Nu mă refer la străvechea temă a lumii pe dos. Mă refer la lumea în care trăim. Nu numai noi, desigur. Lumea românească e prea mică spre a deveni o bună ilustrare a temei. Dar când întreaga lume e pe dos, ne putem gândi cu îngrijorare la ce ne (mai) așteaptă. Mai ales că e vorba de tot ce compune lumea, nu de un aspect sau altul. Și, nu în ultimul rând, am în vedere lumea valorilor. Cu alte cuvinte, în concepția umanistă, ceea ce reprezintă temelia lumii oamenilor. Miezul ei spiritual, mortarul fără de care cărămizile niciunei construcții nu se leagă între ele. Am constatat, la finalul regimurilor comuniste, cât de greu este să repui pe picioare valorile răsturnate de o educație aberantă. E o bună întrebare aceea dacă și în ce măsură am reușit. Cu trecerea timpului, sechelele bolii păreau a nu mai pune valorile în pericol. Dar, neieșiți bine dintr-o boală, ne-am îmbolnăvit de alta, de import și aceasta, deși nu din Marea Țară de la Răsărit, care ne-a procopsit cu ideologia sovietică, ci din Occidentul spre care ne-am îndreptat cu brațele deschise ca spre o veche și dragă cunoștință. I-am datorat, de mai multe ori în istoria noastră, o imensă recunoștință. Noua boală are mai multe nume, dar o unică esență: răsturnarea valorilor consacrate din Renaștere încoace. Începutul l-a făcut alungarea umanioarelor din educația școlară. Deși Allan Bloom a publicat, cu decenii în urmă, o carte alarmantă pe tema disfuncționalității învățământului universitar american, a fost aproape unanim contestat. Iar ultima lovitură, poate sfârșitul, vin de la internet, în clipa în care din mijloc a devenit scop în sine.
Motorul educației umaniste l-a constituit dintotdeauna spiritul critic. Am scris de atâtea ori despre această sită prin care informațiile se transformă în cunoștințe, încât m-am plictisit eu însumi. Înmulțirea cazurilor care ilustrează criza cunoașterii în epoca actuală mă determină să reiau discuția. Înlăturarea din majoritatea activităților omenești a efortului de a selecta valorile în funcție de anumite criterii verificate temeinic în timp a creat un vid periculos, tot așa cum suspendarea temporară a interdicțiilor după starea de urgență a permis virusului galben să omoare de câteva ori mai mulți oameni decât înainte. Să nu ne amăgim: absența sitei umple făina de neghină. Iar morarul se dovedește incompetent. Incompetența este de altfel atât sursa lipsei spiritului critic, cât și cauza ei principală. E un cerc vicios care învârtește la infinit, curat perpetuum mobile, impurități de tot felul din aluatul cunoașterii făcându-l cu totul nefolositor pentru hrana spiritului nostru. Există exemple absolut stupefiante de subnutrire cronică a intelectului din cauza incompetenței morarilor.
Iată unul de ultimă oră: Premiile Oscar se vor decerna din 2024 după noi criterii, între care, cum bănuiți, procentul minorităților de tot felul în distribuția filmelor și (dacă tot o comitem, s-o comitem cât mai groasă) în personajele interpre tate trebuie să fie de minimum 30%. Nu scapă nici tematica: tot atâtea procente să fie alocate subiectelor de interes pentru diversitatea etnică, sexuală, religioasă ș.a.m.d. Unii comentatori prevăd deja că viitorul Oscar îl va lua nu știu ce film a cărei regizoare e femeie, ca și actrița în rol principal. Și nu suntem încă în 2024! (Cuvântul diversitate îmi readuce în memorie una din cele mai agasante teme în vogă la UNESCO!) Nu că aș avea ceva contra prezenței femeilor în viața socială, în politică, în artă, doar că nu înțeleg de ce când, de exemplu, votez un candidat la parlament, trebuie musai să-i iau în considerare sexul și nu eventuala calificare pentru funcție. Am căscat ochii mari când Macron și alți lideri, inclusiv români, au solicitat un anume procent feminin în guvern. Pe meritocrație nu mai dă nimeni doi bani. Și asta, în condițiile în care, în societățile democratice moderne, femeile au drepturi egale cu bărbații, ca să nu mai spun că, în definitiv, nicăieri ele nu mai constituie o minoritate. Dacă aș fi femeie, m-aș simți ofensat să mi se recunoască un drept în funcție de sexul pe care mi l-a lăsat Dumnezeu. De la această lume pe dos a valorilor pleacă multe rele, cum ar fi cenzura vocabularului, a cărților de literatură, a operelor de artă plastică (ce noroc pe compozitori că se dispensează de cuvinte!), demolarea statuilor și, în general, toată acea aberație ideologică știută sub numele de politică corectă, una din cacofoniile inevitabile ale lumii noastre pe dos.
Încercăm mereu să găsim soluții la tot felul de probleme, mai mari sau mai mici, cu care complicatele societăți actuale se confruntă. Nu ne trece prin cap că avem mai multă nevoie decât oricând de o soluție la criza spiritului critic, pandemia intelectuală a secolului XXI. Se știe ce importanță au avut pentru omenire descoperiri precum aceea a focului sau, o treaptă mai jos, a roții. Reinventarea sitei în viața noastră intelectuală a devenit o mare necesitate.