Două noi cărți ale celanistului Andrei Corbea-Hoișie

Editarea integralei poemelor lui Immanuel Weissglas, partenerul de dialog al lui Celan, la Editura Rimbaud din Aachen(1);

Traducerea revăzută a prozelor lui Celan la Editura Polirom(2)

Ambele apariții semnate de Andrei Corbea-Hoișie sunt esențiale pentru înțelegerea lui Paul Celan, unul dintre cei mai mari scriitori din secolul al douăzecilea. Versurile lui Weissglas, colegul de școală și partenerul de dialoguri literare ale elevului Paul Anczel, cu aceleași lecturi din literatura europeană și orientală ca și colegul său, lecturi de o reală dificultate și înălțime spirituală, demonstrează îndelungata construcție și elaborare a scrierilor lui Celan, cu trimiteri până la Vechiul Testament, iar în literatură până la barocul german, trecând prin clasicism și romantism, ca fundamente ale cruntei realități în care cei doi tineri au fost siliți să trăiască. Fiindcă „inspirația“ lor nu captează doar cutremurul produs de Holocaust, ci oscilează și spre cele mai îndepărtate și elevate culmi ale istoriei culturii.

Andrei Corbea-Hoișie a recuperat un tiposcript trimis în Austria spre păstrare de către Weisglass lui Ernst Schönwiese, în 1947 (cu ajutorul lui Alfred Margul-Sperber), căruia i-a adăugat și alt tiposcript nepublicat, cel londonez, precum și puținele poezii apărute în presă sau în volum ale acestui autor de care Celan a rămas mereu legat (deși Weissglas a preferat să trăiască în România, scriind sub pseudonimul Ion Iordan, după 1950, când Celan a luat calea Occidentului).

Devin astfel mai clare motive și teme care au făcut mulți comentatori să se întrebe despre eventualitatea unui plagiat, și care se vădesc de fapt rezultatul unor îndelungate elaborări dialogale, încă de pe băncile școlii.

Într-un număr omagial al Mesagerului bucovinean dedicat lui Celan (în curs de apariție) am pregătit câteva traduceri dintre aceste poeme editate recent la Aachen.

Cealaltă contribuție recentă a lui Andrei Corbea-Hoișie merge pe urmele unei editări anterioare, din 2009, a traducerilor sale din proza celaniană, acum revizuite și prevăzute cu un serios aparat critic. Fiindcă, mai mult decât în orice altă traducere din germană, cuvintele lui Celan fac necesară o incursiune în istoria limbii literare și a nenumăratelor sugestii colaterale pe care le trezesc. „Deoarece ediția de față nu-și propune să fie una critică, aparatul de note conține cu precădere observații cu privire la anumite dificultăți ale traducerii și la opțiunile în consecință“. Cu atât mai interesant, cu cât Andrei Corbea-Hoișie lucrează de decenii pe textele lui Celan, iar cultura sa amplă de europenist a trecut toate luminile și umbrele, treptat, printr-o lentilă tot mai bine focalizată asupra cuvintelor-cheie, ca și prin tehnici muzicale pe care însuși Celan le-a concentrat memorabil în această zicere: „Pe cât de poliglot, pe atât de polifonic“.

Astfel, ca și în poezii, după modelul fugilor de Bach, temei principale îi urmează o contra-temă, iar unui cuvânt cu greutate – un contracuvânt. Andrei Corbea-Hoișie comentează, de pildă, de ce a tradus Gegenlicht, creație celaniană, prin contre-jour, neologism asimilat, și nu prin „contralumină“, care ar fi fost o transpunere în detrimentul simplității. „Este contracuvântul“ (spunea Celan cu ocazia primirii premiului Georg Büchner, la Darmstadt, în 1960), „cuvântul ce rupe firul, cuvântul ce nu se mai pleacă în fața cască-gurilor și mârțoagelor de paradă ale istoriei, este un act de libertate. Un pas.“

Limbajul este deci principalul „personaj“ al prozelor ș discursurilor celaniene. „Aflu ceva“, continuă Celan în același discurs pomenit mai sus: „aflu ceva ce unește și. precum poemul, călăuzește spre întâlnire. Aflu ceva, precum limbajul – imaterial, dar pământean, terestru, ceva circular, ce se întoarce în sine însuși trecând pe la ambii poli și încrucișându-se – în chip amuzant, chiar cu tropi-cele… Aflu un Meridian“.

Dacă traducerea e prima, dar și o desăvârșită abordare critică a unui text, mă bucur să pot încheia recomandând reușita acestei variante în limba română a prozelor celaniene. Andrei Corbea-Hoișie chiar știe ce citește… Și mai mult, se ridică la acea înălțime de unde își poate permite re-crearea înțelegerii în cuvinte. Nuanțate, dar simple. Așa cum îi plăceau lui Celan.

1 Cf. Immanuel Weissglas, Gottes Mühlen in Berlin, 2020 Herausgegeben und kommentiert von Andrei Corbea-Hoisie, Rimbaud Verlag, Aachen, 2020.

2 Paul Celan. Meridianul şi alte proze. Traducere și note de Andrei Corbea-Hoișie . Ediție revizuită. Polirom, Iași, 2020