Nu e nevoie să fii medic, nici psiholog, ci doar să ai o judecată sănătoasă, ca să-ți dai seama că, de două săptămâni, trăim sub teroarea unui al doilea val al pandemiei. Și nu numai România, ci și SUA, Suedia, Coreea, Japonia și alte țări. America de Sud, îndeosebi Brazilia, Rusia nu l-au depășit pe primul. Alertați de ideea unui caracter sezonier al virusului, destui specialiști au pronosticat un al doilea val spre sfârșitul toamnei. Pericolul s-a dovedit mult mai aproape, iar cauza este în altă parte, și anume în măsurile de relaxare insuficient gândite și greu de aplicat. Tenorii stângii continuă să dea vina pe guvernanți. Este însă absolut evident că efectele negative ale relaxării se datorează tocmai presiunii pe care cei dintâi au pus-o pe cei din urmă, printr-o politică iresponsabilă contra unora din cele mai elementare măsuri de precauție, cum ar fi purtatul măștii. Ca și prin solicitarea redeschiderii teatrelor și cinematografelor (cât drag de cultură au vădit intervențiile repetate ale Gabrielei Firea!), la care, din fericire, guvernul n-a cedat. A cedat în schimb la redeschiderea bisericilor (cât drag de Dumnezeu a arătat social-democratul Ciolacu!), deși aici s-a văzut cel mai des nerespectarea regulilor încă din timpul stării de urgență, când preoții își împărtășeau enoriașii din același pahar și cu aceeași linguriță. Nu sunt insensibil la cutuma bisericească, dar, înainte de a mă gândi că se cuvine respectată literal, cum cere, de pildă, în editorialul său din „Steaua“, poetul Adrian Popescu, mi se pare a pune tradiția înaintea vieții oamenilor. Să ne închipuim o clipă că relaxarea aproape totală pentru care pledau, pe toate vocile, reprezentanții PDSR, ALDE, PRO-ROMÂNIA, s-ar fi realizat conform vocalizelor lor. Dacă în ultimele zile avem între 400 și 460 de infectați, ca în vârful primului val al pandemiei, ce s-ar fi întâmplat dacă erau suprimate toate interdicțiile?
Obstacolele demagogice puse de partizanii revenirii rapide la o viață normală au sfârșit prin a da roade: destui bravi cetățeni ai României s-au lăsat convinși că pandemia e o „abureală”. (Cuvântul l-am auzit prima oară de la omul care-mi umple periodic butelia de gaz din curtea casei de la Câmpulung-Muscel. Observația lui era că bătuse toată țara fără să întâlnească un singur bolnav. L-am asigurat că avusese noroc și i-am dorit să aibă și în continuare. I-am atras totodată atenția omului cu gazele că în România mor zilnic peste douăzeci de oameni din cauza Coronavirusului, peste 400 se îmbolnăvesc, ajungând la 1600 de decese din martie și până acum. Și că secțiile ATI sunt din nou pline. Nu știu dacă l-am convins, fie și numai să poarte mască și mănuși la locul de muncă. Poate să-l fi clintit din ideea lui faptul că, la plată, m-am înfățișat cu mască și mănuși, păstrând distanțarea socială.)
E cât se poate de semnificativ faptul că Ciolacu și ai lui au criticat măsurile guvernului fără a le opune nimic. S-au mulțumit să critice. Și, pe cale de consecință, să nege necesitatea stării de urgență și, apoi, a stării de alertă. Au amânat cât s-a putut să spună dacă o votează sau nu pe aceasta din urmă. Ponta și Tăriceanu au declarat de la început că n-o votează. Avocatul Poporului și CCR s-au agățat de te miri ce aspecte neconstituționale. De vinerea trecută, am intrat într-o a doua etapă neregulamentată. Ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a motivării CCR, sute de izolați sau de carantinați se află „legal” în libertate! Tocmai când eram pe punctul să trecem de primul val. Și iată cum, mizeriile venite din atâtea părți ne-au condus în pragul celui de al doilea. În ciuda avertismentelor medicilor. Din încăpățânarea unor politicieni și din iresponsabilitatea aceleiași CCR. N-a lipsit mult ca secțiile din spitale rezervate infectaților cu Coronavirus să fie reintroduse în sistemul spitalicesc normal. Gabriela Firea se prăpădea cu firea de mila bieților pacienți care sufereau de altceva, nu de Coronavirus, în timp ce spitalele ar fi stat goale. N-a trecut o săptămână și spitalele au redevenit neîncăpătoare, ieri la Câmpulung, azi la București, mâine-n toată țara.
Au mai existat cel puțin alte trei forme ale demagogiei pesedisto-aldiste. (Limba nu-mi permite să adjectivez și numele partidului lui Ponta. Să zic pro-demagogie pro-românească? Mai bine îmi mușc limba.) Prima a constat într-o declarație de admirație: poporul român e capabil de responsabilitate, așa că va ști să-și păzească sănătatea. S-a văzut imediat că lucrurile sunt departe de a sta astfel. Terasele și plajele au fost invadate de tineri barbari, care, firește, n-au respectat nicio regulă din puținele pe care guvernanții au reușit să le salveze de adversarii stării de alertă. Mai duri, americanii au carantinat câteva cartiere din Los Angeles și au închis plajele de la Pacific și barurile, ca urmare a celui de al doilea val. Chinezii au reintrodus izolarea la domiciliu într-un orășel (500.000 de locuitori!), aflat nu departe de Beijing, din cauza a 17 noi îmbolnăviri! Iar japonezii au procedat la fel pentru doar 100 de cazuri noi. În regiunea Veneto, fuga din carantină se plătește cu închisoarea. Statele cu pricina n-or fi având CCR și Avocat al Poporului! Guvernul român a decis zilele trecute ca, după al doilea avertisment, localurile în care nu se respectă regulile să-și piardă temporar licența. În Spania, nu e nevoie decât de o singură încălcare a regulilor. Toate acestea dovedesc că încrederea în responsabilitatea individuală și colectivă este pretutindeni în lume, la noi, inclusiv, o iresponsabilitate a autorităților.
A doua a fost încercarea, pe jumătate reușită, de a induce în populație ideea „aburelii”, cum îi spunea omul meu cu gazele. Și e vorba de categorii diferite de populație. Nu doar de oameni simpli, dezinformați, la care prinde ușor teoria conspirației mondiale puse la cale de marile puteri sau, de ce nu, de Bill Gates. Dar chiar de intelectuali, între care nu puțini medici (e adevărat, care s-au aflat două luni în izolare, nu în prima linie), convinși că avem de a face cu un virus ca toți virușii, și că, în definitiv, ce e val, ca valul trece, uitând că, după un val, vine totdeauna altul.
A treia formă de demagogie politică, refuzând orice avertisment al specialiștilor, a constat în pronosticarea catastrofei economice. Nu că probabilitatea unei crize economice ar fi exclusă, ci transformarea ei într-un argument contra stării de urgență sau de alertă. Pe de o parte, s-a putut observa că oamenii nu la muncă voiau neapărat să se ducă, ci la baruri, la petreceri și la plajă. Pe de alta, nu banii par să fi reprezentat cauza principală a temerilor oamenilor în pandemie, ci, din contra, banii nu i-au împiedicat, cu zecile de mii, să dea fuga pe litoral, într-un număr mai mare decât în timpuri normale, și la prețuri de speculă. Sau să umple DN 1 în drumul spre munte ca înainte de pandemie. Și ce lacrimi de crocodil a mai vărsat Tăriceanu de mila firmelor falimentate de guvern! Oare de ce nu și de mila clanurilor țigănești care au organizat petreceri di granda, făcând naveta virusului între țară și străinătate, sau a atâtor amărâți, vai de mama lor, plecați în Germania la sparanghel sau la măcelăria gigantă a unui miliardar cu firme în Moldova, prieten de vânătoare al lui Ion Țiriac, unde 1200 dintre ei s-au infectat.
Stau și mă întreb: cine-i de vină? Poporul român, în naivitatea lui istorică? Politicienii care își vântură pe la televiziuni găunoșenia intelectuală și interesele personale? Eu aș paria pe cei din urmă, fără să exclud lipsa de educație generală și precaritatea școlii. (Citiți, în numărul precedent al României literare, nota despre perlele de la BAC!). Mai trag o brumă de speranță că cineva va plăti costurile pandemiei.