De taină este titlul culegerii de interviuri pe care Cristian Pătrășconiu le-a realizat cu o serie de scriitori, eseiști, antropologi și medici.
Interviul este în primul rând o profesiune de credință – un credo al celui intervievat, un auxiliar al istoriei literare, dar și un important document de autobiografie spirituală. Tudor Vlad a publicat în urmă cu mai mult de un deceniu un studiu monografic despre interviu, în care pe lângă informații erudite istorico-literare a fixat trăsăturile acestei specii a publicisticii moderne, precum și calitățile celui care se angajează în realizarea unor interviuri; între acestea am reținut îndeosebi: familiarizarea cu domeniul sau specialitatea celui intervievat, capacitatea afectiv colocvială în desfășurarea convorbirii, calitatea stimulativă, incitantă a întrebărilor. Cristian Pătrășconiu este de acum un nume celebru în ilustrarea acestei specii publicistice, dovadă sunt cărțile sale de interviuri, sau cele publicate frecvent în paginile revistelor literare. Și aceste interviuri, unsprezece la număr, au apărut între 2016 și 2020 în România literară, „Orizont“, „Ramuri“, „Viața Românească“ și „Lapunkt“.
Dicționarul universal al limbii române (2006, p.1474) dă trei explicații acestei expresii – „de taină“: a) ascuns, secret, tainic, misterios; b) foarte apropiat, intim; c) care are loc într-un cadru restrâns, intim. Cristian Pătrășconiu mărturisește că pentru el De taină „este una din cele mai frumoase expresii în limba română“, și că amintirea rostirii ei în Oltenia natală, îi atribuie conotații ce depășesc sensul îngust, lexical, cu reverberații metaforice și sufletești: „A sta de taină, înseamnă a vorbi, dar nu oricum, nu superficial, nu ipocrit. Ci așa: firesc, calm, adânc, sincer. Cu alte cuvinte, a vorbi despre ceva ce este cu adevărat important. Sau, cu o expresie care nu e neapărat la modă, a vorbi cu sufletul. Cu și despre suflet.“
Cei intervievați sunt cunoscuți oameni de cultură, specialiști în domeniul lor, dar adeseori exersându-se în domenii înrudite. Sunt scriitori ca Ioana Pârvulescu (care este și profesoară), Monica Pillat (care este și profesoară), Ioana Scoruș (care este și psihanalist), Ion Vianu ( medic psihanalist,eseist) Adrian Papahagi (profesor, eseist), Madeea Axinciuc (profesoară, eseistă). Martin S. Martin (medic, eseist), Mirel Bănică (sociolog al religiei), Bogdan Tătaru Cazaban (antropolog), Dan Grigore (muzician și eseist).
Pe cât de diversă este formația intelectuală a celor intervievați, pe atât de felurită este și tema discuțiilor. Cititorul va găsi în paginile acestei cărți întrebări și răspunsuri sincere despre religie, rugăciune, credință, omul lăuntric, muzică, suflet, Dumnezeu, trădare, iertare, literatură, medicină, îngeri, iubire etc. Ioana Pârvulescu autoarea unei cărți recente, Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor, Humanitas, 2018, dă o definiție originală și memorabilă rugăciunii: „un fel de limbă primordială, poate limba adamică“, regretă desconsiderarea studiilor umaniste în epoca actuală, crede că instinctul rugăciunii va însoți mereu omenirea, iar aforismele lui Emil Cioran, sunt „rugăciuni regresate în maxime“, căci filozoful echivalează rugăciunea cu deznădejdea, iar disperările lui iau forma aforismelor. Cu Monica Pillat discută despre trădare și trădători. Scriitoarea se referă la prototipul biblic al trădătorului, Iuda, – un personaj tragic, care este victima, consideră N. Steinhardt – în cartea Dăruind vei dobândi, a două păcate: trufia și disperarea. Are mustrări de conștiință care îl împing la sinucidere: Or, Iuda de azi – căci personajul există, „este arogant, plin de sine, cinic și ambițios. Nu și-ar pierde vremea făcându-și procese de conștiință, el care a ajuns atât de sus pe treptele prosperității materiale, călcând peste cadavre“. Ion Vianu, cunoscutul psihanalist, mărturisește că dacă medicina l-a făcut om, trebuie să adauge neapărat la formația sa moral-intelectuală și literatura pentru că i-a adus „exercitarea unei funcții vitale: imaginarul“. Interesante și actuale sunt răspunsurile lui Adrian Papahagi despre „creștinul în cetate“: „Creștinul poate trăi și fără politică, retrăgându-se la mănăstire sau ducând o viață preponderent duhovnicească, familială și laborioasă… dar, pentru ca răul să prospere e destul ca cei buni să stea deoparte“. Și din nou este citat ca argument N. Steinhardt cu Jurnalul fericirii: „Când casa vecinului arde, pui mâna pe o găleată. Când fărădelegea amenință să îți distrugă țara și viitorul, i te opui. Creștinismul are și această dimensiune katehontică, despre care vorbește Sf. Apostol Pavel, adică obligația de a se opune tainei fărădelegii, de a împiedica răul să cuprindă lumea“. Tot în sens biblic vorbește Ioan Alexandru Tofan despre „omul lăuntric“ – omul nou din scrisorile Sf. Apostol Pavel –, „omul în integralitatea sa…, în măsura în care iese din pura funcționalitate lumească și își ia asupra-și sarcina infinită a dialogului cu Dumnezeu“. Renumitul chirurg cardiolog Martin S. Martin vorbește despre relația „suflet,medicina și cultura“, arătând partea întunecată și luminoasă a acestora, despre capacitatea empatiei mediului cu pacientul și face unul dintre cele mai frumoase elogii poetului Nichita Stănescu, dintr-o perspectivă inedită:„fantastica sa inteligență. Era perspicace, prindea tot ce era important în câteva secunde. [I-a relatat o operație, pe care Nichita o prezintă în aceeași seară unui grup de prieteni și în prezența medicului Martin, cu o mare, uimitoare exactitate a detaliilor, n. n.] Ghicea situațiile, oamenii, făcea legături și asociații rapide. Era un om extrem de inteligent care făcea poezie. Era genial. Avea tipul de genialitate care i-at fi permis să fie, la limită,orice. Dacă și-ar fi propus. Ar fi putut foarte bine să fie medic. Ceea ce, în chip subtil, prin poezia lui, chiar a și fost“. Iar convorbirea cu pianistul concertist Dan Grigore dezvoltă acest preambul aforistic: „Muzica este un mare cadou a lui Dumnezeu pentru oameni“.
Cristian Pătrășconiu mărturisește că „a fost un om privilegiat și norocos să poată avea asemenea dialoguri“. Este îndreptățit să creadă că și cei cu care „a stat de taină“. De asemenea și cititorii acestor instructive și delectabile interviuri.