Colibița
Memorii scrise pe râuri curgând.
La stână
oaia numără ciobanii câți au rămas. Mama se uită
prin mine să vadă dacă vine ploaia
Tatăl lucrează la obârșia lucrurilor. Nimeni
nu stă cu mâna în sân
toți fac ceva.
Excluzând mirele. Care stă cu mâna în sânul
miresii.
Cât suntem pe-aici
deșertăciunea deșertăciunilor se suspendă.
Trebuia
Trebuia să fi fost prevenit uite așa și pe
dincolo cetățene
Să-mi fi spus ce intenții au cu mine
mădularul celor șapte miliarde
Să mă fi încântat cu flaute
să mă fi ademenit cu nimfele ros din iatacul
lui Mao Țe Dun
sau să mă fi mituit cu cristale ermetice în care
timpul e veșnic. Sunt și eu
o ființă finită
Nici măcar nu m-au întrebat din ascunzătorile din
buncărele lor americane
dacă vreau să devin un impersonal cod de bare.
Eram și noi niște persoane. Acum suntem
o proteină în plus care consumă o proteină
în minus.
Viața e un vis
Am mai vorbit despre cum trece timpul. Acum știm
că visarea unui vis formează viața unei
morți amânate.
Pentru că în unii se naște sluga și-n alții
stăpânul
cărările spre Dumnezeu sunt controlate de câinii
electrici.
Spre Iad sunt pavate cu bijuterii.
Vorbind despre timp știm că el pe tine te caută,
Nu se va ține cont că trandafirului
i-ai dăruit hematii
În memoria lui deja ești o mireasmă
Țigara mentală
Deși m-am lăsat de fumat cu mulți ani în urmă
simt deseori o nevoie imperioasă
să-mi aprind o țigară.
E un impuls de nestăpânit.
Ca și cum un pluton de execuție comandă
FOC !
Îmi pipăi instinctiv buzunarul
dar uit că nu mai am pachetul toxic la mine
Și atunci
atunci
intru mental într-un bar întâlnit în cale
și cumpăr un pachet de țigări
și o brichetă mentală dintre cele mai scumpe
să-mi potolesc blestematul meu viciu.
Acum sunt liniștit. Am tot ce-mi trebuie.
În drum spre casă
mă așez mental pe o bancă din grădina publică
scot o țigară din pachetul toxic
o miros cu poftă ca pe vremuri
apoi o aprind cu bricheta mentală și trag
trag lacom
primul fum mental în plămâni
și-l dau afară pe nări de câte ori vreau
până mă satur. De multe ori până mă satur.
Vă pup.
Mama Maria
Un țurțur de frig e amintirea sânului mamei Maria
gheață
pe care pot s-o beau din florile de câmp
în diminețile reci.
Tăcută
acolo te-ai retras
ca să șoptești lumii că mamele revin în nostalgia
noastră încercănată
să ne vegheze insomniile cât suntem calzi.
Prin pulberile Măcinului
Case de cretă acoperite cu solzi de pește. Salcâmi
hărăziți să rodească smochine
dar nu în livezile tale.
Soarele incendiind lacul Sinoe.
Prin pulberile Măcinului te îmbrățișează
Fata Morgana.
Apă de trandafir cară în sacale măgărușii
dintr-un veac vechi într-altul mai vechi.
Scrisoare de dragoste
Cum oprește trenul pun scrisoarea asta la poștă
pentru Cristina
vreau să-i fac o surpriză
Fii atent cum cobori așteaptă să oprească trenul
i-am strigat prietenului meu îndrăgostit
simțind puternic diminuarea accelerației
Dar prietenul meu deja sărise rău din mers
de pe treapta vagonului
se împiedecă de un geamantan și ajuns între șine unde
roțile îi tăiară gâtul fulgerător
Însă
cu aceeași mișcare fulgerătoare el își puse
capul la loc șoptind te rog moarte așteaptă
numai puțin se ridică și continuă să alerge impetuos
de-a lungul peronului…
deși lumea deja începuse să se adune la locul
nenorocirii
Strecură plicul către dragostea lui prin fanta
cu oblon pendulant care permite doar un singur
sens
apoi se întoarse împăcat cu el însuși
de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat
și continuă accidentul…
Pe acoperiș
Pe acoperiș avem tot ce ne trebuie: crăpelniță
ruj prezervative
iar nepoții aclamă
Vestul de unde răsare luna în 3D.
Noi nu vrem nu vrem copii.
Ovulele
române să moară în mamele lor.
Mamele lor
ca mormânt pentru nenăscuții lor.
Găuri negre
Nu am atâtea amintiri încât să-mi umplu
memoria
Voi zile să fi fost săptămâni?
Ascunzători
în mine însumi din care să nu fi mirosit măcar
o floare
ca să o fac fericită?
Îngăduit doar biologic? Fără să las vreo urmă
de frica morții? Unde sunt zilele când
am trăit absent fără să fac umbră pământului?
Să fi fost mort și n-am simțit. Nici nu
mi-am dat seama. Și nici voi nu ați observat
că vă vine din față un om transparent
neatins de vreo imperfecțiune care umanizează.
Pe o stradă pustie
Neuitate vor fi
plimbările de seară când ea purta rochia neagră
cu penaj de paiete și cristale
anume
să amplifice enigmele nepământene ale lunii
cu dubla ei lumină din podoabe
pe-o stradă pustie când noi amândoi formam
o pereche de singuri.
De septembrie cu Tudor Arghezi
Brume bizantine pe cupole de lume fac din
sfârșitul de vară imperiu
Lapte rece bem dimineața
bulgări de aer simțim în obraz lumina-i ca
sticla
se vede pe lumea cealaltă
Cel mai frumos septembrie plutind pe o presimțire
de moarte și aur
înviorează rănile vechi și resfiră poteci
neumblate
Adaugă la asta și balansul de aseară al
cerceilor tăi
și suntem complici
cu niciodată toamna nu fu mai frumoasă ca tine.
Așteptat
În Yorkshire într-o norocoasă zi fără ploaie
pe aeroportul internațional Leeds Bradford
singura muscă
lihnită de foame din Marea Britanie mă detectă și
ateriză
pe-o dulce pată de forma României de pe valiza
mea discret unsuroasă
și
cu nesaț începu să sugă.
Eram așteptat.