Limba română versus arborele vieții naționale (la ceas aniversar)

Cele două sintagme din titlu țin loc de definiție în ceea ce privește comunicarea social-națională, componentă a unei paradigme de top, în care, înlocuind etnia, aceasta rămâne validă în genere ca expresie lingvistică globală pentru limbile altor popoare. Căci limba/ graiul unui neam/ popor este sinele acestuia, comoara cea mai de preț din moși-strămoși spre viitorime, identitatea spirituală a patriei natale.

În arealul presei naționale de după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, au apărut două reviste cu numele de Limba Română în perioada interbelică: 1. la Timișoara, subtitrată Foaie pentru limbă, artă și literatură, între 22 ianuarie și 19 iunie 1920, de trei ori pe săptămână, cu textele în limba română, germană și maghiară (pe trei coloane) sub direcția lui Camil Petrescu; 2. la București, subtitrată Revistă bilunară de literatură și artă, între 1 martie 1929-15 februarie 1932, sub redacția lui Al. Halunga și V. Corbasca, numărând printre alți colaboratori pe: Tudor Arghezi, George Bacovia, E. Lovinescu. Două decenii mai târziu, la București, Institutul de Lingvistică al Academiei Române va edita revistele: Limba Română și Revue Roumaine de Linguistique, începând cu anul 1952, iar Societatea de Științe Filologice, revista Limba și Literatura Română, care se adresează în special profesorilor și elevilor de gimnaziu, începând cu anul 2013.

Toate aceste publicații sunt predecesoarele sau aflate în tandem cu Limba Română. Revistă de știință și cultură, fondată, la Chișinău, în 1991, de un grup de intelectuali deosebiți, trinitatea Ion Dumeniuc (5 mai 1936-3 noiembrie 1992), prof. univ., lingvist, publicist și om de stat, Nicolae Mătcaș, (27 aprilie 1940), prof. univ., poet, lingvist, publicist și Ministru al Științei și Învățământului în Guvernul Republicii Moldova (1990-1994) și Alexandru Bantoș (23 iunie 1950), publicist, editor și redactor-șef al acestui periodic, primul jurnal cu asemenea titlu din istoria Basarabiei/ Republicii Moldova – geamăn cu numele națiunii însăși.

În cele trei decenii de la întemeiere, s-a impus ca o publicație cu caracter academic ca formă, conținut și marja de colaboratori din toată aura spirituală românească „De la Nistru pân’ la Tisa” și dincolo, pentru a folosi o zicere de la Mihai Eminescu citire!

Fondatorii publicației, atât de incomodă prin tematică și sumar diriguitorilor anti-naționali, au conceput-o ca un focar cultural de unitate a limbii pe care o vorbesc și o scriu viețuitorii de neam ai regiunilor istorice și geografice din spațiul carpato-danubiano-pontic, destinat unui cerc limitat de cititori, dar și ca o publicație de demnitate, fără implicarea politicului, bazată pe pattern-ul consacrat specific românesc (muntenesc-moldovean-oltean-dobrogean-bănățean-maramureșean-transilvan-bucovinean-basarabean) din năuntrul și din afara granițelor statale, ceea ce colectivul redacțional îl respectă întru totul!

În calitate de colaborator permanent al revistei, fiind născut în aceeași localitate cu genialul Alexei Mateevici (Căinari-Tighina) și fiu de învățători de limbă română (desțărați/ evacuați, în Primăvara anului fatidic 1944, dincoace de Prut), mă simt în această postură de a participa cu lucrări personale la cele de autentică valoare sintetică de istorie-limbă-estetică ale revistei, formând un grup-țintă de înaltă ținută morală cu toți ceilalți, dar, în primul rând, cu membrii casetei redacționale, inclusiv cu cei ai colegiului, selecționați din întreg spațiul românesc, contribuind in corpore la prestigiul Limbii Române ca publicație, cu nimic mai prejos decât cele de sub egida Academiei Române sau Uniunilor Scriitorilor.

La Mulți Ani, Arbore al Vieții Naționale Române!