Sincron
să ieși din pădure
și brusc să vezi întinsul câmpului
să fii liber printre șopârle ascunse și găuri de șarpe –
spaimele nopții în vis
să vezi frunzele mișcate în aerul cald
și ochii lupilor din marginea pădurii
să stai pe malul abrupt pândind firul de apă subțire,
să nu te mai poți întoarce
să-ți scoți mobila și să pleci odată cu ea
ușa și ultimul sunet –
repede, repede înapoi la pădure!
Fuga
starea mea de agregare
și trecerea timpului ca o pâlpâire
în poziția de start,
aplecat peste timpul următor
cugetul în alergare ușoară la capătul pământului,
de la start la sosire doi nebuni ținându-se de mână
odihnindu-se,
câinele doarme pe timpul stătător, puțin și pleacă năuc
*
cine scoate gâștele dimineața,
acela pleacă un pic mai devreme
lumina singură cuc, ascunsă, așteaptă zorile
primul țăruș aduce gardul vopsit,
singurătatea, noaptea, destinul…
fuga din cosmos dar unde , Doamne?
Pământul
sfera și perfecțiunea ochilor
ce loc este mai bun pentru mine decât scoarța terestră,
sau cum de mă mai rabdă pământul
dezordinea este sferică, întotdeauna structurată interior,
exteriorul este divin, cred
pământul fără de colțuri în rotundul său perfect –
odihnindu-se
*
infernul este o sferă închisă, bănuiesc
scoarța terestră o limită absurdă –
este sau nu este
pământul, forma misterioasă și
nefericirea subpământeanului – lacăte false
*
misterul este un glob luminos în palmele tale
Structură
trubadurul temător pleacă în căutarea iubitei
(flămând, că asta e lumea)
el cântă :
sunt plin de celule, dar unde-i atomul