îmi stă pe buze, mă arde cu foc
de cîte ori încerc din nou
să învăț să citesc
cu ochii mei de atunci.
Răscruce
Întoarcerea acasă o amîni cu fiecare zi. Întinzi
o mînă ofilită
îngropi un țipăt în piept
arunci o piatră moale o inimă
în genunchi te ridici
de-a bușilea alergi
doar desculț ca un nou-născut
ce nu poartă încă un nume – poate fi oricine
iese pe o ușă ce nu s-a mai deschis
dincolo de ea se vede totul
atît de bine
de la răsărit la apus
de sus în jos,
de jos în sus
de la răscruce.
Cu ochiul liber
Pe câmpul de bătălie al limbii
cea veche se vede cu ochiul liber cum seacă încet
o mlaștină vîscoasă din care se ridică ici-colo
miraculos cîte un nufăr
un adjectiv solitar orfan de substantiv
ca în Nichita Stănescu
cel care-a luat cu el acasă
româna cultivînd-o singur
cu sîrg în grădina
cît micul său apartament
din Piața Amzei
acum o lasă postum în cîte un bacalaureat
prin tinerele profesoare navetiste
care o cern apoi harnic prin sita deasă
veche a morfologiei, sintaxei
și ortografiei noi
în care au turnat-o inginerii
Academiei române
postdecembriste.
Poveste
În ziua aceea nu am vorbit nimic.
Apoi nici în următoarea.
Nici în restul zilelor nu am vorbit.
Nici astăzi.
În mine dospește o poveste adevărată.
Nescrisă.
Să presupunem că nu eu scriu acest poem
Bine. Să presupunem că nu eu scriu acest poem.
Eu doar îl citesc așa cum l-ar citi oricine
îl găsește din întîmplare.
(Toate poemele sînt scrise de altfel de cei ce le citesc).
De fapt îl descoperă pur și simplu precum eu atunci o
atît de plăpîndă
floare de colț unica după atîta urcuș pitită sus pe stîncă
chiar deasupra unui hău fără fund
în care vedeam limpede doar pietricelele acelea albe,
minuscule cum se mișcau
la vale încet pe o pajiște verde
eram toți cinci acolo pe versantul de vest
Corondiș din munții Rodnei
familia Baltag el însuși în față și cei doi fii cu mama lor
după
eu căutam neslăbit cu ochii cărarea de pe urma pașilor
lor
chiar pe buza canionului în timp ce
scriam acest poem fără să știu
și îl pierdeam apoi
roua de dis-de-dimineață
de-o clipă
o soarbe deodată soarele nemilos
totul
se uită spre a fi citit din întîmplare.
Stare
Cărbunele cu care îți scriu
e ultima vîrstă
a unei crete.
Ultimul cititor
Eram ultimul cititor din univers.
Tocmai citeam ultimul poem din univers.
Unul scris întotdeauna cu o cerneală simpatică.
Vîntul grăbit anunța întunericul
din patru părți.
Suflă într-o stea căzătoare.
Noi însă dormeam buștean
încă în așteptare
ca într-un uter .
Ultimul poet
Ultimul poet își memorase în sfîrșit cartea.
Nu mai erau demult cititori, să nu uit.
Elimină astfel din ea toate semnele de punctuație
și asprele legi ortografice ale Academiei.
A pus însă în schimb altele noi ortoepice.
Poemul lui era sonor, muzical,
șoptit și țipat în același timp,
mut, asurzitor, înecat în gîtlej.
Se putea adresa acum numai urechii
prin care intră atîtea și atîtea,
cuvîntul și legea lui Moise.
Nu ochiului atît de perfid versatil
care îi ocultase vai tîlcuri.
La malul apei Vavilonului șezu și plînse
senin.
O furtună ca de nisip
din văile ascunse ale înaltului
pogorî încet peste el
în potop.