Valeriu Stoica. „Beau poezie și citesc vin în fiecare zi”

Valeriu Stoica este profesor, politician, fost Ministru al Justiției. Dar și un foarte bun cunoscător al vinului– deopotrivă, din teorie și din practică. Proprietar, la Drăgășani, a unei vaste podgorii; de asemenea, inițiator și susținător al celei mai spectaculoase colecții editoriale de la noi dedicate culturii vinului, „In vino veritas“ de la Baroque Books and Arts. Când vorbim despre vin, apreciază profesorul Valeriu Stoica, nu vorbim despre un alcool, ci despre cultură…

Cristian Pătrășconiu: „E toamnă iar / via de struguri e plină“. E plină? 2020 e un an greu nu numai pentru oameni, ci și pentru vin?

Valeriu Stoica: Ar fi fost și mai plină via dacă nu s-ar fi aplicat, pe domeniul Vila Dobrușa, la Drăgășani, un sistem de tăiere sever ( Guyot, cu o singură coardă laterală, cu 6 ochi) și dacă nu s-ar fi recurs , ca în fiecare an, la „culesul în verde“ (când strugurii dau în pârg, se păstrează pe fiecare viță-de-vie un număr limitat de ciorchini, cei mai buni, iar restul se înlătură). Vinul de excelență se face din struguri buni, adică puțini. Pariul cel mai dificil pentru podgorenii care țin la prestigiul vinului lor este evaluarea cantității și a calității fiecărei recolte. André Crespy a scris o carte de referință pe această temă (Évaluation de la quantité et de la qualité d’une récolte), publicată de Oenoplurimédia, în prestigioasa colecție Avenir Oenologie. Anul viticol – de la tăiat până la cules – este un șir de aventuri, de surprize, de încercări pe care viticultorul le înfruntă cu pasiune, grijă, înțelegere și multă osteneală. Cum ar cânta vinul lui Baudelaire, în inspirata traducere a lui Alexandru Philippide: „Știu truda, știu sudoarea, știu arzătorul soare/ De care e nevoie pe-un dogorât colnic/ Ca eu să capăt viață, și suflet și vigoare./ De-aceea nu-s mișelnic cu tine, ci amic“.

Tocmai am terminat culesul și am constatat că strădania de a controla producția după dorințele noastre a avut doar parțial succes; la unele soiuri, am produs ceva mai mult decât am estimat. Acest an viticol a fost fără boli ale viței-de-vie (poate pentru a compensa necazurile pandemiei), fără grindină, cu mult soare, așa încât vinul va fi foarte bun. Crâmpoșia va putea fi gustată la începutul anului următor, ca și vinurile roze – mai ales sortimentul Cuvée Alexis –, iar reputația lor, sporită an de an, nu va fi dezmințită. Vinurile roșii parcurg un drum mai lung până la pahar: se maturează, o perioadă de 14-18 luni, în butoaie de stejar aduse din Franța de la producători a căror tradiție de familie coboară în timp câteva veacuri, iar apoi se învechesc în sticle 2-3 ani; avem și vinuri roșii învechite în sticle 7-8 ani. Dacă ai răbdare, le vei simți forța de convingere, spre încântarea papilelor olfactive, a celor gustative și a celor tactile.

Dacă ar fi să mergeți în instanță pentru vin, pentru a apăra ideea de vin, să fiți acolo ca avocat al vinului, până unde ați fi în stare să mergeți? Și: ar fi ușor să faceți „praf“ acuzarea, într-un asemenea caz? Sunt, în favoarea vinului, multe probe, multe argumente de mare forță?

Oho! Ar fi o luptă total inegală. Probele în favoarea viței-de-vie și a vinului se găsesc peste tot, iar pe temeiul lor pot fi formulate argumente irefutabile. Biblia e plină de asemenea probe, de la Geneză până la Evanghelia după Ioan; unele dintre ele au fost adunate de vrednici teologi de la Iași; mitologia greacă și cea romană se învârt în jurul lui Dionysos și al lui Bacchus; pâinea, vinul și uleiul nu sunt doar alimente, ci și elemente sacre; iconostasele sunt încadrate de viță-de-vie cu struguri. Vinul întrece femeia ca sursă de inspirație în poezie; nici prozatorii nu au fost imuni la vin (alb, sec, mult și gratis); ce să mai spun de un critic ca Răzvan Voncu , sedus cu totul de vin, dragoste din care s-a născut fascinanta Istorie literară a vinului. Există arhitectura vinului, care a produs capodopere pe mai multe continente, între care Crama Avincis și complexul peisagistic înconjurător, creații ale arhitectului Alexandru Beldiman. Pictori și sculptori s-au întrecut timp de milenii pentru a desprinde din curgerea timpului imagini arhetipale ale viței-de-vie și ale strugurilor; dacă s-ar face un inventar al naturilor moarte, s-ar observa că strugurii sunt fructele pictate cel mai mult; vinul însuși este un produs artistic, prin care mirosul și gustul au fost reabilitate în fața văzului și auzului ca simțuri producătoare de emoții estetice; nu e de mirare că au apărut și s-au înmulțit nu numai somelierii (cuvânt neinclus în DEX, deși avem câteva asociații naționale de somelieri), ci și criticii de vin, fără a mai vorbi de bogata categorie a jurnaliștilor vinului. Arheologii descoperă mereu artefacte legate, utilitar sau artistic, de vița-de-vie și de vin. Multe dintre rețetele lui Hipocrate erau alcătuite cu vin; virtuțile terapeutice ale vinului sunt lăudate de cardiologi, convinși de binefacerile resveratrolului. Istoricii și antropologii scriu studii despre civilizația vinului, fără a omite tema sticlei de vin, iar filosofii din toată lumea se întâlnesc în simpozioane, în care mai mult discută decât beau împreună, împărtășind totuși concluzia lui Roger Scruton: beau, deci exist. Viticultura și oenologia se practică de milenii, dar în ultimele două secole s-au asociat cu ele chimia și fizica, genetica și microbiologia într-un dans amețitor, astfel încât simți nevoia să bei un pahar de Negru de Drăgășani pentru limpezirea minții.

Și probele sunt mult mai numeroase. Biata acuzare! Nu i se mai aude glasul.

Cine e homo imbibensis? Numai o glumă sau mai mult decât o glumă?

He, he! Am scris despre această glumă… serioasă. Dumnezeu a făcut omul ca să aibă cu cine bea vin. Antropologii au o părere mai prozaică, adică darwinistă: ADN-ul ultimului strămoș comun al omului și al maimuțelor moderne ar fi suferit din întâmplare o modificare, care a determinat producerea unei enzime noi, apte să dezintegreze molecula de etanol; când primii oameni au descoperit tot din întâmplare struguri fermentați, enzima aceasta și-a făcut bine treaba. De atunci, omul este singura ființă care bea alcool și se înnobilează cu vin. Eu cred că nu este vorba de întâmplări, ci de minuni divine; pentru că nu le pot explica și nici nu vor să-și recunoască neputința, oamenii de știință numesc minunile întâmplări. Unii dintre ei au avut totuși curajul să propună ca specia noastră să nu mai fie denumită cu sintagma Homo sapiens, ci cu aceea de Homo imbibensis. Prefer varianta mea, împărtășită și de Jean-Robert Pitte în savuroasa sa carte de eseuri, Vinul și divinul. Oricum, vinul se împacă bine cu teoria dublului adevăr.

E vinul cea mai vorbită și cea mai scrisă dintre băuturile alcoolice?

Concentrația alcoolică a vinului este moderată în corpul vinului. Alcoolul îndeplinește doar rolul de adjuvant, de slujitor al aromelor și al gusturilor. Celelalte substanțe care compun vinul – atât de numeroase, încât multe nu au fost încă identificate – sunt cele care deșteaptă inspirația creatoare nu numai pentru artiști, ci și pentru savanți; mai mult, vinul este el însuși o temă de predilecție a poeților Fără vin taina euharistică n-ar exista. Chiar și în- tr-o lume secularizată, vinul evocă această taină, naște și consolidează prietenii, deșteaptă și însoțește dragostea. Este firesc să se fi vorbit și să se fi scris enorm despre această licoare sublimă. Este ridicol să crezi că s-ar putea scrie poezii despre bere sau țuică, poate doar epigrame, or vinul este prezent de milenii în marea poezie universală.

Subtemă a întrebării anterioare: ce merge mai bine asociat cu vinul – ideea de monolog sau cea de dialog?

Monologul nu e posibil. Cine spune că bea vin de unul singur, înseamnă că bea poșircă. Vinul bun devine el însuși partener de dialog. Nu ești niciodată singur lângă un pahar de vin adevărat. Vinul vorbește în limba lui, cu lumina culorilor, cu dansul efluviilor discrete, dar pătrunzătoare, cu armonia gusturilor care se înalță spre cerul gurii, cu mângâierea blândă, mătăsoasă sau fermă a papilelor tactile. Cel mai profund și mai sincer dialog se leagă cu vinul. Nu e ușor să fii la înălțimea acestui dialog: e nevoie de sensibilitate, de curiozitate, de simțuri proaspete și de ceva experiență. Rectific: lângă un prost, vinul monologhează cu melancolie.

Punem, pentru că amândoi avem legătură cu Oltenia, simplu, natural, formula „taină“ (și derivatul ei – „de taină“) alături de vin?

Vinul de taină este fie expresia profană a tainei euharistice, fie îndemn la himere care fură mintea părinților pentru o noapte, după ce au croit planuri din cuțite și pahare, iar pe a copiilor pentru un exil fără sfârșit; totuși, unul dintre acești copii a întemeiat literatura rusă scrisă. Oltenii, care au fost seduși și ei de asemenea planuri – croite poate la Ștefănești, pe dealurile unde mai apoi au avut vii Brătienii și Rebreanu și a copilărit Ion Pillat –, nu au avut șansa exilului, ca moldovenii, ci și-au pierdut capul sub securea călăului.

Vinul – o Iliadă sau o Odisee?

Vinul este o odisee pe care nu au mai apucat să o bea mulți eroi din Iliada.

Cine face cel mai mult bine vinului: democrația, monarhia, dictatura, anarhia?

Vinul este monarhic, își recunoaște propria armonie în echilibrul democrației constituționale, privește cu îngăduință ironică anarhia șprițului și rămâne cât mai departe de dictatură, fie ea a berii sau a tăriilor.

Știu că puteți spune ore în șir pe de rost poezii. Despre vin, care e favorita dumneavoastră? Sau, dacă nu o poezie întreagă, măcar un mănunchi de versuri.

Aș alege trei poezii și un ciclu de versuri, citând doar două strofe: Umbra lui Istrate Dabija-voievod, Vița-de-vie la paralela 80, Symposion și Calendarul viei. Pot fi citite și recitite cu mereu noi bucurii estetice. Să ne amintim doar ultimele versuri din Ghenar: „De-aceea, știu, tu pușca în mână nu vei lua –/ Vei reciti poeții iubiți la vatra ta.// Și-n serile de iarnă, tihnit vei aștepta./ Din must – vin clar, din suflet,– vers limpede să dea“.

Există vreo carte bună despre vin din întreaga istorie culturală de la noi care să vă lipsească din bibliotecă?

Cărțile care îmi lipsesc ar umple Biblioteca Națională.

Cum declinați tema aceasta (atât de generoasă, în fond) – a excepționalismului românesc – pentru ceea ce înseamnă vinul nostru? Și în sine, și în sens cultural…

Tema excepționalismului românesc nu are nimic în comun cu tema protocronismului. Există o identitate a românilor construită într-o îndelungată istorie. Sub acest aspect, nu suntem altfel decât alte popoare. Dincolo de tiparele în care se creează și se consolidează identitatea națională, adică dincolo de ceea ce este comun pentru toate popoarele care au o anumită durată în istorie, sunt și trăsături excepționale pentru fiecare națiune. Ele fac diferența specifică dintre o națiune și altele. Nu este locul acum și aici să încerc să inventariez elementele care conturează excepționalismul românesc. Am făcut o asemenea încercare împreună cu Dragoș Paul Aligică în cartea noastră, Reconstrucția dreptei. În același sens, vinul românesc, ca tot vinul din Lumea Veche, are – dincolo de tot ceea ce este comun vinului bun – elemente identitare inconfundabile. Vinul românesc este un vin de terroir. Podgoriile românești au tradiție, legată de un anumit terroir: Drăgășani, Cotnari, Dealul Mare, Târnave și multe altele. Al doilea element identitar excepțional se regăsește în soiurile autohtone, care nu au fost distruse de filoxeră sau care au fost create ulterior: Negru de Drăgășani, Crâmpoșie Selecționată, Fetească Regală, Fetească Albă, Tămâioasă Românească, Frâncușă, Grasă, Zghihară, Băbească Neagră. Este adevărat că țările din Lumea Nouă au impus în ultima jumătate de secol vinul varietal (care provine dintr-un singur sortiment de viță-de-vie, indiferent de locul în care este cultivat). Tocmai pentru că nu au o tradiție istorică multimilenară în cultivarea viței-de-vie și în arta oenologică, aceste țări au dezvoltat o politică de marketing cu bune efecte comerciale, reușind să vândă vinul lor, altfel corect, în toată lumea, la prețuri accesibile și pentru consumatorii care nu au venituri mari. Șansa pentru România nu este vinul varietal. El va continua să fie produs în România în fostele ferme de stat. Dar vinul varietal nu este calea pentru refacerea prestigiului internațional al vinului românesc. Calea este vinul de terroir, mai ales vinul produs din soiuri autohtone de viță-de-vie. Se va reface astfel și se va consolida brandul vinului românesc.

Vinul: Națiune? Regiune? Uniune? Subsidiaritate?

Am răspuns deja: optez pentru vinul de terroir, adică pentru cel care are denumire de origine controlată. Mai mult, optez pentru vinurile care sunt diversificate, în aceeași podgorie, de cât mai mulți producători. Vinului i se adaugă astfel încă o trăsătură identitară excepțională, creată de fiecare producător. Iată de ce cred că vinurile din podgoria Drăgășani și cele din podgoria Dealul Mare, urmând această cale, au câștigat deja competiția cu celelalte podgorii din România.

Vinul: de dreapta sau de stânga? Sau – când e bun: neapărat inteligent?

Vinul este bun pentru inimă – medical și spiritual -, dar și pentru minte. Băut cu moderație, vinul stimulează gândirea. El îngemănează astfel stânga și dreapta, așa cum se întâmplă în orice corp sănătos, nu numai în cel social. Astfel vinul este și bun, și inteligent.

Ne întinerește sau ne îmbătrânește vinul bun, Domnule Profesor?

Daca există un secret al tinereții fără bătrânețe, nu ar putea fi altul decât vinul bun.

Dar un suflet nou, ne poate da vinul? Vinul bun, desigur…

Un pahar de vin bun nu ne dă un alt suflet, dar ni-l face mai curat și mai generos pe cel dat de Dumnezeu.

Și (tot ca oamenii – care, între altele, își pot schimba mintea): poate renaște un vin care a fost prost crescut, prost educat?

Oenologii știu că, dacă fac o greșeală în ciclurile de vinificație, chiar cel mai bun vin se transformă într-unul prost. Dintr-un vin prost, dacă oenologul este priceput, poate să facă un vin mediocru, un vin corect, băubil, dar niciodată un vin nobil.

Vinul are, ce credeți, o simbolistică asociată mai degrabă ideii de renaștere/regenerare sau, dimpotrivă, asociată degradării, decăderii?

Vinul păstrează virtuțile viței-de-vie, care își pierde veșmântul toamna târziu, pentru a renaște primăvara. Vinul este și simbol al degradării strugurilor, și simbol al regenerării într-o viață sublimă.

E vinul o scurtătură spre adevăr?

Vinul nu se bea repede, pe scurtătură. Băuturile distilate sunt asociate cu un cuvânt plastic: dușcă. Englezii spun one-shot. Și berea se bea pe nerăsuflate. Vinul trebuie să fie curtat îndelung pentru a-și oferi darurile ascunse. Dacă nu iubești vinul, nu îi poți cunoaște adevărul. Căci despre Adevăr și despre mărturisirea lui e vorba, nu doar despre o sinceritate superficială.

Ce e sufletul vinului, dle Stoica?

Caută-l în răspunsul la prima întrebare. Aș mai adăuga: „Semănătorul veșnic, știindu-mi frenezia,/ Ca pe-o sămânță scumpă în tine mă strecoară,/ Din dragostele noastre să crească Poezia/ Și-naltă către Ceruri să crească, floare rară!“

E vinul un accelerator pentru creație?

Vinul are durata și ciclurile lui: fermentare, pritocire repetată, limpezire, maturare, filtrare, îmbuteliere, învechire (fiecare ciclu e însoțit de procese oenologice complexe; pentru o amplă și strălucită sinteză, poate fi consultat, cu mult folos și nesfârșite delicii intelectuale, tratatul de oenologie coordonat de Pascal Ribéreau-Gayon). Celelalte creații parcurg aceleași cicluri. Numai palinca accelerează, dar nu creația, ci beția. A nu se confunda.

Alb? Sau roșu? Sau roze? Vedeți posibilă ziua în care „narativul“ corectitudinii politice își va „băga coada“ și aici?

Alb, roșu sau roze, numai vin bun să fie. Mi-e teamă doar pentru Negru de Drăgășani (n-aș vrea să îl numim afroromân) și pentru Crâmpoșia Selecționată (să nu fie învinuită de elitism) . Nu de alta, dar sunt soiuri autohtone, care pot concura cu cele mai bune vinuri din lume. Mă împac cu gândul că dacă au trecut părinții lor peste filoxeră, vor trece și ele peste corectitudinea politică.

Ca să fiu (și mai mult) avocatul diavolului: este vinul corect-politic?

Vinul poate fi corect, bun, foarte bun, excepțional sau, la înălțime cerească, fără cuvinte. Vinul corect, fără calități deosebite, se poate ingurgita. Corectitudinea-politică, nu.

Vinul – alcool cultural? Aliment cultural?

Insiști cu blasfemia vinul-alcool. Vinul este un produs cultural, un obiect estetic, nu alcool. Aliment, da, pentru că gastronomia și oenologia sunt ramuri (chiar și rădăcini) ale culturii.

De ce sunt în stare oamenii să deseneze – există cel puțin o icoană cu această imagine… – că din coasta lui Isus răsare o viță de vie?

Nu există o singură asemenea icoană. Sunt nenumărate. Tradiția acestei imagini izvorăște din textul profund din Evanghelia după Ioan: „Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl meu este Lucrătorul“. Semnificația euharistică a textului lui Ioan Teologul a fost preluată în pictură, mai ales în Germania. Sub influența germană, mai întâi în Maramureș, iar apoi în Ardeal, a fost preluată această imagine în icoane făcute de meșteri populari, mai ales în icoane pe sticlă. La Sibiel există un muzeu cu icoane pe sticlă. Multe dintre ele au această imagine, care dă o inspirată expresie vizuală textului euharistic al lui Ioan Teologul.

Mult vin în istoria omenirii? Prea mult vin?

Vinul bun nu e niciodată prea mult. Vinul prost e mult și dacă e puțin. Dacă avem ambiția să vorbim de istoria omenirii, înseamnă că vorbim de istoria vinului. Au făcut-o mult mai bine decât noi Ian Tattersall și Rob DeSalle în cartea care se cheamă chiar Istoria vinului, publicată într-o admirabilă versiune românească de Editura Baroque Books & Arts, în colecția In vino veritas.

À propos de epoca întunecată, de deceniile de dictatură comunistă: la noi, recuperează mai repede vița-de-vie normalitatea decât o face corpul social-politic?

Ritmul de recuperare este același. În primul deceniu postcomunist era aproape imposibil să regăsești un bun vin românesc. În al doilea deceniu au apărut câțiva producători care au renăscut tradiția uitată a podgoriilor noastre. Deceniul care tocmai se sfârșește a îmbogățit și a diversificat vinurile de excelență, multe dintre ele putând concura cu cele mai bune vinuri din podgoriile franțuzești, italiene sau spaniole.

Ce e, pentru dumneavoastră, mai intim, mai pregnant: poezia românească și vinul sau proza românească și vinul?

Beau poezie și citesc vin în fiecare zi. Proza e ca pâinea: e bună, dar uneori e sățioasă.

Crainicii vor aduce vinul care ne va face inima de om“? Mai pot? Ni-l vor aduce?

Vinul acesta mai există. Crainicii lui s-au împuținat. Sper că omul își va aminti că este așteptat undeva cu inima curată.