Un aspect cu totul de mirare al grafomaniei de azi este deplina opacitate la poezia contemporană a unor oameni care aspiră să fie considerați poeți ai anului 2020. Concret, acești naivi producători de maculatură versifică senin și voluntar, luându-se în serios, ca și cum ar fi contemporani cu Vasile Cârlova.
Exemplificăm cu o pseudo-poezie, aleasă absolut aleatoriu, din cel de-al 30-lea (!) volum al lui Petruș Andrei, intitulat Fată nebună, dulce femeie, apărut la Editura Sfera din Bârlad, în 2019.
Idilă
În seara când ne-am întâlnit
Zburau ici-colo licurici
Iar tu, atunci când ai venit,
În păr parcă aveai sclipici.
În clipa când ne-am sărutat,
Un foc în inimi s-a aprins,
Pământul s-a cutremurat
Iar luna-n jurul nostru-a nins.
Mă-ntrebi încet, cu glasul blând,
De mai știu vechile poteci:
„Nu uiți decât de ești bolând (brrrrrrr! – n. n.)
Ce nu se uită-n veci de veci!“
Chiar dacă nu suntem bolânzi, vom uita instantaneu aceste atentate la adresa hârtiei de tipar.