Doar
-eminesciana-
Atâta de sfios,
cum sunt,
nici gând să te sărut,
eternitate.
Și de te vreau,
ești mult prea împărțită,
și nu mi te doresc
să-mi fii ispită.
Doar vântu,-o frunză,
când va alunga,
să-și amintească
de simțirea mea.
Destine
Nu veneai,
nu veneam,
se simțea o pojghiță
de gheață, subțire.
Te închipuiai mireasă,
eu, mire;
Niciodată la nuntă
nu ajungeam.
Nuntașii, uimiți,
îmbătați
de-o neliniște vagă,
de acest simulacru,
alunecau pe poteci
stranii, cotite, de nacru.
Dispăream, dispăreai,
ca în vis, ca-n miracol,
rămâneam amândoi
datori acestui spectacol.
Undeva, vrăjitorul
încerca
să citească-n oracol.
Stația
Toamna se mișcă-ncet,
pe furiș, ca o vulpe;
Seamănă-a femeie perfidă.
Un gust îmi lasă,
de parcă-aș fi gustat aguridă.
O ceață sufocantă
pătrunde-n oraș,
ca un tanc de ocupație.
Moartea, nemernica,
nu mai vrea să facă
nicio stație.
– Ne vinde cinismul
sub formă de grație. –
Amprenta
De mână cu filozoful…
Niciodată nu a vrut să mă
scape din mână, niciodată
nu am vrut să plece, chiar dacă
mi s-a părut
că am descoperit un alt cer.
Și mi-a zis:
– Orice pasăre, cu zborul său,
va purta cu sine amprenta
cerului, aura sa, sunetul
argintului zorilor.
Și mi s-a părut atunci…
Ce mi s-a părut?…
Că fără el sunt străin,
că fără el nicio floare
nu va avea mormântul său.
Stare
Beat, beat…
Am să mă trezesc
din beție;
Dar nu vreau
să mă trezesc din poezie.
După cortină
Noaptea-i străină
de mine,
ca și ziua, la fel
și ropotele aplauzelor.
Eu sunt după cortină.
Cu sufleorul, cu imaginea
a ceea ce va fi.
Noi și dramaturgul –
stăpânul
acestei lumi minore.
E-devărat, totuși,
la cheremul aplauzelor.
Cântecele
Sigur că vorbesc
cu runele.
Îmi place să vorbesc cu ele,
să simt respirația
pietrelor fecioare
nepângărite de suflul
lumii.
Da, îmi place răsuflarea
lor, pura lor răsuflare
răcoroasă, seninătatea
novicelor, ele care scot
din scorbura veacurilor
cântecele viitoare.
Și se lovesc mereu
Pe toți îi știu,
poeții-s o mândră veșnicie,
călătoresc pe țărmuri
fugite din comori;
Îți pare că-ntre ei
e-o dulce armonie;
năluci fragile, clipe,
dar supli călători.
Ei își pictează ochii
cu verdele cununii,
în brațe poartă fete
iubite niciodată,
și se lovesc mereu
de colțurile lunii;
Spun eu, mai spun și alții,
că este blestemată..
C-ar cerne vise care
nu se-mplinesc vreodată.