Versuri de Virgil Todeasă

Sincron

să ieși din pădure

și brusc să vezi întinsul câmpului

să fii liber printre șopârle ascunse și găuri de șarpe –

spaimele nopții în vis

să vezi frunzele mișcate în aerul cald

și ochii lupilor din marginea pădurii

să stai pe malul abrupt pândind firul de apă subțire,

să nu te mai poți întoarce

să-ți scoți mobila și să pleci odată cu ea

ușa și ultimul sunet –

repede, repede înapoi la pădure!

Fuga

starea mea de agregare

și trecerea timpului ca o pâlpâire

în poziția de start,

aplecat peste timpul următor

cugetul în alergare ușoară la capătul pământului,

de la start la sosire doi nebuni ținându-se de mână

odihnindu-se,

câinele doarme pe timpul stătător, puțin și pleacă năuc

*

cine scoate gâștele dimineața,

acela pleacă un pic mai devreme

lumina singură cuc, ascunsă, așteaptă zorile

primul țăruș aduce gardul vopsit,

singurătatea, noaptea, destinul…

fuga din cosmos dar unde , Doamne?

Pământul

sfera și perfecțiunea ochilor

ce loc este mai bun pentru mine decât scoarța terestră,

sau cum de mă mai rabdă pământul

dezordinea este sferică, întotdeauna structurată interior,

exteriorul este divin, cred

pământul fără de colțuri în rotundul său perfect –

odihnindu-se

*

infernul este o sferă închisă, bănuiesc

scoarța terestră o limită absurdă –

este sau nu este

pământul, forma misterioasă și

nefericirea subpământeanului – lacăte false

*

misterul este un glob luminos în palmele tale

Structură

trubadurul temător pleacă în căutarea iubitei

(flămând, că asta e lumea)

el cântă :

sunt plin de celule, dar unde-i atomul