Domnișoara și vagabondul

Babyteeth, debutul regizoarei australiene Shannon Murphy, a primit Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film Transilvania. Filmul are toate ingredientele unei melodrame, „o fată tânără pe patul morții“, Milla (Eliza Scanlen) se îndrăgostește de Moses (Toby Wallace), un vagabond, homeless, dependent de droguri, respins din familie, mai în vârstă decât ea. Domnișoara provine dintr-o familie intelectual sofisticată, asamblată parcă pentru o ședință de terapie psihanalitică, tatăl, Henry (Ben Mendelsohn) psihiatru, mama, Anna (Essie Davis), fostă pianistă dependentă de calmante, purtând vetigiile unei frumuseți apuse și a unei senzualități necompromise. Henry filtrează nu fără succes cu o vecină Toby (Emily Barclay), însărcinată, aparent fără partner, al cărei cățel poartă același nume cu al psihiatrului, dar inițiativa doctorului, un familist convins se încheie cu un sărut. Și mama lui Moses este coafeză de bichoni, femeie singură și ea, iar Moses are un frate mai mic ținut la distanță de oaia neagră a familiei în ciuda încercărilor acestuia de apropiere. Întâlnirea dintre Milla și Moses are loc pe un peron când fetei i se face rău, iar golanul cu suflet mare, dar suficient oportunism o ajută de o manieră duios-brutală să-și revină, tapând-o și de 50 de dolari. Aflată la vârsta critică a adolescenței, izolată de colegele sale, fără un prieten, cu capul chelit de ședințele de chimeo-terapie în urma unui cancer – cuvântul este tabu în familie și nu-l vom auzi pronunțat – Milla primește atenția ocazională a acestui tânăr cu un interes sporit. În plus, situația ei îi conferă un ascendent în fața părinților, Milla poate forța pentru Moses o acceptare provizorie atunci când îl invită în vila elegantă a familiei pe băiatul crescut pe bordura străzilor unde moțăie psihedelic în trip-ul lui acompaniat de un tovarăș de fumuri. Însă faptul că tristețea fiicei lor se risipește făcând loc poftei de viață și veseliei constituie argumentul forte pentru a-l primi pe Moses în familie. Tânărul este supus unui examen succint de către psihiatru, examen care lasă să transpară întreaga mefiență a clasei de mijloc în fața declasării. Moses răspunde cu un anumit umor, cu propria sa mefiență față de atitudinea micburgheză a capului familiei atunci când se referă la o viziune despre viață, în care el refuză să fie „funcțional“, în care în dezordinea aparentă – lipsa de ocupație, lispa unui program, a unui scop în viață etc. – se află o altă manieră de a trăi, manieră pe care Milla o îmbrățișează într-un moment în care doar viața contează, eliberată de constrângeri. Milla vrea să-și trăiască viața, iar, în ciuda opoziției temeinice pe care o fac în privința alesului ei, părinții își înving idiosincrazia și facilitează relația altfel imposibilă în alte circumnstanțe când prințesa familiei ar fi fost apărată de o astfel de proximitate. Însă ceea ce filmul are mai bun ține nu de spectrul larg al familiei cu disfuncțiile ei instanțiate nu fără o doză de ironie în cazul lui Henry și Anna, ci de felul în care evoluează relația dintre Milla și Moses. Cea care își cucerește iubitul mult mai mare ca ea este Milla, ofensiva ei erotică are și ceva din eliberarea pe care o aduce dorința de a trăi, o intensitate a vieții amenințate, care îl emoționează pe tânărul experimentat. Shannon Murphy a reușit să evite melodrama, să urmărească această sudare imperfectă, fragilă a cuplului, să sesizeze discrepanțele dintre cei doi, și doza de oportunism a tânărului care se lasă „cumpărat“ de tată cu rețete pentru nevoile sale adictive pentru a servi drept escortă, companie pentru fiica sa. Deopotrivă, și Moses o descoperă pe Milla, Milla care poartă perucă, care se fardează, care dansează la o petrecere de noapte, care își etalează cu o doză de naivă-agresivitate feminitatea, care însă nu are nimic falsificat în sentimentele ei. Inițial, Moses bate în retragere, nu se dorește implicat, „ține“ la Milla, și aici există și o doză de camaraderie, de simpatie, dar, așa cum spune, nu vrea să îi facă rău. Dar, fără să știe este cucerit pas cu pas, se atașează pe nesimțite de această adolescentă al cărui univers afectiv, emoțional îl descoperă. Ca și Henry, Moses este prelucrat de prejudecățile sale, de resentimentele sale, de frustrările sale de copil dezmoștenit care întâlnește copilul unic al familiei, răsfățat, aflat în centrul preocupărilor, copilul care cântă la vioară. Dacă Milla își exersează farmecele și pune la lucru feminitatea sa amenințată de boală, Moses poartă același tricou lălâu de baschetbalist, același short care flutură pe el, chiar și la masa în familie care strânge pe toți cei apropiați ei, inclusiv pe vecina cu care filtra Henry. Nicio clipă Moses nu se lasă cu adevărat integrat în familie, în lumea din care face parte Milla, și realizează, probabil, că în afara circumstanțelor excepționale generate de cancerul terminal al Millei ar fi expulzat numaidecât din acest iluzoriu paradis. Filmul regizoarei australiene este străbătut de umor, ceea ce împiedică melodrama să se aglutineze, iar această ironie caldă o degajă și intertitlurile care introduc mici episoade, și aș adăuga, nu toate verosimile. Spre exemplu, nu se știe prin ce miracol, la masa în familie apare și fratele cel mic al lui Moses, așa cum acesta apare și într-o scenă pe plajă unde tatăl încearcă să-și fotografieze fiica și abia rezistă să nu plângă când este fotografiat. Există această atingere fină a iluziei, a proiecției fantasmale pe ecranul tot mai încărcat de penumbrele unui sfârșit apropiat. Trădarea, de altfel discretă, a verosimilității, subliniază cumva punerea sub semnul ficțiunii pe care dorința Millei de a trăi o ocazionează, o armonie care suspendă pentru o clipă toate contradicțiile, toate diferențele, toate prejudecățile. Avem secvențe din ceea ce francezii numesc le mieux de la fin. La un moment dat, chipul Millei este traversat de lumini și umbre, un ecleraj schimbător, care descoperă nuanțe de melancolie ale acestui chip adolescentin. Milla este fluturele care se desface din cocon cu superbe irizații de culoare și emoție, o efemeridă care strălucește cu toată intensitatea fragilității sale.