Robert D. Kaplan: România este pentru mine cea mai fascinantă țară din lume

ROBERT D. KAPLAN (n. 1952 ) este unul dintre cei mai importanţi analişti de politică externă americani şi un specia ­list de renume în istoria Războiului Rece. A fost inclus de două ori de către revista „Foreign Policy“ în „Top 100 Global Thinkers“; de asemenea, The New York Times l-a nominalizat printre cei mai influenţi analişti ai epocii de după cel de-Al Doilea Război Mondial, alături de Francis Fukuyama, Paul Kennedy şi Samuel Huntington. A consiliat mai mulți președinți, secretari de stat și miniștri ai Apărării americani. E autorul unei cărți dedicate integral României – În umbra Europei – acest volum a apărut în limba română la editura Humanitas. Tot la editura Humanitas au mai fost publicate sub semnătura lui Robert D. Kaplan și cărțile Cucerirea Munților Stâncoși și Revenirea lumii lui Marco Polo. Interviul de mai jos a fost acordat în exclusivitate revistei „România literară“.

Cum vă amintiți România când ați văzut-o prima dată?

Am trecut prin România în 1973 și mi-aduc aminte de o după-amiază însorită de duminică într-unul din marile parcuri din București, unde oamenii erau zâmbitori și îmbrăcați în cele mai bune haine de sărbătoare. Părea o fotografie idilică a unei lumi mai de demult. Gândiți-vă că aveam 21 de ani și călătoream prin Europa de Est pentru prima dată. Asta s-a întâmplat înainte ca privațiunile erei Ceaușescu să înceapă să prindă rădăcini.

Și ce ați simțit când ați fost cel mai recent în țara noastră?

Am avut sentimentul unei țări care a trecut prin totalitarism, după o scurtă răsturnare revoluționară; apoi, cu democrație limitată și, mai apoi, cu democrație deplină, făcând eforturi serioase să atingă normalitatea. Am fost surprins de ceea ce au arătat tinerii români și că au acționat asemenea tinerilor de peste tot din Vest.

Sunt Balcanii la fel de ofertanți pentru a fi studiați acum, așa cum erau acum două decenii? Dumneavoastră le-ați și dedicat o carte atunci…

Balcanii au fost cruciali și provocatori în timpul secolului XX, odată cu războiul european, Războiul Rece și perioada imediat următoare de după Războiul Rece. Acum, s-a trecut de la o etapă europeană la una în care accentul cade pe zina eurasiatică. Cred că importanța Balcanilor s-a diminuat puțin.

Dar România – este ea provocatoare pentru cercetare, pentru a fi luată ca studiu de caz?

România pentru mine este cea mai fascinantă țară din lume. E țara unde Bizanțul grecesc, latinitatea romană, sultanatul otoman și războiul rece est-vest, unde toate acestea se intersectează într-un sens istoric.

Ce se vede aici, foarte pregnant, de la distanță, în cazul țării noastre? Cum se vedea condiția unei țări care trăiește „la granița“ dintre mai multe lumi?

Ceea ce se poate vedea aici este moștenirea istoriei în sine. Felul în care istoria nu moare niciodată. Este vie și noi trecem prin ea. În niciun alt loc de pe pământ nu am avut un sentiment atât de viu al trecutului care lucrează în prezent ca în România.

A ales bine România în ultimele două decenii? Mă refer la opțiunile strategice ale țării.

România a procedat, de fapt, bine de la Căderea Zidului Berlinului încoace. A evitat haosul economic grecesc și populismul maghiar de dreapta. Manifestațiile de la București au fost pentru lucruri normale, pentru clasa de mijloc; de asemenea, pentru un sfârșit al corupției și o mai bună guvernare.

Cum îți faci prieteni în jocurile acestea geopolitice? Cum îți construiești aliații?

Aceasta este o întrebare dificilă, din moment ce România depinde în continuare de un Vest care e încrezător că poate ține piept unei Rusii renăscute. În acest sens, România este încă o victimă, într-un fel, a geografiei. Astfel, trebuie să facă în așa fel încât geografia să funcționeze pentru ea: să devină o putere navală a Mării Negre, să dezvolte mai mult sistemul său fluvial pentru comerț, menținând în același timp cea mai bună tradiție a diplomației cu toate părțile.

De fapt: ca țară – ai prietenii pe care îi meriți? Sunt faptele unei țări decisive în aceste prietenii?

Dacă România va continua să-și reformeze economia și dacă va dezvolta mai multă transparență în materie de legislație și în relațiile de afaceri, va deveni tot mai mult un loc de desfășurare a afacerilor și asta va ajuta relațiile sale strategice cu puterile externe.

Se vede, de la distanța la care sunteți, că România este un teritoriu de confruntare?

România rămâne un teritoriu potențial de confruntare, atât de aproape de Ucraina, cu atât mai mult cu cât Rusia va continua să fie agresivă și intolerantă.

Cine se confruntă aici? Folosesc termenul „confruntare“ într-un sens foarte general…

Forțele postmodernității (pro)vestice reprezentând statul de drept și transparența versus modelele semi-orientale vechi de corupție și duplicitate.

Ce se vede, în sens rău, de la distanță despre România? Ce este, privind lucrurile cu detașare, îngrijorător aici, la noi?

În sens greșit, România este pur și simplu uitată de elitele occidentale; pare că e un loc obscur care nu se încadrează într-o categorie, confundată cu America Latină – totul în sens greșit, așa cum am spus.

A fi „la graniță“, cum este cazul României, înseamnă că putem fi în alianță cu toată lumea sau că există o obligație de a alege, de a avea o ordine a priorităților?

Trebuie să alegeți Occidentul, menținând în același timp legături diplomatice cordiale cu Estul. Nu vă puteți permite să vă înstrăinați de nimeni, având în vedere poziția slăbită a însuși Occidentului.

Unde, în ce parte geografică trebuie să fie România foarte, foarte atentă? Unde credeți că este zona cea mai vulnerabilă pentru România?

Cele mai vulnerabile teme în sens geopolitic sunt: Ucraina și alte conflicte înghețate din sfera fostei Uniuni Sovietice din apropierea României.

Cum e să fii mereu „în umbra Europei“? Mereu răcoare, mereu bine?

Am ales titlul cărții mele În umbra Europei pentru că România, ca și Grecia, unde am trăit cândva, este din punct de vedere tehnic în Europa, dar și îndepărtată, fizic și psihologic, de centrul Europei de Vest. Este o poziție bună să te afli înăuntru pentru că ești sub influența Occidentului, dar o poziție proastă, deoarece ești, de asemenea, vulnerabil la forțele de destabilizare din afară.

De fapt: cum poți să convertești un dezavantaj inițial într-un beneficiu geopolitic?

Greu de realizat. Cu cât este mai fragilă condiția geopolitică a unei țări, cu atât mai mult e nevoie de foarte multă expertiză și experiență diplomatice, de cea mai profesionistă agenție de informații și de armată de înaltă calitate pe măsură. Vezi Singapore.

Care apreciați că sunt, în secolul 21, marile avantaje competitive ale României?

România are un stil latin într-o lume postmodernă, unde tehnologia digitală accentuează stilul și estetica. Are un fler aparte pentru stilul noii epoci, pentru tehnologie și inovație. Trebuie să ridice aceste lucruri la nivelul de „brand“ pentru a oferi țării un profil internațional.

Dar marile vulnerabilități ale sale?

Corupția și statul de drept relativ slab. Aceasta nu este doar o slăbiciune internă pentru țară, ci și pentru pârgiile sale geopolitice.

La 30 de ani de la căderea comunismului, de care parte din „moștenirea comunismului“ nu credeți că a scăpat România?

În mod tragic, România nu a scăpat de suspiciune și de lipsa de încredere care au fost înrădăcinate în populația sa în special în epoca lui Ceaușescu. Sistemul comunismului, cu varianta sa stalinistă românească, încă mai trăiește. Este din ce în ce mai slab, cu siguranță. Va fi nevoie însă de timp, efort, și în cea mai mare măsură, de bună guvernare.

Care e cea mai puternică și cea mai frumoasă amintire pe care o aveți despre România?

Amintirea bisericilor de lemn din Maramureș și a mânăstirilor pictate din Bucovina. Culorile limpezi, ireale ale acestor locuri sacre, binecuvântate vor fi cu mine pentru totdeauna.