În contextul pandemiei în care ne aflăm, cum vă explicați abundența de fake news și reluarea tezelor conspiraționiste, de data aceasta legate de Covid-19? Cea mai răspândită este că e vorba de o falsă pandemie, scopul ascuns fiind implantarea de cipuri în locuitorii planetei. Numai că implantarea n-ar fi opera unor extratereștri, ci a unor guverne, la presiunea Ocultei Mondiale. De ce prind la noi, în spațiul social (uneori și în cel politic) autohton, asemenea teze?
Nu prea văd ce legătură are întrebarea cu memoriile mele politice. Urmărești cumva să mă faci să mă consider mai experimentat decât sunt în politică și să contribui și eu la datul cu părerea? Sunt sigur că știi cât de tentant este în general datul cu părerea. Chiar și pentru mine, știut fiind că prefer să-mi mușc limba mai degrabă decât să mușc momeala din întrebarea ta. Așa că va fi cel mai scurt răspuns din toate. Ia-o ca pe o formă de politețe, colega!
Fake news există în toată lumea. O veritabilă pandemie informatică. I s-a găsit și un nume: infodemie. Știrile false țin de natura internetului, deși sunt mai vechi decât el, beneficiind înainte de mass-media sau de presa scrisă. Și sunt adesea o formă de șantaj și un mod de a face bani. Teoriile conspirațonste, de pildă, au găsit în televiziune și în internet un teren ideal de răspândire. Cu o viteză comparabilă cu aceea a virusului Covid-19. Despre cei care se lasă cu bucurie molipsiți de teoriile cu pricina, precum inenarabilul Viorel Cataramă când e vorba de Covid-19, ce ar fi de spus? Îmi vine în minte extraordinara expresie a lui Cristian Tudor Popescu: indivizii cu pricina sunt inteligenți asimptomatici, pe care am folosit-o într-un Editorial din România literară. Mi-a plăcut atât de tare, încât nu pot să n-o repet pe înțelesul politicienilor care se înghesuie la televiziune să nege existența virusului sau pe acela al gloatei de iresponsabili din Piața Victoriei din 15-16 mai 2020 (spurcând deopotrivă un simbol și drapelul național): e vorba de cei care nu prezintă nici un simptom de inteligență. (Când aceste rânduri apar în revistă și numărul infectaților zilnic a trecut de cinci mii iar al morților de o sută, strategia unor posturi TV s-a adaptat: nu mai neagă pandemia, ci caută nod în papură guvernului care n-ar face ce trebuie, altfel spus, dacă introduce restricții, îi lipsește pe cetățeni de drepturi fundamentale, dacă nu introduce, îi lasă să moară. Cât despre soluții, niciun cuvințel. Dan Bittman a declarat de curând că nu e coronasceptic, dar e contra interdicțiilor. Te implor, Dane, oferă-ne o soluție, că de interdicții ne-am săturat și noi, crede-mă, până peste cap. Dar am văzut și ce-am pățit când ne-am relaxat. Am ajuns, bieții de noi, să ne temem de relaxare mai rău decât de Covid 19.)
Te rog respectuos, colega, să revii la politicale. Cât mă mai ține memoria.