Ceea ce nu poate fi negat

În ce privește dezastrul provocat de Covid-19, sunt câteva lucruri care nu pot fi negate de niciun om cu bun-simț. Oamenii fără bun-simț (nici existența lor nu poate fi negată) trebuie lăsați în boii lor: n-avem nici vaccin, nici tratament pentru ei.

1) Pandemia nu este o invenție: martori, bolnavii și morții noștri, peste o mie și, respectiv, peste treizeci la fiecare 24 de ore.

2) Covid-19 nu trebuie confundat cu virusul gripal sezonier, nici cu alt virus cunoscut. Părerea cvasiunanimității specialiștilor din toată lumea care l-au studiat nu poate fi contrazisă de tot soiul de profani care susțin contrariul.

3) Caracterul extrem de contagios (arie de răspândire, rapiditate) al Covid-19 a condus la actuala pandemie.

4) Măsurile de prevenire a infectării sunt aceleași, cu neînsemnate variabile, în toată lumea. E vorba de purtatul măștii, păstrarea distanței, spălatul pe mâini, (auto)izolarea, carantinarea și, la rigoare, declararea stării de urgență. Eficiența măsurilor a depins de factori locali, sociali sau individuali. Unde măsurile n-au fost aplicate din timp și corect, s-a produs un dezastru.

5) Cauza principală a valului doi este, în toate țările, o consecință nemijlocită a relaxării. A căuta alți răspunzători de revenirea virusului, și, încă, la o intensitate mai mare, după relaxările succesive, înseamnă a nega pura evidență. Tot așa este a nu recunoaște că vidul legislativ instalat în anumite perioade a lucrat în favoarea virusului. Miile de asimptomatici care au golit spitalele sunt pe cale să le umple tot ei la loc. Aceia care (CCR, Avocatul Poporului, politicieni, simpli anonimi, unele televiziuni) au pledat pentru drepturile omului, pe care carantinarea și restul le-ar încălca, au uitat două lucruri: unul, că primul drept al omului este dreptul la viață și doi, că nu există drepturi fără responsabilități. Neasociind dreptul cu anumite obligații, ajungem la anarhie și la anomie.

6) Încrederea unora în naturelul responsabil al poporului român în ansamblul lui s-a dovedit curată demagogie: relaxarea a îndemnat categorii diverse ale populației la nesăbuință. La fel și lamentația altora (aceiași?) pe tema sărăcirii din cauza izolării: uitați-vă la numărul celor dispuși să se testeze ca să plece în Grecia sau mai știu eu unde sau care au năvălit pe plajele litoralului românesc în pofida prețurilor exorbitante.

7) Adversarii pericolului reprezentat de Covid-19 îi acuză politic pe guvernanți că manipulează cifrele ca să sperie populația. Guvernanții ar trebui să fie nebuni de-a binelea ca să-și închipuie că vor obține voturi la viitoarele alegeri adoptând măsuri evident neplăcute celor mai mulți. Numai ALDE Ciolacu ar putea găsi un motiv pentru o astfel de nebunie liberală. Politizare disperată, așadar, din partea celor pe care deviația de sept intelectual și moral îi detemină la asemenea manevre!

Scriu aceste rânduri în ziua cu 1356 de infectări și 35 de morți. Iată alt lucru care nu se poate nega. Din nefericire. Negaționiștilor le transmit următorul mesaj: nu mai invocați statisticile, e vorba, în spatele cifrelor, de ființe umane, de semeni și apropiați ai noștri; nu vă cer nici măcar să admiteți că virusul ucide și că, legate de el, sunt câteva lucruri care nu pot fi negate; vă cer doar să purtați mască, să păstrați distanța și să vă spălați pe mâini. Vă mulțumesc pentru înțelegere.