Cîteva observaţii

De o vreme încoace, ceea ce mai demult părea cîte o excepție de la regulă în sistemul de nominalizări pentru Gala UNITER, o greșeală punctuală a unui juriu, de a mulțumi pe cît mai mulți artiști dintr-un an teatral și nu a evidenția clar și tranșant valoarea, mi se pare deja o tendință certă. Confuză. Periculoasă. Nominalizările înseamnă un top. Trei dintre cei mai extraordinari artiști ai anului, la fiecare categorie – actor, actriță, în rol principal și secundar, scenograf, regizor, cel mai bun spectacol. Nu este deloc simplu să bați țara, să vezi cît de mult se poate din producțiile anului, să identifici performanțele și să alegi cîte trei nume. De asta în primul juriu, pentru această operațiune, s-a mers pe o componență exclusivă de critici de teatru. În fond, aceasta este profesiunea lor. Să vadă cît mai mult, să analizeze, să cerceteze, să promoveze valorile anului în mod onest și responsabil, dincolo de afinități sau de neteatralul „mie îmi place sau nu-mi place cutare“, să încerce să micșoreze marja de eroare. Ultimii ani au omogenizat mișcarea teatrală. Pentru a construi acest top al celor mai buni, se construiește mai întîii un sistem. Peste tot în lume așa funcționează mecanismul. Peste tot se strecoară și greșeli, dar tendința anului rămîne limpede și este dată prin elemente care se leagă între ele, care țes toate punctele în care se sprijină cel mai bun spectacol, cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal și tot așa. Nu-mi dau seama de ce este greu, practic imposibil la noi să mergem pe ideea de top și nu pe aceea periculoasă de a dilua numind puțin din fiecare spectacol sau roluri ca să se regăsească cît mai mulți. Parcă este o teamă de a pune punctul pe „cei mai“. Dacă un an teatral este mai puțin efervescent sau, dimpotrivă, dacă este plin de performanțe extraordinare, toate pîrghiile scot la lumină, în ambele variante, coordonatele care fac portretul fenomenului teatral acum.

Și anul acesta, din păcate, ne adîncim în păcătosul și periculosul raționament de a dilua valorile anului prin risipirea acestora în prea multe puncte, de a crea imaginea falsă că „puțin din fiecare“ înseamnă că este bine pentru mai mulți, mulțumim pe cît mai mulți. Nu despre asta este vorba cînd trebuie să numești performanțele pentru un top trei. Cu foarte, foarte puține excepții, am văzut constant cam tot ce se montează în țara asta. De aceea, pot să vorbesc aplicat și în cunoștință de cauză. Și anul trecut, nu mă duc mai departe, și anul acesta, aceeași anomalie din dorința de a prinde mai multe nume, de a fi și la o categorie, și la alta, cît mai mulți și nu doar cei care se desprind indiscutabil. Se repetă ceva extrem de greu de descfirat. Pentru mine. Sînt cîțiva regizori „cei mai“ care fac acele spectacole „cele mai“. Un cel mai bun spectacol trebuie să se regăsească la multe alte categorii care să întărească opțiunea. Ca și nominalizarea pentru cel mai bun regizor. În principiu, cel mai bun regizor face cel mai bun spectacol cu cîteva performanțe actoricești, scenografice. Nu și la noi. Anul trecut, de pildă, regizorii Silviu Purcărete și Radu Afrim, ale căror spectacole cu Prințesa deochiată și Pădurea spînzuraților au fost nominalizate, au fost excluși de pe lista celor mai buni regizori. Măcelăria lui Iov de la Teatrul Național din Iași, la fel. Nici Afrim, nici spectacolul, nici scenografia lui Moscu, nici rolul lui Emil Coșeru. Mărturisesc că mi-a trebuit ceva vreme să pot să depășesc aberația. La regie și doar acolo a apărut Tompa Gabor pentru Neguțătorul din Veneția, la nici o altă categorie care să motiveze „cea mai bună regie“. Straniu. Mai ales că nu cred că regia acestui spectacol n-a fost nici cea mai a anului, și nici a lui Tompa. Și, surpriză, Tompa Gabor a cîștigat trofeul. Nu Purcărete, nu Afrim, ei nefiind în aceste cărți, nu Frunză, cel care făcuse spectacole cu adevărat importante în acel an! Și istoria teatrului asta consemnează. Erorile. Nu va mai ține nimeni minte ce greșeli grave, impardonabile, cu efecte serioase în timp, cu promovări cu semnul valorii schimbat au fost și nici ce a fost memorabil într-un an teatral.

Există, parcă, o teamă de valoare. De cît să o rostim cu gura plină, este mai simplu să amestecăm lucrurile. Și anul acesta, cele trei spectacole nominalizate nu sînt dublate, nici parțial, de numele regizorilor care le-au făcut. Aș zice că numai ce se repetă semnifică. Dansul Delhi și Itinerarii, Radu Afrim și Eugen Jebeleanu sînt de top trei pentru anul 2019, cel în discuție. Nu au cum să lipsească măcar de la cele două categorii. Dansul Delhi nu există în această configurație. Doar prin nominalizarea Pușei Darie la cel mai bun rol secundar! Atît. Această montare este remarcabilă, pe toate registrele. Un spectacol tulburător al lui Afrim, puternic, perfect gîndit și coordonat, cu scenografia minunată a lui Cosmin Florea care definește în detaliu nenumărate spații de joc provocatoare pentru trupă, cu o minuțioasă, matură și de neuitat interpretare a actriței Ada Lupu în rol principal. Nu căutați, nu veți regăsi nimic din toate acestea. Eugen Jebeleanu face evident cel mai bun spectacol al său, Itinerarii, pe un text exemplar scris și jucat, iar monologul Ilincăi Manolache și cel al Ioanei Bugarin nu pot fi trecute cu vederea. Jebeleanu este singurul nominalizat, la regie. Nu găsesc nici o justificare pentru faptul că actorul Ion Caramitru nu este nominalizat pentru Shylock-ul lui din Neguțătorul din Veneția de la Teatrul Național din București, un rol în care sînt angrenate toate componentele unei interpretări excepționale.

Voi reveni cu o analiză. Sînt cîteva însemnări la cald, imediat după anunțarea nominalizărilor, oră la care revista noastră se închide.

Un lucru îmi este limpede, însă. Sînt tot mai mulți cei care nu se simt confortabil în preajma valorilor. Excluderea lui Afrim total, și mai evidentă anul acesta, mă duce cu gîndul la ce se întîmpla cu Purcărete acum douăzeci și ceva de ani. Ieșit complet din peisajul nostru teatral ca originalitate, ca tip de limbaj teatral, anvergură culturală, univers, nu a fost înțeles și apreciat aici niciodată pînă la capăt. Nici astăzi. Cu cît lumea teatrală mondială era mai fascinată, cu cît recunoașterile lui, ale spectacolelor, ale actorilor înconjurau pămîntul în cronici și premii, criticii de la noi strîmbau din nas, aveau rețineri, puneau etichete false. Și scăpau de el. Păstrînd proporțiile, Radu Afrim este regizorul momentului. Și este dat la o parte. Ca și Dansul Delhi de la Teatrul Național din Iași, un spectacol mai presus de afinități și umori.

Nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2020

Pentru a XXVIII-a ediție a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu, Călin Ciobotari.

Spectacolele care au intrat în atenția juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2019.

Nominalizările pentru anul teatral 2019 sunt următoarele:

Debut:

Andrei Chifu, pentru rolul El din spectacolul „Casa de pe graniță“ de Sławomir Mrožek, un spectacol de Ada Lupu Hausvater la Teatrul Național „Mihai Eminescu“ din Timișoara

Tamás Jakab, pentru rolul George Gibbs din spectacolul „Orașul nostru“ de Thornton Wilder, regia Vladimir Anton la Teatrul „Tomcsa Sándor“ Odorheiu Secuiesc

Constantin Radu Tudosie, pentru regia spectacolului „A douăsprezecea noapte“ la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu“ Petroșani

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:

Hamlet“ de William Shakespeare, adaptarea radiofonică și regia artistică Mihai Lungeanu, producție a Societății Române de Radiodifuziune

Jos comunismul – joc pe calculator de strategie și RPG“ de Ema Stere, regia artistică Attila Vizauer, producție a Societății Române de Radiodifuziune

Frumoasa adormită și trezită“ de Alexandra Ares, regia artistică Diana Mihailopol, producție a Societății Române de Radiodifuziune

Cel mai bun spectacol de teatru TV:

Furtuna“ de William Shakespeare, regia Alexandru Lustig, producție a Societății Române de Televiziune și a Fundației Teatru Contemporan

Manifest. Scrisoare către un prieten și înapoi către țară“ de Ruxandra Cesereanu, regia Cornel Mihalache, producție a Societății Române de Televiziune (Casa de Producție a TVR)

Premiul pentru critică de teatru:

Oana Cristea Grigorescu

Raluca Rădulescu

Irina Zlotea

Cea mai bună scenografie:

Carmencita Brojboiu și András Rancz, pentru scenografia spectacolului „Nora“ de Henrik Ibsen, regia Botond Nagy la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Cristina Milea, pentru scenografia spectacolului „Legături primejdioase“ de Christopher Hampton, după romanul lui Choderlos de Laclos, regia Cristi Juncu la Teatrul Mic București

Irina Moscu, pentru scenografia spectacolului „Casa cu suricate“ de David Drábek, regia Radu Afrim la Teatrul Național „Marin Sorescu“ Craiova

Cea mai bună actriţă în rol secundar:

Pușa Darie, pentru rolul Mama din spectacolul „Dansul Delhi“ de Ivan Vîrîpaev, regia Radu Afrim la Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ Iași

Elena Popa, pentru rolurile din spectacolul „Dragonul de aur“ de Roland Schimmelfenning, regia Catinca Drăgănescu la Teatrul „Andrei Mureșanu“ Sfântu Gheorghe

Alina Rotaru, pentru rolul Madame de Tourvel din spectacolul „Legături primejdioase“ de Christopher Hampton, după romanul lui Choderlos de Laclos, regia Cristi Juncu la Teatrul Mic București

Cel mai bun actor în rol secundar:

Andrei Cătălin, pentru rolurile din spectacolul „Emisie: Titanic Vals“, după Tudor Mușatescu, regia Matei Lucaci-Grunberg la Teatrul „Anton Pann“ Râmnicu Vâlcea

Cristian Grosu, pentru rolul Caliban din spectacolul „Furtuna“ de William Shakespeare, regia Gábor Tompa la Teatrul Național Cluj-Napoca

Răzvan Vicoveanu, pentru rolul Joshua din spectacolul „Creștini“ de Lucas Hnath, regia Radu Iacoban la Teatrul „Regina Maria“ Oradea

Cea mai bună actriţă în rol principal:

Anca Hanu, pentru rolul Chiritza Bârzoi din spectacolul „Chiritza în concert“, după Vasile Alecsandri și Matei Millo, un spectacol concert de Ada Milea la Teatrul Național Cluj-Napoca

Ofelia Popii, pentru rolul Martha din spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“ de Edward Albee, regia Andrei și Andreea Grosu la Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu

Oana Predescu, pentru rolul Morticia Addams din spectacolul „Familia Addams“, regia, coregrafia și costumele Răzvan Mazilu la Teatrul Excelsior București

Cel mai bun actor în rol principal:

Lucian Ionescu, pentru rolul Gomez Addams din spectacolul „Familia Addams“, regia, coregrafia și costumele Răzvan Mazilu la Teatrul Excelsior București

Sorin Leoveanu, pentru rolul Barry Champlain din spectacolul „Radio“ de Eric Bogosian, regia Bobi Pricop la Teatrul Național „Marin Sorescu“ Craiova

Marius Turdeanu, pentru rolul George din spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“ de Edward Albee, regia Andrei și Andreea Grosu la Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu

Cea mai bună regie:

Eugen Jebeleanu, pentru regia spectacolului „Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba“ la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și Compagnie des Ogres

Alexandru Mâzgăreanu, pentru regia spectacolului „Steaua fără nume“ la Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Botond Nagy, pentru regia spectacolului „Nora“ la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Cel mai bun spectacol:

Chiritza în concert“, după Vasile Alecsandri și Matei Millo, un spectacol concert de Ada Milea la Teatrul Național Cluj-Napoca

Familia Addams“, regia, coregrafia și costumele Răzvan Mazilu la Teatrul Excelsior București

Orașul nostru“ de Thornton Wilder, regia Vladimir Anton la Teatrul „Tomcsa Sándor“ Odorheiu Secuiesc