Revista „Ofranda literară“, ajunsă la nr. 2-3 din anul I (2020), este un almanah de aberații întinse pe 238 de pagini dintre care 70 sunt maculate de versuri, fără nicio excepție, stupide:
am vrut să zburăm mai sus
mai sus decât fluturii
și decât libelulele de hiacint
dar ne- oprit (sic!) cocoșul – giruetă
de pe acoperș (sic!), zicându-ne
întoarceți-vă, întoarceți-vă
și intrați în casă
căci se vor supăra oamenii acia (sic!)
cu nasturi noi la vestoane (Ion Iancu Vale)
*
Parveniţii îşi înalţă castele, huzuresc în palate
Sarmisegetuza fără ziduri, fatalitate pin (sic!) ani.
Din flori şi din lacrimi am construi-o în rate,
Dacă am da cu securea răbdării în noii romani.
(Tamara Tomiris Gorincioi)
*
Gândul la tine, ca un nod, mi s-a oprit în gât,
O lacrimă, alunecând, tristeții m-a pârât…
Cu poalele sumese-n zori, mă ceartă noaptea iară,
Şi vine-amarul înapoi, din mine să mă ceară.
Ultima strofă e de Simona Diana Țâru care recunoaște că alt text al său e O mâzgâleală scrisă pe genunchi, în timp ce Erika Bloj pretinde: sunt cea mai pofticioasă dintre femei/ a optsprezecea ta. Ofranda (literară) este zadarnică: va fi refuzată pe veci de zei, ca și de cititori! (H.G.)