M-am născut atunci când am avut nevoie să gândesc pentru a combate moartea. A gândi înseamnă a ne organiza în cuvinte. Așadar, a scrie înseamnă a ne preschimba din ceea ce suntem, adică animal quaerens, în homo scriptor. Dintotdeauna am scris pentru a ști cine este Antonio Gracia: sunt cel care îmi doresc să fiu mai presus de cel ce am fost? Poezia este o filozofie eliberată de silogism. Dijma mea vamală: să opun tragismului existențial voința imnică până la transformarea imnului în elegie.
Cărțile mele sunt antologate într-o tetralogie: Fragmente de identitate (1993) este extroversiunea infernelor mele; Fragmente de imensitate (2009) îmi îmbină raiurile; Mauzoleul și păsările și Devastări, vise (2011) sunt chezașii biografiei mele verbovitale, această „scriitrăire“, care-mi este existența. Titlul care mă identifică cu cea mai mare precizie este Urzeala luminoasă, Premiul Criticii din Comunitatea Valenciană. Opere, videouri și interviuri se pot găsi pe site-ul Bibliotecii Virtuale Miguel de Cervantes:
http://www.cervantesvirtual.com/
Revelaţie
Poate pentru că păsările cântau
şi râdeau izvoarele, iar plopii
îmbrăţişau văzduhul în amurg,
sau poate pentru că dulcea boltă
şi-a revărsat stelele peste mine
mi-am simţit inima înfiorându-se
Şi carnea în extaz.
Noaptea îşi întindea domeniile
peste asfinţit, aromele dându-i în floare
în chip de ofrande ale zilei, pe când în aer
se îmbuna o boare melodioasă
precum un madrigal letargic, încleştat
în acordul unei pulsaţii cosmice.
Deja copacul încetase a mai fi copac, spre a fi măduvă
a duhului meu înălţat în peisaj.
Mi-am simţit în piept frunzele aurii
frângându-se ca diafane inimi
ofilite ale toamnei.
Norii îşi descărcau în sufletul meu
Ploaia lor torenţială.
Toate îşi găsiră confluenţa în mine: izvoare, stele,
munţi, pergamente, înseninări,
Biografii pentru eternitate.
Totul era frumos, era al meu, ca o domoală
curgere din auroră către asfinţit.
În mijlocul luminii am simţit, deodată,
fiorul dulce şi tăcut
al revelaţiei.
Traducere de
Cătălina Iliescu Gheorghiu